joi, 22 noiembrie 2018

GDPR și administrația publică


Ultimele zile mă uimesc cu o avalanșă de persoane înnebunite de ideea că opiniile lor sunt esențiale pentru cei din jur iar datoria lor sacră este să-i facă să le îmbrățișeze. De la Badea & Oreste până la (așa-ziși) ziariști, toți se înghesuie în ochii și urechile noastre nu cu informații ci cu adevăruri și consideră un atac la democrație atunci când cineva îndrăznește să nu-i bage în seamă. Teoriile conspiraționiste, devoalările planurilor celeste, toate nu mai sunt prilej de amuzament ci partituri menite a pune în valoare interpretul.

Am fost invitat să susțin o prezentare pentru cei însărcinați în ministere  cu publicarea datelor deschise. Astăzi aceștia au ales the easy way, sau, pe românește, cine nu muncește nu greșește. Peste tot în Europa GDPR produce cele mai ciudate efecte afectând cele mai tradiționale și benigne activități publice. Motivele sunt comune, practic pachetul este prea mult pentru cei mai mulți iar aceștia neputând consuma originalul preiau diverse idei simplificate. Ori GDPR este un set de principii care trebuie grefate pe structura organizației, o injecție de ADN care o face să se dezvolte diferit. Cum se spune că sunt mai multe feluri de a jupui o pisică dacă auzim numai asta dintre toate activitățile celorlalți vom ajunge la concluzia că GDPR este menit a jupui pisici, ba chiar de mai multe ori, succesiv !

luni, 12 noiembrie 2018

Am trecut de-un hop !


După ce am scris de două ori, odată am explicat beneficiile iar a doua oară m-am lăudat de-a dreptul, mi-a tremurat inima când am văzut proiectul legii arhivelor pe ordinea de zi a guvernului. Nu reiau ce am explicat în linkuri, spun doar că este o lege esențială pentru progresul e-guvernării și evident am avut gânduri că o strică și pe asta.

captura site Senat

Din fericire textul publicat de senat sub L636/2018 păstrează toate prevederile dedicate documentelor electronice și sper să fie adoptat de Parlament fără modificări esențiale. Sper ca în 6 luni de la promulgare să apară normele cu privire la metadatele ce trebuie atașate documentelor electronice și bazelor de date, probabil o adaptare a standardului MoReq2010.

Aceste metadate permit schimbul de documente în cadrul administrației indiferent de modalitatea de transmitere – de la email până la API orice este utilizabil funcție de mărimea și dotarea instituției.

La fel de important, pentru prima dată există o instituție abilitată să controleze și să sancționeze utilizarea documentelor electronice.

Pentru mine grupul de lucru pe care l-am înființat rămâne un exemplu despre cum poate, dacă își dă interesul, Palatul Victoria să adune la aceeași masă toate instituțiile interesate (SGG , MAI, MFP, MDRAPFE, MCSI, MAPN, SRI, STS) și să aducă o lege cu inițiator unic și potent (MAI) la forma optimă pentru interesul general.

Și încă ceva … în spatele fațadelor prăfuite ale sediilor Arhivelor Naționale poți găsi oameni pasionați, competenți și mândri de rolul lor. Trebuie doar să le pui întrebările potrivite și să le dai încredere !

marți, 6 noiembrie 2018

MS summit 2018


Astăzi am participat la principalul eveniment de business al Microsoft România. Ca de obicei, am rămas și cu ceva util din asta.

IMG_20181106_111727

Domnul din imagine este parlamentar britanic, pro UE și fost ministru al comunicațiilor până la momentul Brexit-ului. Este un bun prezentator, ne-a trezit după somnul mortal indus de Günter Verheugen – fostul Comisar CE al cărui fan nu am fost nici când era în funcție.


joi, 1 noiembrie 2018

Impact la EuroImpact ?


Am fost invitat să fiu panelist în atelierul „Digitizarea serviciilor publice cu ajutorul fondurilor europene”, din cadrul conferinței EuroImpact, organizată de Institutul European din România (instituție guvernamentală). I-am avut colegi pe Mihail – Director de Cabinet al CIO guvernamental și Diana – fost consilier al lui Dan Nechita – consilier al premierului Cioloș. Agenda anunțată era despre stadiul actual al e-guvernării precum și utilizarea fondurilor europene în trecut și viitor pentru acest scop.


Realitatea a fost însă alta !