sâmbătă, 13 septembrie 2014

Noul portal european [Open] Data

 

Peste câteva zile se vor deschide ofertele pentru noul portal Open Data al comisiei, cel care va înlocui actualul publicdata.eu bazat pe CKAN. În cerințele noii achiziți există , se pare, prevederea de a folosi tehnologii OS însă nu este clar dacă rezultatul va fi la rândul său OS. Noi am cerut explicit ca măcar statele să primească un drept de refolosire a surselor în aplicațiile proprii și am primit asigurări în acest sens.

Proiectul are o poziționare ambițioasă, in cadrul CEF – Connecting Europe Facility se vrea a fi DSI – Digital Service Infrastructure urmând a deservi prin interoperabilitate statele membre. Dacă vechiul publicdata.eu care a costat sub 1 milion euro este considerat proof of concept actualul proiect are o valoare estimată de 8 milioane euro dintre care 3 pentru infrastructură iar restul pentru celelalte activități din ”develop, launch, operate and maintain”.

Prezentarea la care am asistat nu a avut caracter tehnic, a menționat însă o listă de funcționalități din care mi-a fost greu să identific noutățile. În continuare nu se stochează date ci doar linkuri către acestea și evident nu vor exista API pentru interogarea datelor. Nici linked data. Noutățile sunt un search adaptat multilingvismului, o dorință, față de care personal sunt sceptic, de a inventa o tehnologie de urmărire a utilizării datelor și o modalitate de prezentare semiautomată a condițiilor de licențiere a datasetului. Aceasta din urmă va trebui să protejeze utilizatorul întrucât pe portal vor exista date cu orice tip de licențiere, nu numai date deschise.

Ne-a fost prezentată o modalitate neclară prin care statele membre ar putea influența guvernarea aplicației, voi urmări acest aspect. Se prevede o lansare beta în Noiembrie 2015 și o lansare oficială în Ianuarie 2016 cu update-uri până în Septembrie 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu