vineri, 31 decembrie 2010

Kapitalism - Reţeta noastră secretă

Aseara am dat la HBO peste productia D-lui Alexandru Solomon cu titlul de mai sus. Pana astazi nu auzisem de respectivul domn care pare tanar daca a lui este vocea dar tocmai laudasem cu cateva zile in urma HBO pentru faptul ca si-a pastrat calitatea in ultima perioada.

245747_1

La final am ramas cu unele intrebari. Respectiva productie nu este un documentar deoarece nu are o ancheta in spate sau informatii cu surse credibile. Sunt o colectie de afirmatii personale ca stil si responsabilitate. Nu este nici un pamflet sau daca este este unul foarte prost prin prisma regulilor genului. Ramane dupa mine ca avem o expresie a miturilor populare spuse de un tanar care inca nu a inteles cu adevarat lumea in care traieste.

Am intrat pe site-ul HBO astazi sa vad cum o prezinta ei dar, in mod surprinzator, nu mai apare in programul lor, este ca si cum nu ar fi avut emisie !

vineri, 17 decembrie 2010

Unora le place viata

Daca este sa aleg un singur lucru dintre cele pe care le-am apreciat la Gabi Faflei in anii scursi de la prima noastra intalnire este senzatia pe care mi-a lasat-o ca pentru el a face bani este un mijloc si nu un scop. Intotdeauna a incercat in firmele sale sa aiba un climat cat mai placut de lucru: s-a inconjurat de oameni frumosi si placuti, a investit in ideea de echipa si de target comun.

petrecere craciun 2010 Monopoly

Aseara am fost la petrecerea Monopoly de Craciun. In contextul multor alte firme care nu au mai tinut petreceri in acest an sau care au facut evenimente numai pentru clienti iata ca Monopoly a incercat sa se autodepaseasca. Fata de cea de anul trecut ce a avut loc in aceeasi locatie a fost evidenta dorinta de progres materializata intr-un entertainment mai bogat.

 

Pacat insa ca invitatii din afara companiei nu au reusit sa se mobilizeze si sa se bucure cu adevarat. Am prins destul conversatii sumbre si bravade stridente. Si participarea a fost mai redusa datorata aceleasi lipse de entuziasm.

Ma bucur insa ca m-am intalnit cu persoane la care am facut referire pe acest blog si ca  acestea si-au dovedit calitatea aratand ca au inteles corect intentiile mele prietenesti in cele spuse despre ele.

joi, 9 decembrie 2010

Drepturi, drepturi …

Am sters tot ! Scrisesem un text atat de complicat ca nici eu nu-l mai intelegeam. Sa o simplificam….

Zilele astea guvernul a pus sa plateasca asigurari de sanatate oameni inainte scutiti, cum ar fi revolutionari sau anumiti pensionari. A intentionat sa includa si ssomerii soti  de asigurati dar a renuntat. Motivatia ? Evident, nu sunt bani !!!

Traim in minciuna si in absurd. Se intampla tot felulde lucruri, unel bune , altele proaste dar niciodata pentru motivul corect.

Sistemul nostru de Asigurari de Sanatate  este in esenta un instrument financiar ca orice alta asigurare. Plateste in locul bolnavului contravaloarea serviciului medical prestat de o entitate publica sau privata. Serviciile medicale pot fi platite si cash cum se mai intampla in anumite cazuri.

De la Bismark care l-a inventat, acest sistem adoptat de noi ( in opinia mea ar fi fost necesar un referendum) se bazeaza pe principiul solidaritatii si obligativitatii. Sa le luam pe rand. Obligativitatea : se spune ca este in interesul cetateanului care inconstiient fiind nu-si face asigurare si poate ajunge sa moara pe strada. Praf in ochi, poti sa ai o asigurare privata mult mai performanta, tot trebuie sa platesti la stat desigur pentru sustinerea celei de a doua idei: Solidaritatea.

Aici incepe minciuna. In primul rand, definitia:

SOLIDARITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. Unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ♦

A impune solidariteate este echivalent cu a impune o idee sau un sentiment. Isi asuma statul aceasta actiune ? Nu!

Platile catre sistemul de asigurari de sanatate sunt numite contributii. Unii le considera impozit. Chiar daca in dex sunt considerate aproape sinonime exista nuante. Sa vedem:

CONTRIBÚȚIE ~i f. 1) Parte cu care contribuie cineva la o acțiune sau la o cheltuială comună. ◊ A pune la ~ a folosi; a utiliza. 2) Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii, instituțiile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului în conformitate cu anumite norme de impunere; impozit.

Care sunt nuantele ? Impozitul  este o obligatie de plata universala care nu implica un contraserviciu din partea statului. Spre exemplu platim impozit pe masina dar nu exista obligatia expresa ca politia sa o pazeasca sau sa existe drumuri pe care sa mearga.

Contributia implica sa primesti ceva cat de cat palpabil in schimb. De exemplu o pensie sau compensarea medicamentelor.

