Ieri a făcut senzație interviul cu Dl. Ghiță publicat aici prin care acesta acuza protecția juridică de care beneficiază companiile IT străine din partea DNA. Poate că este adevărat și totodată explicabil – deși românii nu percep o companie ca fiind ceva de sine stătător confundând-o cu patronul acesteia, în lumea largă, companiile multinaționale sunt mult mai consistente comparat cu oamenii care le conduc, au între acționari milioane de oameni iar aceștia, prin reprezentanții lor, sunt foarte atenți să nu existe pierderi de imagine – adică financiare pe bursă – cauzate de simple speculații, denunțuri, orice nu a devenit un adevăr printr-o sentință judecătorească.
Dar a spune că este doar politica DNA este greșit. Imaginea de mai sus a ilustrat în ultimele zile sute de știri totuși nu am întâlnit una care să se întrebe cine sunt cele două nume noi despre care se afirmă că s-ar putea să fi primit un milion de euro. Nu era greu de aflat, este vorba de conducerea românească a Unicredit-Țiriac Bank. Aceasta este banca care a finanțat contractul de licențiere Microsoft . Este adevărat că angajații în privat nu pot fi acuzați de luare de mită însă prin modul aventuros de acordare a acestei finanțări (dovedit astăzi prin pierderea finaciară apreciabilă legată de partea de buy-out posibil să fie suferită de bancă) poate că aceștia au favorizat accederea consorțiului la un contract dincolo de capacitatea sa normală.
Și așa ajungem la o întrebare firească: care este varianta corectă ? Valul de afirmații publice sau tăcerea presei și chiar a angajatorului până la existența unor decizii judecătorești ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu