marți, 29 decembrie 2015
TOP 3 sisteme IT guvernamentale în anul 2015
miercuri, 23 decembrie 2015
Happy ending
luni, 21 decembrie 2015
Evaluări internaționale
miercuri, 9 decembrie 2015
Fiii ploii
Scriu această postare mai mult pentru a marca data. Astăzi am trăit cea mai șocantă experiență din mediul guvernamental, a trebuit să mediez un transfer de date personale între două instituții publice și m-am trezit cu un integrator care vorbea cu mult tupeu în numele clientului, îl domina total nelăsând-ul să vorbească și evident nu avea nici o preocupare ca acesta să respecte legea, chiar dacă aceasta implica dificultăți tehnice doar moderat suplimentare. Astăzi este ziua când pentru prima data am dat afară dintr-o întâlnire un număr de participanți, doar așa am reușit să aflu care este poziția respectivei instituții.
marți, 8 decembrie 2015
Oficial ne merge bine
În sfărșit pentru noi perioada de tranziție s-a încheiat. Noi - Radu Puchiu și cabinetul său – am fost și public reconfirmați. A se vedea min 35 din înregistrarea de mai jos.
Ne păstrăm toate activitățile anterioare, inclusiv partajăm reprezentarea României in OGP cu noul minister pentru consultare publică. Ba chiar, după cum se spune și în emisiunea de mai sus, rolul și forța Cancelariei va crește.
marți, 1 decembrie 2015
PIMSs
După cum am scris, de curând am descoperit că CE lucrează la un nou concept – personal information management service în stilul caracteristic. Adică se străduie să determine apariția unui nou tip business, îl ghidonează să aibă un caracter transfrontalier intracomunitar apoi ”descoperind” acestă piață determină guvernele să o sprijine interferând cu politica internă, administrativă, a acestora. Scopul este bun, va duce în final la punerea la dispoziția cetățenilor a datelor personale pe care guvernele le-au strâns despre aceștia. Vinerea trecută CE a strâns la Bruxelles un număr de ong-uri și firme mici cu preocupări în domeniu pentru o primă întâlnire, de start a acestui proces. Colegii mei nu au putut merge întrucât Banca Mondială suspendase călătoriile oamenilor săi în acestă localitate din motive de securitate.
European Data Forum
Mă sințeam dator cu acestă postare despre un eveniment la care am participat datorită ( și cu ocazia ) organizării de către CE a unei noi întâlniri dedicată data driven economy. Aceasta a fost sala principală :
luni, 23 noiembrie 2015
DDE, din nou
Săptămâna trecută am fost mai multe zile în Luxenburg pentru European Data Forum si o nouă întâlnire a grupului de lucru pentru Data Driven Economy – motiv pentru care am întârziat postarea anterioară. Deși EDF a fost o acțiune foarte utilă și interesantă voi prioritiza postările și voi scrie acum despre ultimele evoluții din DDE.
Am scris despre o ședință anterioară în care am inventat / introdus ad-hoc în discuția formală conceptul de fair sharing arătându-mi îngrijorarea că beneficiile vor fi distribuite inegal între statele membre. Ulterior, la București, mi-am prezentat ideea de distribuire a beneficiilor lui Radu și altor persoane fără a fi contrazis. Așadar săptâmâna aceasta am expus conceptul în plen fiind primit cu interes și solicitându-mi-se un material de prezentare cu o argumentație economică. Să recapitulez:
sâmbătă, 21 noiembrie 2015
noii noi
Nu cred că dacă mâine copiem toată legislația britanică vom fi la fel de democrați precum aceștia. Ne-ar lipsi sute de ani de istorie și experiențe care să ne fi învățat practic care este originea și motivația celor scrise pe hârtie. Cred că Guvernul Cioloș va juca un rol important din acest punct de vedere. Spre exemplu poate pune lumea pe gânduri referitor la rolul unui ministru și profilul optim al acestuia. Și mai ales poate ne vom apleca asupra mecanismului de selecție a miniștrilor, cea mai vizibilă problemă a recentelor evenimente. Poate va deveni o cutumă existența unei perioade mei lungi, nu 24 ore, între nominalizare și demararea procedurilor oficiale. Nu este normal să fie 10 zile alocate construcției politice și timp cât să faci o căutare pe net pentru aprecierea candidaților. Mai ales când aceștia sunt necunoscuți și nu există deja înformații despre ei în presă și societatea civilă. Trebuie să existe timp pentru ca mesajul celor ce au ceva de spus să se propage, trebuie timp ca cele spuse să fie verificate, trebuie timp ca vectorilor de opinie să le fie evaluată imparțialitatea vis-a-vis de noii propuși.
miercuri, 11 noiembrie 2015
Din nou, Luxemburg
Fost-am în Luxemburg din nou, iarăși cu probleme – zbor anulat și stat o zi în aeroportul din Viena. Pe agendă era o nouă întâlnire a grupului de lucru pentru date deschise iar pentru a doua zi – o mențiune scurtă și enigmatică: open date leaders network. Pe agenda personală aveam și eu un subiect cu ei: întră în joc sau aruncă definitiv prosopul ? L-a asta s-a dovedit că ar avea voință dar este puțină putință …
duminică, 8 noiembrie 2015
La zi
Tragedia din Colectiv m-a prins în avionul de întoarcere din Mexic, demisia guvernului în drum spre Luxemburg. Despre incendiu aș putea vorbi emoțional ca orice alt om, mai important ar fi însă ce face fiecare dintre noi ca așa ceva să nu se mai întâmple. Eu unul nu pot face real nimic, m-am străduit însă în ultimele luni să combat o carență identificată și în domeniul ITC guvernamental – se poate observa pe site-ul MSI că aceștia s-au apucat în ultimele luni să scoată norme de aplicare pentru cîteva legi vechi dar esențiale. Recunosc, i-am pârât !
La modul general însă sunt din ce în ce mai debusolat. Ultimii ani mi-au oferit o perspectivă asupra unor mecanisme funcționale și realități care contrazic serios percepția mea anterioară și , se vede treabă, a protestatarilor din stradă. În primul rând mi-a fost clar că renunțarea la șefia PSD este echivalentă cu renunțarea la poziția de prim ministru. Toate zilele care s-au scurs de atunci s-au datorat faptului că nu există o soluție pentru un alt guvern, soluție pe care nu V.P. trebuia să o găsească. Președintele este astăzi forțat de stradă să acționeze într-un context care nu-i slujește scopurile și fără mari șanse de a ajunge la o soluție benefică. Un P.M. tehnocrat înseamnă în cel mai bun caz un guvern care nu o să facă prostii dar care nici nu va avea o viziune. Și guvern, și Președinte – ambii nejucători, parcă este totuși puțin cam mult ! Avem nevoie în guvern de leadership și viziune urmate de implementare, nu de a ne ghida după sloganul ”cine nu muncește nu greșește”. În privința alegerilor anticipate, nu cred că sunt posibile. Matematic viitorul parlament va avea minim 100 de locuri mai puțin, astăzi ALDE, UNPR , chiar și UDMR nu sunt sigure că depășesc pragul electoral. Ținând cont și de o cât de cât reâmprospătare a oamenilor de pe liste rezultă că mai mult de jumătate dintre parlamentarii actuali nu ar fi realeși. Ce să le ofere atunci acestora liderii de partid ca să voteze pentru anticipate ?
marți, 3 noiembrie 2015
OGP Summit
Aceasta a fost prima delegație în care nu mi-am mai cărat laptop-ul, prin urmare nu am putut posta în seara fiecărei zile iar la întoarcere entuziasmul mi-a fost erodat de oboseală și maldărul de lucruri de rezolvat. Voi încerca astăzi să punctez câte ceva despre acest eveniment.
OGP a devenit un proiect semnificativ pe plan internațional! S-a maturizat și iese din perioada rodajului, începe să producă efecte. O punere în context: acele țări care cred într-o implicare reală, democratică, a populației în conducerea societății prin transparență guvernamentală și consultare publică își asumă aceste principii prin aderarea la OGP și acționează aplicat în această direcție sub supravegherea și indrumarea prietenească a colegilor de organizație. Acele țări ce îmbrățișează o ”democrație originală” sau nu agreează atârnarea într-o astfel de organizație o ignoră fără nici un prejudiciu. Astăzi sunt 66 de țări membre, un procent admirabil dintre posibilele candidate.
duminică, 25 octombrie 2015
OGP Summit–venim !
Chiar dacă ora și locația nu ne avantajează suntem supraînscriși ! Să sperăm că ne vom ridica la înâlțimea așteptarilor.
luni, 12 octombrie 2015
Am simțit că-nebunesc !
Astăzi reprezentanța CE la București a organizat un eveniment cu titlul ”Piața unicǎ digitalǎ ȋn Romania”. În invitația pe care a primit-o Radu pentru a face parte din panel scria: ”Întâlnirea are drept obiectiv prezentarea ansamblului politicii Pieței Unice Digitale a Comisiei Europene cu principalii săi vectori: contextul general al acțiunilor Comisiei Juncker, liberul acces la bunuri și servicii în cadrul UE, condițiile ce trebuie asigurate pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor digitale, raportul dintre economia digitală și societate și nu în ultimul rând, investițiile în Piața Unică Digitală.Se are în vedere crearea condițiilor pentru o dezbatere în care participanții să aibă posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere, experiențele și sugestiile. Acest exercițiu participativ va fi continuat și dezvoltat de către Comisia Europeană în perioada următoare și implică acțiuni similare în toate statele membre ale Uniunii Europene.” Radu nu a putut participa, așadar panelul a arătat așa:
marți, 6 octombrie 2015
2 știri
Cea mai spectaculoasă: Curtea Constitutionala: Incriminarea conflictului de interese in mediul privat incalca libertatea economica si dreptul la munca. Zicea legea ca daca un angajat al unei companii lucrează pentru stat i se aplică regimul conflictului de interese dar CCR nu a fost de acord. Conflictul de interese este o masură preventivă ce trebuie respectată sub sancțiune penală indiferent dacă se produce sau nu și o altă faptă penală precum traficul de influență. Caz parctic: o instituție publică contractează o firmă de consultanță pentru a primi de la aceasta servicii de concepere a unui Caiet de Sarcini. Dacă documentul era produs intern se aplica prevenția prin conflictul de interese, dacă este externalizat NU. Este bine ?
luni, 5 octombrie 2015
Conferința CERT-RO
Uitându-mă pe blog imi dau seama că trebuie să fie a V-a ediție anul acesta … O primă zi interesantă, din care am reținut în primul rând o butadă, atribuită de către un vorbitor lui Edison care spune așa: A Vision Without Execution Is Just Hallucination. Perfectă !
Am pus două întrebări … Prima atingea un subiect fierbinte – chip-urile vulnerabile folosite în IoT și fără capibilități de patch-uire – și suna cam așa: ”Înțeleg bussiensul ce determină companii (de securitate) să cerceteze software-ul pentru vulnerabilități în vederea remedierii acestora, care este însă motivația economică pentru investigarea chip-seturilor (pentru care nu se pot vinde patch-uri), cine va face asta ?” Întrebarea a fost lăudată de toți, de răspuns a răspuns reprezentantul CISCO arătând că ei sunt în primul rând interesați să identifice vulnerabilitățile produselor proprii și investesc în asta.
A doua întrebare a fost adresată, în altă secțiune, reprezentantului Administrației Prezidențiale – titulara domeniului apărării – și suna cam așa: ” Legea cybersecurity, instituțiile cybersecurity, tehnologiile cybersecurity pot fi văzute de unele persoane ca un mijloc de a impune în spațiul virtual legislația generală. Îmbrățișați această idee sau o considerați un risc pentru securitatea cibernetică ?” Nu am primit un răspuns concret și nimeni nu a completat non-răspunsul. Însă, după mine, este o chestiune de bază ce ar trebui lămurită din start și cred că ar merita discutat în amănunțime subiectul.
miercuri, 30 septembrie 2015
Club OGP XVI – autoevaluarea anuală
În condiții speciale am ținut un club OGP dedicat evaluării unui an de activitate. Special – adică fără Radu – pentru că cu câteva zile înainte a fost anunțat de către MAE că nici o persoană din avionul cu care s-a zburat la sesiunea anuală ONU nu poate participa la ședința OGP prin care se dorea alipirea acestuia la ONU, așadar a zburat pentru 24 h la New York – exact în ziua clubului. Astfel Clubul s-a desfășurat în stilul nostru, al celor rămași, adică mai frust și mai predispus discuțiilor contradictorii. Am ajuns la stadiul în care cred că știu ce ar spune Radu într-un anumit context, nu pot însă să o fac decât dacă nu iau în serios subiectul … iar această întâlnire am luat-o foarte în serios !
miercuri, 23 septembrie 2015
Ha ?!?!?!!!!!
Deschiderea datelor guvernamentale este o luptă ce este de așteptat să se poarte inclusiv in justiție. Noua directivă iși propune explicit să faciliteze contestarea cu celeritate a refuzului guvernamental. Programul PSI Scoreboard ce evaluează progresul vechii directive rezervă un număr de puncte pentru existența acestor procese. M-am obișnuit cu ideea că respectivele puncte îmi sunt inaccesibile cât timp în România se reutilizeaza orice informație disponibilă ignorându-se voința autorului dar iată că totuși avem și noi un proces pe o astfel de speță.
luni, 21 septembrie 2015
se măsoară Agenda Digitală
Cu bunăvoință CE ne-a lăsat să ne scriem și să adoptăm Strategia Națională Agenda Digitală pentru România fără a avea și metodologia de măsurare a rezultatelor implementării acesteia. MSI a contractat expertiza Băncii Mondiale pentru a produce această metodologie și mecanismul de implementare a ei, așa că am participat la o ședință de prezentare a rezultatelor parțiale.
miercuri, 16 septembrie 2015
Idealuri si instincte
Tocmai ce am văzut la știri că Ungaria și-a închis un punct de trecere, acesta este însă asaltat de emigranți care aruncă cu pietre. O imagine tristă dar nu surprinzătoare, cel puțin nu pentru mine. Era absolut clar că se va ajunge în acest punct cu largul concurs al politicienilor europeni.
Să o pun în context … toți oamenii sunt supuși instinctelor lor – de conservare a vieții, de procreere, etc. Foarte puțini sunt cei care le înving, de aceea există foarte puțini eroi adevărați. Instinctele sunt puține si simpliste, o societate guvernată de ele păstrează aceleași caracteristici și nu poate evolua, nici cantitativ, nici calitativ. De mii de ani idealurile încearcă să ia locul instinctelor ca mecanism de bază al societății, nu prin ele însele ci promovate de leaderi ce sesizează capacitatea lor net superioară de a duce societatea în direcția dorită de ei. Este interesant modul în care mii de ani de expunere către un ideal îl transformă într-un instinct – spre exemplu aproape toți oamenii nu pot, mental, să ucidă ”cu sânge rece”. O perioadă de ordinul anilor trăită într-un climat doctrinar rigid poate elimina frica de moarte sau poate da dorinței de sacrificiu valoarea supremă.
marți, 8 septembrie 2015
d`ale zilei
Da, mi-am pierdut entuziasmul de a scrie pe blog. Motivele sunt neclare, poate doar am obosit …
Să revenim la evenimentele verii. În sfârșit avem noul cod fiscal. Întâi am avut o varianta best of both worlds, apoi o noua variantă la fel de unanimă din care au dispărut măsurile liberale. Normal, un L nu înseamnă nimic prin el însuși. Nu că promisiunile legate de salarizare au un mare viitor, sunt atât de credibile încât o mulțime de instituții încearcă să-și mărească salariile înainte de o nouă evaluare a posibilității de aplicare a salarizării unice fiind convinse că aceasta va fi din nou amânată.
vineri, 7 august 2015
Mi-a venit rândul …
să-mi prezint internilor activitatea legată de datele deschise . Mai mult am vorbit despre open data în general, despre istorie și evoluție în mediile guvernamentale, dar și despre ce facem noi pe această temă din cadrul OGP. Fiind un public atipic am ales o abordare mai apropiată celei folosite în întâlnirile cu societatea civilă și nu cea aferentă mediului guvernamental de la care ne dorim să publice date. Pentru că da, privind retroactiv spre seria de întâlniri pe care le-am avut în țară cu angajați guvernamentali locali și ținând cont de recentul proiect de lege de transpunere a Directivei PSI, aș putea fi acuzat că am exagerat la acel moment viitorul implacabil al deschiderii datelor guvernamentale. Fiind tineri și inteligenți am mizat pe faptul că vor înțelege corect situația actuală și poate vor contribui pe viitor la eforturile noastre de deschidere voluntară a datelor dacă vor rămâne în mediul guvernamental.
miercuri, 5 august 2015
167 voturi !
luni, 3 august 2015
Gânduri
Trece vremea … multe se întâmplă. Multe mi-au dat de gândit fără a avea și posibilitatea de a concretiza în scris. Să le iau pe rând …
Președintele a trimis înapoi Parlamentului codul fiscal la recomandarea consilierilor săi. Pentru un domeniu atât de tehnic precum prognoza economică în care demnitarul nu are competență proprie acesta, dacă este onest, nu are decât doua posibilități: urmează sfatul consilierilor săi sau îi înlocuieste cu alții în care are încredere. Așadar o decizie normală din punctul meu de vedere. Am însă o nemulțumire legată de discursul public ulterior acestei retrimiteri – toate părțile au vorbit doar de oportunitatea reducerii taxării, nimeni despre creșterea salariilor bugetarilor. M-aș fi așteptat ca măcar PNL-ul să o facă. Cred că o etapizare bună ar fi fost mărirea salarilor cu înghețarea bugetului salarial astfel încât să se recompenseze creșterea de productivitate.
vineri, 24 iulie 2015
Comparații nesănătoase
Vara aceasta am avut ghinionul de a conduce un musafir să viziteze Muzeul Tehnic din București. O experiență amară și frustrantă întrucât acesta a fost muzeul copilăriei mele. În urmă cu 30 de ani exista câte un muzeograf pe fiecare secție care acționa sau permitea acționarea machetelor și dispozitivelor dinamice ce reprezintă majoritatea exponatelor mici. Astăzi nu are nici un exponat nou, multe sunt distruse (precum manipulatorul de substanțe radioactive), nu numai că nu le poți atinge dar nici nu te poți apropia și, cel mai trist, de minim 10 ani este închisă jumătate din muzeu. După vizita respectivă nu am putut decât să mă revolt și să mă întreb dacă, totuși, Electrica nu are niște obligații scrise de-și permite să-și bată joc în asemenea hal.
joi, 23 iulie 2015
Zile de vacanță IV
Vacanța aceasta a fost periferică Parisului, am încercat să vedem cât mai multe dintre obiectivele la care nu se ajunge în mod normal, în principal din lipsă de timp. Cam toate necesită o întreagă zi. Am mers cu trenul și pe jos de am ajuns azi să aștept cu nerabdare întoarcerea la servici. Voi mai dedica o postare unui loc special, până atunci iată câteva imagini din locurile pe unde am ajuns.
vineri, 17 iulie 2015
GLIT
Bineînțeles Murphy lucrează și decizia Primului-Ministru de înființare a GLIT a ieșit când nu aveam posibilitatea de a o susține prin contacte directe. Acestea sunt însă necesare întrucât demersurile ce noi le-am început încă de anul trecut au fost primite inițial cu dezinteres și suspiciune de către partenerii noștri instituționali forțându-mă să explic fiecare virgulă din text în ciuda clarității acestuia. Este sperăm o soluție pragmatică la o serie de probleme reale ale căror abordări anterioare nu au fost de succes.
În mediul guvernamental central există un număr de sisteme/aplicații IT dar asupra acestora nu există o imagine de ansamblu centralizată. Cu ani în urmă MSI a încercat fără succes un recensământ ce a returnat timp de 6 luni faxuri cu tabele inutilizabile. A fost o inițiativă izolată, pompieristică, care nu a trezit entuziasmul instituțiilor guvernamentale de unde și calitatea outputului. Problema a rămas și a devenit acută odată cu înființarea CTE în cadrul căruia trebuie să forțăm interoperabilitatea datelor și să evităm apariția mai multor sisteme care fac același lucru. Pentru aceasta în mod evident trebuie să știm ce există astăzi, mai mult trebuie să avem o adevărată bază de date cu informații relevante.
joi, 16 iulie 2015
Zile de vacanta III
La o oră de mers cu trenul am vizitat castelul de vânătoare Rambouillet, o excursie în care am pașit 20 km conform telefonului meu și minim 11 refăcând traseul pe google maps. Grădini frumoase conținând mai multe obiective turistice, din păcate separate de o distanță dificilă pe vreme de caniculă.
Zile de vacanta II
De ziua naională a Franței noi și alți 500.000 am asistat la concertul liric dedicat și la focul de artificii care l-a urmat. Concertul a fost interesant prin faptul că puhoiul de lume a reușit să-l vadă stând culcați pe iarbă existând mici conflicte provocate de oameni în picioare doar în zona de margine. Altfel sonorizarea a anonimizat complet interpreții. Focul de artificii, ajutat și de turnul Eiffel ce este o locație perfectă, a fost incredibil.
miercuri, 15 iulie 2015
duminică, 12 iulie 2015
Zile de vacanta I
Anul acesta am ales, in mod prudent zic eu, sa completam zilele unui concediu de care ne amintim cu mare placere. Fara graba vom merge acolo unde nu am ajuns in urma cu 10 ani.
Aceasta macheta a submarinului Surcouf mi-a personificat amintirile din copilarie legate de submarinul imaginar Soufrière, in jurul caruia se desfasoara actiunea romanului lui Douglas Reeman publicat in colectia Delfinul cu 30 de ani in urma.
Incredibile aceste reproduceri, majoritatea au fost facute inainte de 1900 folosindu-se argila pentru mulaje in locul siliconului de astazi.
Ne-am propus si am ajuns in locuri nefrecventate de turisti cum este spre exemplu parcul Saint-Cloud. A suivre …
duminică, 5 iulie 2015
Grexit
Într-o oră se închid urnele referendumului … așadar poate că este un bun moment să-mi dau și eu cu părerea …
Cei care i-au împrumutat inițial pe greci cred că au avut două motive … nu au crezut că zona euro va permite un default iar eventuale probleme ale monedei europene pot fi benefice și exploatabile în multe feluri. Grecii și-au jucat rolul de cal troian fără să clipească, în condițiile în care oricum în ultimii 30 de ani UE le-a acordat fonduri europene masive totuși nu au avut nici o problemă să prăduiască alte sute de miliarde de euro. Că uni au beneficiat mai mult iar alții mai puțin nu este relevant pentru noi, este strict legat de funcționarea societății democratice grecești.
În urmă cu 2 ani s-a produs un transfer al datoriilor dinspre creditorii inițiali către noii creditori, cei care nu vor reproșa monedei euro un default grecesc. Tăierea de datorii a fost negociată între părți astfel încât creditarea Greciei să fie fost per total o afacere acceptabilă. Consimțământul grecilor a fost plâtit cu încâ 2 ani de subvenții financiare către ei, întradevăr la un nivel mult mai redus.
Astăzi monedei euro îi este aproape indiferentă soarta Greciei. Nimeni nu le va mai finanța deficitul pentru consumul zilnic prin urmare trebuie să-și echilibreze singuri cheltuielile cu veniturile. Dacă vor să o facă prin ajustarea cheltuielilor vor rămâne în zona euro, dacă vor să o facă prin inflație vor trece la drahmă. Este imposibil să rămână cu euro fără ajustarea cheltuielilor pentru că pur și simplu nu există euro necesari – dacă chiar vor să constate acest lucru prin refuzul bancomatului se va întâmpla și asta.
Este interesantă atitudinea grecilor ce se delimitează de statul grec refuzând să-și asume costuri personale dar considerând firești drepturile de care au beneficiat până astăzi. Aceasta este frecventă și la noi, oamenii își cer vehement drepturi și-și contestă la fel de vehement obligațiile față de stat.
Grecii au șansa să înțeleagă că ei sunt statul, din păcate the hard way. Spre exemplu se clamează europeni însă dacă s-ar uita puțin la vecinii români ar putea observa mesajul european conform căruia nu ești european dacă nu există lege și justiție. Ori lege înseamnă și să-ți respecți contractele și să-ți plătești datoriile. Și fondurile europene nerambursabile suferă corecții în funcție de climatul de legalitate al cheltuirii lor. Chiar și averile cetățenilor greci sunt respectate și protejate de alte state în baza respectului pe care acestea îl au față de statul grec.
Tsipras nu ar putea fi premier într-o țară normală, prin urmare situația actuală îi este convenabilă. Dacă grecii vor avea puterea să recunoască că de 30 de ani trăiesc mai bine decât merită și să accepte revenirea la normal atunci Tsipras va trebui să plece, altfel, cu cât vor excela în naționalism-populism, cu atât vor avea mai puțină îngăduință. Dacă au altă părere pot să-și testeze forțele anulând prin referendum legea gravitației și apoi să sarind încrezători de pe Acropole !
sâmbătă, 4 iulie 2015
Skopje
De curând am fost solicitat să susțin o prezentare la Skopje cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a autorității macedonene pentru protecția datelor personale. Am avut parte de o audiență importantă, șefi ai autorităților similare din Balcani – în general țări non EU. Au și ei un foarte tânăr și carismatic ministru al MSI-ului local cu care am schimbat câteva idei. Așadar …
aceasta a fost audiența …
Club OGP XV și TechSparency
Fiind în urmă cu destule subiecte am zis să trișez și să scriu măcar odată prompt … așadar ieri am participat la un eveniment de două zile cu alură internațională. Într-un mod inspirat am început întâlnindu-ne cu delegațiile Georgiei și Armeniei în una dintre sălile reprezentative ale Palatului Victoria …
pentru că organizatorul principal, IPP, a ales pentru evenimentul public o locație atipică ce risca să inducă în eroare vecinii noștri de mare….
miercuri, 1 iulie 2015
participări
joi, 18 iunie 2015
CNI
Menționam cu ceva vreme în urma lipsa de timp ce-mi era cauzată de o activitate nespecificată atunci. Acum ajungând la final pot aborda subiectul dintr-o perspectivă completă. Pe parcursul anului 2014 m-am regăsit într-o situație inconfortabilă datorită legii securității cibernetice. Pe acest subiect, foarte important în opinia mea, s-au contrat două forțe: pe de o parte comunitatea de informații având ca poartavoce MSI și unele ONG-uri, pe de altă parte societatea civilă prin multe alte ong-uri și leaderi de opinie. O situație firească în principiu însă în realitate un dezastru de comunicare, MSI ar fi trebuit să susțină public un text pe care și-l asumă legal dar la care nu a contribuit nici măcar cu o virgulă. Evident că nu a facut-o și așa am ajuns într-o situație absolut anormală din punctul de vedere al funcționării dialogului, a consultării publice, ce stă la baza democrației – pur și simplu cele două lumi nu s-au întâlnit real niciodată.
duminică, 14 iunie 2015
barbeque
Una dintre problemele hackathoanelor noastre este abandonarea proiectelor după eveniment. Cu ocazia hackathonului din februarie am învățat din greșeli și am hotărât să amânăm inmânarea unui premiu sub condiția continuării lucrului la proiect.
IODC 2015
The 3rd International Open Data Conference 2015 sau mai pe scurt IODC 2015 s-a ținut anul acesta în Ottawa la sfârșitul lunii Mai. România a avut doar doi reprezentanți, ar fi fost de dorit să avem și colegi din societatea civilă. Participarea la un astfel de eveniment este importantă nu doar prin prisma informațiilor la care ai acces – multe eventuri au fost transmise și live pe internet – cât mai ales pentru oportunitatea de relaționare cu ceilalți participanți.
sâmbătă, 13 iunie 2015
prin Ottawa
Participant fiind la Conferința Internațională pentru Date Deschise din capitala Canadei iată mai jos câteva imagini din zonă … Un oraș verde, liniștit pe care l-am prins în scurta-i primăvară cu temperaturi acceptabile.
Nu-i o imagine grozavă dar are meritul de a combina noul cu noul ce pare vechi …
2 Cluburi
Da … am rămas atât de în urmă cu postările încât chiar m-am gândit dacă nu ar fi cazul să închid acest blog. In acest weekend voi încerca să recuperez, chiar dacă scurt și accelerat. Voi condensa în această postare două ediții de Club OGP.
sâmbătă, 23 mai 2015
Cybersec @ București
De curând a avut loc un dublu eveniment – o misiune comercială americană și o conferință regională pe tema securității cibernetice.
duminică, 17 mai 2015
Big Data @ Berlin
Cu o rușinoasă întârzâiere trebuie să povestesc despre acțiunea organizată în Aprilie de CE la Berlin pe tema ”towards a thriving data-driven economy”. De ce la Berlin ? Pentru că a coincis cu o conferință organizată de Ministerul German al Economiei dedicată Smart Data / Big Data la care a participat cel din imagine – Comisarul CE de specialitate.
duminică, 26 aprilie 2015
Toți greșim …
În urmă cu două săptămâni am participat la cel de al șaselea grup de lucru dedicat portalului european open data. Am ajuns atât de înghesuit temporal încât scriu doar acum, mai bine însă așa decât niciodată. În sfărșit, după atâtea discuții, iată că am putut vedea primele rezultate ( mockupuri) la 3 luni după demararea proiectului. Reamintesc că, după proiectul pilot, CE a alocat 8 milioane euro pentru un proiect fanion, o selecție de soluții de la care se așteptau noutăți conceptuale spectaculoase, chiar ne spuneau că așteaptă deschiderea ofertelor precum copiii deschiderea cadourilor de Crăciun !
Înainte să intru în subiect trebuie să menționez că a fost o ediție comună împreună cu grupul dedicat implementării Directivei PSI / Open Data. Denis ne-a reprezentat în acesta și pentru că turul de masă nu a fost într-o ordine anume s-a strecurat fără să vorbească și a reușit să nu mă rușineze cu stadiul transpunerii directivei în România.
Revenind la proiectul portalului, atribuit se pare la 6,5 milioane euro, pot spune că a fost o surpriză neplăcută. Poate aveam așteptări prea mari dar totuși nu mă așteptam la un catalog de metadate, cei drept grafic atrăgător, care să amestece orice fel de sursă de informații ( absolut orice pot culege, inclusiv pdf-uri, imagini ,etc.) îngropând astfel datele deschise într-un munte de gunoaie. Surprinzător informațiile catalogate provin inclusiv din alte portalulri ale CE precum Inspire sau Eurostat precum și din orice portal național de date deschise sau nu, cum s-ar spune un dublaj funcțional incredibil. I-am întrebat și au răspuns că își propun să creeze acel punct inițial de căutare în informațiile europene de la care să plece toate căutările. Dacă ar fi să comparăm proiectul cu e-romania comparația i-ar fi defavorabilă, măcar țeapa românească își propunea să stocheze informațiile – nu numai linkuri către aceasta și făcea eforturi de sistematizare a acesteia.
Per total nu a fost o ședință liniștită, câțiva am fost chiar vehemenți, reprezentantul UK chiar le-a zis că portalul uk este disponibil open source și poate fi instalat în 2 ore oferind mai mult decât își propuneau prin mockupuri. Nu este numai frustrarea de a-ți spune părerea și a fi ignorat, nici suma semnificativă, a apărut însă ideea de a renunța la PSI Scoreboard, nu că acesta ar fi punctat chiar tot ce am realizat, și să fie înlocuit cu un index bazat pe metadatele culese de acest portal precum și pe comportamentul vizitatorilor acestuia – câte dintre linkurile naționale au apărut în căutările acestora. Cum politica noastră este de a publica numai dataseturi deschise și de calitate (de minim 3 *** din maxim 5) nu avem nici o șansă , chiar le-am zis că mă forțează să transform în pdf-uri toată legislația din N-Lex și să o public ca să mai pun 20.000 de documente pentru a umfla scorul.
sâmbătă, 4 aprilie 2015
O lună de recuperat …
În ultima vreme am intrat într-o incredibilă criză de timp, în mod firesc cu cât s-au întâmplat mai multe evenimente cu atât am avut mai puțin timp și energie să scriu despre ele. Prin urmare voi încerca să le condensez pe toate într-o singură postare.
duminică, 15 martie 2015
Despre votul peste internet …
Am participat vineri la o interesantă prezentare urmată de dezbaterea despre votarea peste internet, plecată de la sistemul din Estonia și cu finalizare spre România. Septimius Pârvu din partea Expert Forum a avut statut de observator la recentele alegeri estoniene și ne-a povestit impresiile sale. În deschidere o tânără din ambasada US, cea care a pus la dispoziție sala, ne-a explicat că în țara sa nu există vot electronic, doar numărătoare automată a voturilor din secția de votare.
sâmbătă, 28 februarie 2015
Adevăruri parțiale
Ieri a făcut senzație interviul cu Dl. Ghiță publicat aici prin care acesta acuza protecția juridică de care beneficiază companiile IT străine din partea DNA. Poate că este adevărat și totodată explicabil – deși românii nu percep o companie ca fiind ceva de sine stătător confundând-o cu patronul acesteia, în lumea largă, companiile multinaționale sunt mult mai consistente comparat cu oamenii care le conduc, au între acționari milioane de oameni iar aceștia, prin reprezentanții lor, sunt foarte atenți să nu existe pierderi de imagine – adică financiare pe bursă – cauzate de simple speculații, denunțuri, orice nu a devenit un adevăr printr-o sentință judecătorească.
duminică, 22 februarie 2015
OD Day Hackathon 2015
Și anul acesta am organizat în colaborarea cu Coaliția pentru Date Deschise un hackathon, a fost un mare progres față de cel de anul trecut. A fost găzduit la ASE, a avut premii valoroase (premiul I a constat într-o subscripție MSDN, Azure inclus, pe 3 ani), a avut mulți participanți și invitați.
Acesta a fost juriul format din persoane desemnate de Microsoft, ASE (lipsește din imagine), Guvern, Ambasada USA, Coaliție.
vineri, 20 februarie 2015
Hop și eu !