Se revenim la solidaritate … care este insa exact aceasta ? In mod normal obiectivul, ideea, ce vreti dvs din definitie ar trebui sa fie ca toti cetatenii romani sa beneficieze de plata anumitor servicii de sanatate. Mai simplu: toti pentru unul, unul pentru toti ! Este real ?!? NU ! Atat timp cat exista macar un cetatean care in anumite conditii legale nu beneficiaza de solidaritea poporului inseamna ca nu am nimerit definitia corecta.

Sa restrangem, mergem pe varianta “contributie la o cheltuiala comuna” …. pare mai realist nu-i asa ? NU ! Atat timp cat exista “asigurati”  neplatitori nici aceasta varianta nu rezista. Si aici voi detalia deoarece acesta este subiectul postarii.

DA, exista oameni care nu-si pot platii cheltuielile medicale. DA, acesti oameni trebuie sprijiniti. Dar cum ? Daca vrem sa beneficieze de aceleasi drepturi ca orice asigurat trebuie in mod logic sa-i asiguram. Asta inseamna ca cineva, statul, SA LE PLATEASCA CONTRIBUTIA . Acesti oameni trebuie sa primeasca un fluturas in care sa scrie: pentru tine statul a platit XX ron la bugetul de sanatate, esti asigurat la fel ca aceia care au platit direct. Banii platiti sa vina dintr-un cont “de solidaritate” care sa fie platit dintr-un impozit “de solidaritate”.

………

Astazi gratuitatile sunt considerate venituri numai cand impozitam oameni, atunci cand le da guvernul acesta nu vrea sa le considere cheltuieli.

……..

Iar am taiat la greu din text, ajunsesem sa arat de ce in sistemul actual solidaritatea este o minciuna iar sistemul ii tepuieste pe toti, atat pe donatori cat si pe asistati.

 

Pentru a reveni insa la subiectul din titlui voi recurge la un banc rasuflat dar elocvent :

De Craciun boierul aduna taranii si le ofera un mare ospat. Ii da fiecaruia cate o moneda de aur. Anul urmator , la fel. Si tot asa cativa ani. Anul acesta ii aduna si are loc urmatorul dialog:

Boier: Dragilor, de atatia ani ne petrecem Craciunul impreuna. Anul acesta insa este un an special, fiul meu merge la facultate la Paris, am cheltuieli mari si va ofer o masa dar nu mai pot sa va dau bani.

Taran: Bine boierule, intelegem ca ti-a crescu feciorul da’ de ce sa mearga la Paris pe banii nostrii ?

joi, 25 noiembrie 2010

Nu inteleg !

A trecut ceva timp de la eveniment si-mi statea in spate o idee care iata, acum iese la lumina. Pretextul este evenimentul, o sueta in care marii publicitatii romanesti si-au devoalat inceputurile. Pentru corectitudine pastrez selectia facuta de altii:

Dragos Grigoriu (Tempo), despre începuturile publicităţii în România:

“Prime-time-ul era Telejurnalul, acela era locul unde voiau clienţii să fie văzuţi. Aveam o strategie care chiar funcţiona. Invitatm clienţii la restaurant, întâmpător acolo era un televizor şi când era pe la al doilea fel de mâncare îi dădeam un ghiont să vadă spotul şi garantat clientul cumpăra de la mine şi a doua oară. Efectul era garantat. Era convins că toată lumea i-a văzut spotul.”

“În noiembrie ’91 Graffiti avea o pagină, bătută la maşină cu indigo, care conţinea preţurile TVR şi preţurile Graffiti, care erau de trei ori mai mici. Primele mele contracte au fost cu Computerland şi cântarele Detecto.”

“Pierdusem primul client – Restaurantul Odobeşti. Eram devastat. M-am dus la Altrom, am intrat şi am zis direct “vreau să vină patronul de mine”. Şi a apărut un tip pe care acum îl cunoaşteţi mai bine – Puiu Popoviciu. Nu m-am aşteptat!”

“La birou era o canapea pe care dormeam pe rând, pe ceas. Abia când ne-am mutat şi am tras de ea, ne-am dat seama ca e extensibilă.”

Să vă spun cum i-am convis pe cei de la Ogilvy să vină în România. Pentru că Graffiti avea deja clienţi pe zona asta, Cristi Burci a făcut o agenţie nouă, cu Zotan Szigeti, View Point. Când a venit reprezentantul Ogilvy în România, am mobilat un sediu şi am dus mai mulţi redactori de la Ultimul cuvânt să stea atenţi în calculatoare. Omul a fost impresionat.

Manuela Necula

“Mie mi s-a părut că produsul a început să conteze când a apărut telecom-ul în România şi aici mă refer la telefonia mobilă. Acolo am început să ne batem.”

Cristian Burci:

De ce a ales publicitatea?

“Pentru că nu exista pe vremea aia, era un loc total liber. Reţelele internaţionale de publicitate au venit pentru că aveau clienţi într-o piaţă unde nu exista nimeni care să-i reprezinte. Primul client BBDO a fost Delta Airlines. După un an a dat faliment, dar noi nu am avut legătură cu asta.”

Tot discutam cu BBDO “domne’ vrem să ne afiliem în România şi Bulgaria. Agenţia din Bulgaria am făcut-o într-un weekend după care am venit în România şi am anunţat afilierea la BBDO.”

 

Răspunsul lui Ştefan Iordache la întrebarea “cum de a intrat în publicitate?”:

“Pentru mine alegerea a fost simplă, m-am gândit care sunt business-urile în care să intru fără niciun fel de capital. Aveam două variante o agenţie de publicitate sau o agenţie de turism, o ştiam pe Veronica (Savanciuc – n.r.), bine, deci facem publicitate.”

Lucian Georgescu:

“Eu cred că istoria publicităţii ar trebui scrisă în cârciumi.”

Mi-am permis sa marchez cu rosu baza argumentatiei mele.

In mod natural in publicitate exista o cantitate apreciabila de subiectivitate. In general se recurge la acest argument atunci cand se incinge dezbaterea pe o campanie pe principiul ca se lucreaza cu numere mari iar parerile personale sunt inoportune. Totusi mai sus se vede ca exista persoane asupra carora se practica un efort intens si constient de dirijare a opiniei lor in directia dorita. De la mici scenarii de prezentare a spotului pana la recuzita unui office inventat , totul este permis atunci cand este vorba de omul cu banii … Las la o parte evidenta faptului ca acele calitati necesare deturnarii vointei unei singure persoane nu sunt nici pe departe aceleasi cu cele necesare influentarii marii mase si ma intreb de ce este atat de necesara si intensa aceasta abordare, la un nivel ce nu se regaseste in alte industrii ?

Raspunsul ne este si el oferit: pentru ca o agentie de media este “o pagina batuta la masina care contine preturi” care se poate infiinta “intr-un weekend” si “fara nici un fel de capital”.

Astazi aceasta lipsa de consistenta este camumflata de nenumarate straturi de narcisism, grandomanie, laudarosenie si autosuficienta cimentate intr-o asemenea masura incat insasi patronii companiilor isi permit sa-si ridiculizeze originea. Realitatea insa este ca singurul asset al unei astfel de afaceri este echipa cu contactele sale mentinute prin talente personale iar reversul medaliei este ca mult prea multi dintre membrii, constientii fiind de acest lucru, se molipsesc de tarele sus mentionate.

La origine pozitia agentiei de media in lantul trofic era clara – oferea o buna cunoastere a pietii si preturilor precum si procesarea hartiilor cu furnizorii si o facea primind o cota de 5-10% din bugetul clientului. Iata astazi insa ca agentia ajunge sa ia de la proprietarul de media si 30% sub forma de rebate plus procentele de la client ! Astfel aceasta, de departe, are cea mai mare marja de profit, net superioara celei a furnizorului de media si chiar a celei tipice pentru afacerea clientului final. Structura afacerii sale ce implica costuri fixe minime ii permite sa evite insolventa pe timp de criza in conditiile unui management onest.

Pentru mine aceasta situatie nu are logica economica. Nu inteleg cum cele doua parti, clientul si furnizorul de media, nu pot sa se intalneasca intr-o pozitie care le-ar salva o treime din costuri. Nu inteleg cum furnizorul de media plateste un rebate urias care practic nu-i aduce nici un avantaj real fiind in esenta o taxa de protectie. Nu inteleg cum patronatul companiilor de media, pe masura ce ii cresc pierderile alege sa plateasca un rebate mai mare si asta unui client care in mod sigur ii va aduce si probleme de cash-flow si debit collection. Si mai ales nu inteleg cum vad viitorul firmele de media, care este limita pana la care se poate merge ? Oare cum accepta acela care munceste, isi asuma riscuri si investitii, sa fie un soldat al norocului la mana marilor lorzi ai Tarii Minunilor ?

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

In ce directie indreptam sageata ?

Am o problema in PNL si pentru a o explica voi recurge la o analogie din lumea publicitatii outdoor.

Sa zicem ca Directorul General vine si spune ca a gasit un furnizor de city-light-uri mai ieftine si insarcineaza departamentele cu derularea proiectului. Se porneste negocierea, sunt implicate departamentele tehnic, jurdic, financiar, etc.

Se semneaza contractul, se cumpara si se instaleaza o retea de 45 de city-lighturi. Dupa un timp se strica o piesa . Cand se comanda se constata ca pretul este de 1000 de euro, enorm fata de piata. Se constata ca piesa este patentata si poate fi luata numai dintr-o singura sursa iar la data contractarii avea un pret decent.

Cine a gresit ? Tehnicul, juridicul sau cel care a semnat contractul in final adica Directorul General ? Care departament trebuia sa anticipeze acest scenariu ?

Ma aflu in situatia in care mi se spune sa inchid ochii pentru ca este treaba altcuiva …

marți, 9 noiembrie 2010

O zi plina

Dimineata am fost la un eveniment organizat de Camera de Comert Francezo – Romana legat de oferta firmelor franceze de software pentru administratia centrala si locala. Nume grele gen Thales, Bull, Xerox, etc.

Mesajul reprezentantului ministerului a fost ca firmele franceze nu sunt destul de agresive in a-si promova interesele …. orice se poate intelege din asta … apoi intr-un dialog pe care l-am avut cu acesta am incasat o salva de promisiuni si neclaritati de un tupeu remarcabil. Astfel intentia ministrului Vreme (anuntat ca participant dar care si-a trimis un reprezentant) ar fi sa introduca obligativitatea utilizarii standardelor open in comunicatia dintre institutii si sa elimine caracterul de monopol al marilor companii in dezvoltarea marilor proiecte informatice. Binenteles ca a refuzat sa ofere un termen in care aceste lucruri ar trebui sa se intample …. iar daca nu se intampla este desigur vina opozitiei !

Apoi am fost la mitingul lui Mircea Badea & Ciutacu. O organizare foarte proasta, practic nu i-am auzit sau vazut nici o secunda. Participantii erau oameni in medie de o buna calitate, chiar doamne ce-si gaseau fericirea in a striga din toti plamanii “Iesi afara, javra ordinara!”

Am vazut prin presa diverse cifre ca numar de participanti, eu nu ma pricep dar as fi jurat ca au fost peste 1000 de persoane. Personal n-am scandat nimic, cred ca prezenta mea in piata a fost un semn clar de sustinere, mult peste orice postare pe internet.

joi, 4 noiembrie 2010

Mircea Badea face miting

Si eu probabil voi fi prezent. Este o situatie interesanta, doua idei foarte asemanatoare la prima vedere dar real diametral opuse moral.

Pe de o parte il avem pe Mircea Badea cu emisiunea lui. Dupa mine el este asimilabil unui editorialist, isi da cu parerea despre subiecte cotidiene si isi pune la bataie reputatia profesionala cu fiecare idee emisa. Cei care il privesc sunt constienti de aceasta latura subiectiva si o accepta deschis.

Pe de alta parte avem emisiunea Sinteza Zilei ce se declara talk-show. Un talk-show este o constructie spre beneficiul informarii spectatorilor in care mai multi invitati dezbat o problema sub supravegherea unui moderator. Scopul emisiunii este in primul rand informarea sub diverse forme, premiza alegerii invitatilor este obtinerea adevarului prin compararea ideilor divergente.

In opinia mea Mircea Badea poate declara orice in emisiunea sa. Daca sare o granita aceasta poate fi numai granita juridica, sa fie actionat in instanta pentru injurie sau calomnie de catre persoanele lezate. In Sinteza Zilei Mircea Badea poate declara orice dar gazda este in parte raspunzatoare pentru ce declara in sensul ca trebuie sa mentioneze si o opinie contrara si de tarie egala. In mod constant aceasta emisiune este o sueta neinteresanta si nefolositoare in care toti invitatii sunt pe aceeasi lungime de unda oricare ar fi ea. Este firesc astfel sa existe spectatori nemultumiti si in extremis masuri coercitive. Sa nu uitam ca posibilitatile tehnice de transmisie pentru un post tv sunt o resursa limitata, nu poate exista un numar infinit de televiziuni si prin urmare alocarea acestor resurse se face de catre stat prin prisma utilitatii publice.

Va fi interesant Marti sa vedem cum fac sa-l sustin pe Mircea Badea fara a sustine si Antena 3 !

Update ! pentru cititorul de mai jos care n-are nume Smile

Map picture

miercuri, 3 noiembrie 2010

Ce soluţii au avocaţii şi angajatorii pentru reducerea costurilor fără concedieri ?!?

Pentru ca este un subiect de mare actualitate si aplicabilitate imediata am zis sa fac un efort si sa particip la conferinta cu titlul de mai sus aflata sub egida Ziarul Financiar. Iata in continuare o imagine oficiala, folosita de ZF

img-8868

in care eu joc rolul de flacara violet …

Ar fi trebuit sa stiu ca fiind organizata de un birou de avocatura nimic nu o sa fie direct, precis, concis si aplicat. A fost un sir de prezentari juridice asupra legislatiei muncii, utile pentru mine ca nespecialist dar fara sa contina nici o sugestie practica. Apoi au vorbit invitatii, gata sa ne impartaseasca din experienta lor la nivel corporatist. Astfel reprezentantul EON ne-a explicat dragalas cat de bine este sa apelezi la externalizare si cat de mult te gandesti cum sa o faci. Cu toate ca a fost intrebat exact de reporterul ProTV cat a castigat financiar din externalizare nu a vrut sa raspunda.

Apoi reprezentantul Petrom ne-a spus o poveste despre raspunderea corporatista, despre cum pentru cei 25.000 de fosti angajati compania a angajat 40 de specialisti care au oferit training, consiliere, cam tot ce ofera si AJOFM. Nu a spus si cu ce rezultate dar in final am aflat ca au primit pentru asta 5.000.000 euro europeni. Cred ca au facut eforturi mari in acest proiect …. sa numere banii !

Parea ca in sala nu sunt decat reporteri veniti la o masa gratis si avocati concurenti veniti la furat clienti asa ca m-am enervat si le-am pus cateva intrebari practice la care am primit raspunsuri vagi.

In final a vorbit fostul ministru Seitan care in primele 10 minute a reusit sa spuna nimic, cu detalierea ca lasa sa se inteleaga ca ar sti care sunt problemele de rezolvat dar se facea ca uita ca pana cu o luna in urma el era cel care trebuia sa le rezolve. M-am enervat si am plecat in mod demonstrativ chiar daca nu cred ca i-a pasat cuiva. Oare care a fost utilitatea evenimentului ?

Schimbari

Incepand cu 1 Noiembrie structura de conducere Euromedia se bazeaza pe Bogdan Vasile avand titlul de CEO si in aria de raspundere departamentele de vanzari, marketing si client service, apoi Claudiu Manolescu fiind CFO si ocupandu-se de media, IT si partea de financiar contabilitate. Representatul austriac a fost numit honoris causa Director Tehnic.

Este foarte productiv faptul ca la instalare Bogdan Vasile a admis faptul ca Euromedia in prezent nu se mai afla pe locul I. Se deduce ca acesta este astazi ocupat la mica diferenta de catre Affichage Romania.

A exista si un angajament de marketing concretizat de exemplu in ZF.

marți, 12 octombrie 2010

Un nou sef

Da, este adevarat. Va fi un CEO la Euromedia cu responsabilitati axate pe vanzari. Este o persoana cu vechi state in bransa dar care in ultima perioada a lucrat pentru un client final.
Este o varianta foarte buna pentru directia aleasa de actionari. Eu as fi preferat in locul lor o analiza mai filozofica asupra acestei afaceri, poate ca aceasta perioada este propice pentru o regandire, in definitv a cazut piata, cad si afisajele din orase datorita D-nei Udrea, oare de ce toata lumea crede ca peste 5 ani vor fi aceleasi reguli ale jocului ?
Pana nu ma transform in unul din mosii de la loja Muppetilor si pentru ca a crescut traficul de vizitatori reveniti va dau de munca pentru a afla persoana: sunt in contact cu el pe linkedin si si-a schimbat statusul cum ca cauta o schimbare … hai ca nu mai este mult pana pe 1 !
A, nu-mi vedeti networkul din linkedin ? Nu-i nimic, inseamna ca trebuie sa ne cunoastem !
….
….
PS: Parca incep sa fie cam multi sefi, nu ?

miercuri, 6 octombrie 2010

Ce nu faci pentru o doamna ?

In luna Septembrie 2010 Dl. Primar General Oprescu si directia sa de publicitate au propus si incercat sa adopte un regulament publicitate OOH pentru Bucuresti.

Insa in sedinta de consiliu general din 29 Septembrie 2010 si-a retras proiectul in urma primirii unei scrisori de la d-na Udrea prin care i se solicita acest lucru. Motivul era iminenta lansare a productiei ei si necesitatea ca toate regulamentele sa se plieze dupa aceasta. Spre arhivare textul propunerii PMB este acesta.

Desigur ca anterior firmele s-au incaierat prin birourile primariei in consultari mai mult sau mai putin formale …

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Marketing pentru OOH advertising

In ultimii ani m-am intrebat de multe ori ce face un departament de marketing intr-o companie de publicitate outdoor. Iata ca am mers mult dar am primit un raspuns chiar de la Low Sing Yee, Directorul de Marketing al unei mari companii :

P9240155

Incercati sa va inchipuiti varianta romaneasca pentru firma voastra preferata !

Cateva concluzii

Dupa aproape o luna de bantuit prin Indochina se cuvin si cateva concluzii …

Singapore este o societate cu o functionare perfecta. Poate ca nu exista anumite libertati dar sigur majoritatea covarsitoare nu le simte lipsa. Ideea ca legea este aceeasi pentru toti si modul aproape perfect in care este respectata sau impusa duce la un foarte placut sentiment de siguranta si respect. Ca filozofie statul acorda o mare atentie cetateanului dar nu ferindu-l de munca ci asigurandu-se ca bugetul este cheltuit optim si exclusiv in folosul acestuia. Nu pot decat sa fiu profund invidios pentru aceasta reusita. Poate ca ii ajuta si preponderenta chineza a populatiei ce are o abordare calma si reuseste sa tina sub control apucaturile altor segmente cum sunt indienii. Cred ca as putea traii linistit in Singapore, fara stres inutil si fara sa vad cu anii “un jmecher” daca mi-as putea permite … Se pare ca raportul dintre cost si rezultat in privinta calitatii vietii are o alura exponentiala, este incredibil cat de scumpa poate sa fie viata aici. Daca un localnic necalificat si ajutat de stat prin programe de locuinta samd poate traii cu 1500 euro / luna ca expat nu are rost sa incerci sub 10.000 … Sau poate devii vegetarian la 30 euro / kg de carne de vita ….

Bali este denumit “raiul pe pamant”. Nu sunt in intregime de acord, depinde de fiecare in parte ce inseamna asta pentru el. Doua avantaje sunt clare: oamenii foarte prietenosi din nastere si educatie si clima tropicala, mai exact jungla tropicala. De aceea eu as recomanda Bali doar pentru zona muntoasa, Ubud si altele asemenea. Statiunile litorale sunt inferioare din mai toate punctele de vedere celor turcesti. Inclusiv plaja si oceanul cu exceptia scufundarilor care te duc direct intr-un documentar NG. Preturile nu sunt mari dar nici mici, pot fi considerate adecvate pentru posibilitatile romanesti. In orice caz te simti confortabil, iti poti permite orice daca vrei neaparat.

Cambogia este o tara veche si noua in acelasi timp. Acum 1000 de ani erau un imperiu, acum 30 de ani si-au omorat 1/3 din populatie, in urma cu 7 ani au avut ultima confruntare civila. Am fost impresionat insa de modul in care se simte in cambogieni speranta si dorinta de mai bine. Progresul lor este accelerat, poate si pentru ca pleaca de foarte jos, si daca astazi 1 USD insenineaza ziua unui localnic nu cred ca va mai dura mult. Daca reusesc sa evite necazurile interne (la putere este o coalitie de parti ce s-au macelarit reciproc in anii 80) monumentele existente le pot aduce un aflux semnificativ de turisti. Astazi real ca turist esti bine primit peste tot, exista un concordat in favoarea ta ce practic te protejeaza de orice problema insa este greu sa treci constient peste prejudecati.

Ma simt obligat sa spun insa ca pentru prima data am simtit avantajul de a fi cetatean european. Oriunde am fost nu am avut nevoie de visa sau am primit-o pe loc, niciunde nu s-a pus problema sa-mi controleze bagajele considerandu-ma un risc, pacat ca in Singapore Romania inseamna exclusiv un consul beat ce omoara oameni si fuge de la locul accidentului.

Sentosa

In Singapore ca turist nu ai prea multe de facut… In mare poti merge la Gradina Zoologica atat ziua cat si varianta safari de noapte, poti merge pe Sentosa si evident casti gura la zgarie-norii din Marina Bay. Las la o parte shopingul caci este alta poveste.

Pentru ca de zoologica m-am atins anterior acest post este dedicat insulei Sentosa, cum ar venii zona de distractie sportiva a statului. Accesul este interesant, la dus am fost cu telecondola tip Mamaia iar la intoarcere am folosit trenul pe levitatie magnetica.

P9240068

Dsitractiile oferite sunt remarcabile si foarte scumpe. Am incercat o tiroliana din varful insulei pana peste plaja.

P9240088

Mai jos este filmul actiunii, datorita vantului eu cu Simona am luat avant si ne vedem ca niste mici puncte mai in fata …

O alta modalitate de a cobori muntele / dealul este cu ajutorul unor karturi / sanii pe roti. Au un fel de ghidon ce comanda si frana si prind ceva viteza daca nu te opui. Pacat ca localnicii le conduc in acelasi stil in care conduc si autoturismele …

P9240098 P9240105

Spre deosebire de caraibieni de unde cred ca a venit acesta moda noi nu a trebuit sa urcam dealul cu kartul in spate …

P9240094

Altfel mai exista un spectacol de seara de apa si lumini, bungee-jumping, plaje cu o apa cam dubioasa si un parc de distractii Universal care avea din pacate rollercoaster-ul inchis. La plecare am dat din intamplare peste un foarte interesant magazin National Geographic in care ne-am adus aminte de casa ( ei ziceau ca –15 C inseamna conditii arctice :).

P9240123

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Driver Cambodia

In Cambogia toata lumea are nevoie de un driver si toti turistii isi pot permite unul. Noi am fost foarte multumiti de Mono care ne-a plimbat intr-un minivan cu aer conditionat 3 zile plus drumul la aeroport la plecare. A fost la dispozitia noastra practic permanent, ne-a gasit si un ghid ok cand am dorit. Principala sa calitate este insa ca este un tip foarte deschis si foarte cinstit. Prin urmare am hotarat sa-l recomandam mai departe acesta fiind primul pas.
 
In Cambogia un sofer cu masina se inchiriaza la prima strigare cu 30$ /zi , toate costurile incluse. Un ghid costa cam 25$ / zi si are permisiunea de a da explicatii onsite. Este important deoarece cu toate cartile la dispozitie marimea templului si caldura te fac sa nu ai indeajuns de multa rabdare pentru a razbii prin forte proprii.
MONO, our driver in Siem Reap

OOH Singapore

Sa vedem cum au abordat diverse aspecte in acest oras.

Primul citylight al unei statii de transport in comun exista dar este retras astfel incat sa nu obtureze spatiul de asteptare.

P9240154

Autobuzele au intregul spate decorat, nu au nici o problema sa acopere si parti substantiale din laterale.

P9240131 P9240136

Majoritatea citylight-urilor sunt derulabile. Nu prea exista afisaje pe privat / calcane, de fapt am vazut unul singur si acela nedecorat. Magazinele mari au insa televizoare si video-wall-uri. Sunt permise steagurile, chiar in zone foarte centrale. Nu am vazut bannere, nici publicitate mobila. Nu exista backlit-uri (mai mari decat un citylight).

joi, 23 septembrie 2010

Asa a fost

Pentru ca-n postul anteror am glumit pe baza cazarii si restaurantelor Cambogiene ma simt dator sa declar ca exista cazare de inalt nivel si restaurante asemenea. Pentru dovada iata cateva poze.

P9180160 P9180163 P9180164

Hotelul este Prince D'Angkor Hotel & Spa.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

marți, 14 septembrie 2010

Adevarul adevarat

Astazi a fost a doua zi de diving. Daca atractia zilei de ieri a fost o epava inecata in corali astazi am vazut in sfarsit ceeace ma asteptam: zeci de metrii patrati de coral cu bureti ; anemone (cu pesti “Nemo” in ele), caracatite ba chiar si prietenul Simonei sea snake.
Apropo, Simona tot spunea ca dupa prima si ultima ei actiune de diving din Turcia a hotarat ca nu-i place pentru ca nu poate vorbii sub apa. Oricat pare de plauzibil pentru cei care o cunosc nu este adevarat !
P9140074
La final divemaster-ul a luat-o si pe ea impartind aceeasi butelie pana la 3m apoi i s-a facut frica ba chiar a avut imprudenta sa recunoasca acest lucru la suprafata in fata camerei!

luni, 13 septembrie 2010

BAD

Azi am fost la diving si am aflat: sarpele este veninos, periculos daca il starnesti, dar am fost felicitati pentru marimea lui. Simona a primit felicitarile cu gratie …
In compensatie iata o poza de pe drum.
P9130160

Ce se face langa o cafea ?

P9130167

Calitatea postarii este relativa dar macar scrie ca fumatul aduce impotenta. Este un brand local. Mai exista firme de magazin cobrandate Luky Strike deci nu doar nativul isi face de cap.

P9150109 P9150110

duminică, 12 septembrie 2010

Al’dracu romantism !

Deci, venim noi din oras de la masa si ma gandesc eu s-o (a)trag pe dig sa admiram stelele avand in vedere ca era pustiu, intunecos si departe de mal. Stelele erau frumoase, la 3 minute trecea un avion frumos clipitor iar mai in larg doi balinezi cautau ceva in apa ce incepea sa creasca folosind lanterne subacvatice.
Ne asezam cu capul pe plase (ca doar asa se vine intotdeauna din oras de la masa :) si incepem intai cu o discutie usoara despre constelatiile sudice avand in plan desigur si lucruri mai concrete. Se auzea muzica de pe mal, luna parea ca iese de dupa un nor, de la stele trecem la luna si brusc aud “ce frumos iese luna – scoal-te repede, hai, hai ,hai”.
Uimit de efectul rapid selenar ma misc si ….
P9120087
asa arata Simona la sfarsitul actiunii. Nu pun si filmul ca nu este frumos sa se auda ce poate sa spuna o Doamna ….
Pot sa spun insa ca a tot vorbit singura pana la hotel, mi-a explicat ce-i place si ce nu in viata, samd.





Dar ce s-a intamplat, ce a rascolit-o atat ???? Doar El, Mr. Sea Snake
P9120084
care a trecut cu cei 3 metrii ai sai peste plasele noastre vrand sa traverseze digul. La receptie au zis ca nu este periculos dar cum maine mergem la diving o sa-i intreb pe specialisti.
Pana una alta am gasit aici urmatorul text  care desigur ca orice informatie de pe internet nu convinge !
Sea Snakes (Banded sea snake – Hydrophis cyanocinctus; Common sea snake – Enhydrina schistosa ) - Locally known as “ular laut”. Sea snakes are plentiful around the coast of Bali and her neighboring Islands. Up to 1.5 meters, and as the name suggests, the banded sea snake has bi-colored bands the length of it’s body. These sea snakes tend to be more active at night, and can even be seen basking on the sand along the beaches after dark.
While this snake is considered venomous, bites are rarely reported due to several reasons. This character has a comparatively small mouth, and its envenoming fangs are set towards the back of the jaw. Bites that have been reported have occurred on earlobes and the web of skin at the base of the fingers. While this is a curious creature it is not aggressive unless provoked, when it will not hesitate to attempt a bite.
This snake’s venom is a neurotoxin, and may contain “myotoxins” (attacks the muscle). While envenomation may be rare, all bites from sea snakes should be treated as potentially dangerous.

Common trouser snake (Erectus board shortus) – locally known as “cowok”. This creature can be found in almost every habitat on the island and is not difficult to locate as it comes attached to the male species of the homo-sapien. Flaccid at rest it quickly becomes erect if provoked. This snakes poison works by “insemination” rather than “envenomation”. This species actively seeks out prey and is not usually shy on initial encounters but tends to retreat once it has inseminated it’s victim.
Not all victims will experience adverse reactions following an encounter with “erectus board shortus”. Signs however are insidious and can take weeks or months to appear. Initial symptoms would include nausea, vomiting and swelling, bloated abdomen (female victims only). While these encounters are rarely fatal, victims inseminated by infected creatures (HIV, Hepatitis C) may contract the disease. The fatality rate in these cases is high!!!
Daca stie cineva de care este sarpele (din poza!) as aprecia inputul !

sâmbătă, 11 septembrie 2010

ARMA Museum & Resort

Pentru ultima noapte am fost upgradati de catre cei de la ARMA mutandu-ne intr-un apartament. Camera initiala era deosebita insa acesta este deadreptul spectaculos.

Pentru aceasta si pentru ca am plecat cu regrete de la ei spre litoral am zis ca merita sa le fac putina popularizare. Trebuie sa spun din prima ca internetul nu mi-a oferit o imagine pe deantregul corecta despre Ubud si ARMA. Stiam ca Ubud este un sat dar nu-mi imaginam ca are o sosea ingusta, prin multe locuri fara trotuare. Este o insiruire extraordinar de lunga de mici magazine, restaurante, spa-uri, galerii de arta si magazine de decoratiuni interioare dar nu are practic iluminat public, se circula haotic si in general te misti greu. Am fost probabil indus in eroare de existenta in zona a unui numar mare de complexe de lux la care o vila privata ajunge si la 2500 $ / noapte.

ARMA in schimb este mult mai mult decat ma asteptam. Practic este un muzeu si centru cultural care are si cateva camere insa nu exista doua camere asemanatoare chiar fiind din aceeasi categorie.

P9090007 P9090006

ARma vine de la Agung Rai, domnul de mai jos care ii este proprietar

P9090185

si care este o persoana culta, pasionata de arta si mandra de cultura balineziana motiv pentru care la cerere si incepand cu 6 AM ofera un tur cultural al zonei turistilor sai numit Golden Hour Tour. Simona a facut-o si sper sa o conving sa sintetizeze (atat cat este posibil in cazul ei) cele vazute si aflate.

In cadrul complexului Simona a luat lectii de sculptura balineziana in lemn, nu atat pentru a le face concurenta localnicilor ci pentru a vedea daca este o gena ce i s-a transmis. Judecati si voi:

P9090036

Am si un film cu actiunea …

Si ca sa inchei si cu ceva informatii prozaice dar utile: full body massage 1h, facut foarte bine, 7$, fel principal la restaurant 3-6$, ceainic de cafea extraordinara dupa spusele bautoarei in room service 2$. Masina + sofer pentru traseu de 1/2 zi 30$. In opinia mea greu este sa ajungi aici dar daca o faci merita stat minim 2 saptamani.

Transhumanta

Dupa cum se poate deduce din alte posturi ne-am mutat pe litoral. Am inchiriat o masina cu sofer si ne-a adus pe un traseu ocolit ocazie cu care am vazut cate ceva:
P9100019
Pot spune sincer ca in general templele lor nu cauta grandoarea monumentala iar partea lor veche este cea de piatra sculptata, constructia de lemn se inlocuieste relativ des. Locurile unde sunt amplasate sunt insa deosebite, poza alaturata este din zona templului Goa Gajah cunoscut si ca Elephant Cave. Templul in cauza nu are nimic spectaculos iar pestera este de fapt o grota in care meditau in alte vremuri.
Am gasit insa un templu care chiar m-a impresionat, cel de la Pura Kehen, un sit de pe la anul 1200 cu un copac urias in incinta batran de 500 de ani.
 P9100096 P9100095 P9100094
Bali este o insula vulcanica, am vizionat unul de 2500 m care a erupt ultima oara in anii 60. Nu este la fel de spectaculos precum cel din Tenerife dar este un peisaj superb impreuna cu lacul alaturat.
P9100051 P9100052
Mai departe Simona a inghitit ce-a … personajul din imagine
P9100036
si in sfarsit am ajuns la hotel, ilustrat printr-o poza facuta a doua zi.
P9110026