Mai jos este o idee personală:
Ministerul pentru Societatea Informaționala | CIO | |
Misiune | Strategi si politici publice dedicate mediului IT&C | Reforma administrativa |
Organizare | Minister – Ministru + Secretari de Stat | Departament in coordonarea Cancelariei Primului Ministru – Secretar de Stat Susținut de un Comitet al Directorilor IT din Instituții Guvernamentale Centrale |
Activitati principale |
|
|
OIPSI ICI Posta Romana SNR | Agenția pentru Agenda Digitala Comitetul Tehnico-Economic (il coordoneaza, MSI devine membru) |
pe care o susțin oricât ar fi de mici șansele de înfăptuire.
marți, 17 februarie 2015
Ca pe twitter …
Atât timp cât secretul votului este menționat imperativ în constituție iar aplicarea sa practică în legea electorală constă și în interzicerea fotografierii buletinului de vot de către votant înaintea introducerii în urnă nu văd cum această obligație poate fi implementată în cazul votului prin corespondență. Cum se garantează că acasă votantul nu arată altcuiva opțiunea sa înainte de a o introduce in plic / a apăsa Enter ? Imposibil deci neconstituțional.
… nu m-am încadrat în numărul de caractere !
sâmbătă, 14 februarie 2015
Vox populi …
Mă mânca pe limba să spun ceva de cazul Vosganian și înțelegerea de către populație a principiilor democratice. Noroc de acest articol care trateaza perfect cazul si de comentariile cititorilor care arata gradul de civilizație actual.
vineri, 6 februarie 2015
Din nou la bibliotecă
Dar de acestă dată chiar pentru Bibliotecă ! Ieri împreună cu Coaliția pentru Date Deschise am ținut un curs, sper, despre open data.
vineri, 30 ianuarie 2015
Big Data, din nou …
În urma mai vechilor mele poziționări față de Big Data și a faptului că datele guvernamentale din contextul Data Driven Economy sunt furnizate ca date deschise am fost rugat de către MSI să-i însoțesc reprezentantul săptămâna aceasta in Luxembourg pentru a avea discuții exploratorii pe această temă.
marți, 27 ianuarie 2015
Dincolo de noi
Posibil în urma apariției articolului elogios din Hotnews MSI a invitat o delegație a Centrului de E-guvernare din Moldova să viziteze România pentru un schimb de experiență. Dacă ei au fost interesați în special de e-licitatie noi am avut mult mai multe subiecte de interes.
luni, 26 ianuarie 2015
Gând versus cuvânt
Adevărul este că nu prea m-am inflamat legat de legea securității cibernetice, nu pentru că nu ar fi fost criticabilă și deficitară în modul de apariție și în relaționarea cu drepturile individuale, ci pentru că este o doar paranteză. Adică lumea scrie pe facebook si forumuri contra ei acuzând-o că urmărește să devoaleze ce face/scrie cetățeanul în timp ce, în viața reală, este devoalat ce gândește cetățeanul ! Cel mai clar exemplu este Facebook, fiecare LIKE este un vot de însușire a unui subiect. Așa se construiește un profil psihologic și social a cărui interpretare este vizibilă sub forma știrilor și reclamelor propuse de platformă.
Și pentru platforme deschise, forumuri și comentarii de ziar, există tehnologii interesante. Acestea permit determinarea poziției unui cetățean vis-a-vis de o serie de subiecte prin înțelegerea conținutului postării sale, task ușurat de răspândirea autentificării prin OpenID.
luni, 19 ianuarie 2015
Lipsă de imaginație !
Aud că cei care ne apără de pericolul discriminării au spus astăzi:
”Autoritatile statului nu dispun de instrumentele necesare identificarii si tragerii la raspundere legala a acelor detinatori de cartele prepay care utilizeaza serviciile de telefonie/date/internet cu rea-credinta, in scopul savarsirii de infractiuni grave. Situatia existenta intre cele doua categorii constituie o forma de discriminare”
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
Casandra redivivus
Televiziunea digitală terestră a apărut în Europa, în UK, în anul 1999 fiindu-i recunoscută rapid valoarea de către CE care și-a exprimat dorința trecerii la digital încă din 2003. În 2005 a fost propus anul 2012 ca fiind ultimul an de emisie analogică, in 2009 acest termen a devenit o recomandare clară sub motivația mai bunei utilizări a spectrului radio. La Geneva în 2006 a fost semnat un acord internațional pe linia managementului spectrului radio care fixează data de 17 Iunie 2015 ca fiind ziua începând cu care transmisia analogică nu mai este tehnic protejată din punctul de vedere al interferențelor peste graniță. Concluzionând, televiziunea digitală este un important argument politic al UE arătând palpabil influența pozitivă a acesteia asupra vieții europenilor chiar dacă reglementarea sa nu cade pe deplin în atribuțiile acesteia.
joi, 8 ianuarie 2015
Prelucrări automate …
Ieri am dezbătut intens cu alți colegi din mediul guvernamental subiectul răspunderii IT-istului în generarea de acte administrative. Ne-am oprit într-o fază incipientă pentru că întâlnirea avea alt scop riscând ca acesta să fie afectat de acest derapaj. Totuși au fost punctate ambele curente care încă nu-și găsesc o acoperire clară legală. Să vedem însă întâi cam ce spune legea, în acest caz legea de protecție a datelor personale: