The 3rd International Open Data Conference 2015 sau mai pe scurt IODC 2015 s-a ținut anul acesta în Ottawa la sfârșitul lunii Mai. România a avut doar doi reprezentanți, ar fi fost de dorit să avem și colegi din societatea civilă. Participarea la un astfel de eveniment este importantă nu doar prin prisma informațiilor la care ai acces – multe eventuri au fost transmise și live pe internet – cât mai ales pentru oportunitatea de relaționare cu ceilalți participanți.
Imaginea de mai sus surprinde un event din sala principală, dintre cele transmise webcast. Radu și colegii de panel au vorbit despre rolul OGP în promovarea datelor deschise. Această conferință a fost produsul susținerii entităților care susțin și OGP precum Banca Mondială, pentru mine – care văd curent cum se abordează datele deschise în interiorul Comisiei Europene – a fost un extraordinar prilej de a observa diferențele. Ca să nu mai pomenesc și de faptul că pare că s-a trezit și Franța să încerce să combine datele deschise cu francofonia în speranța de a nu pierde teren african. Este de remarcat că doar 10% dintre participanți au fost din Europa !
Importantă este însă reușita noastră ca proiect și a lui Radu ca leader de a ieși în evidență și de a poziționa România în zona de vârf, a recunoașterii valorii și nominalizării ca un exemplu de urmat.
După cum spuneam, dincolo de politică sau doar ca parte a ei, importante sunt contactele personale.
Mi-a făcut mare plăcere să o reântâlnesc pe Livia Țurcanu de la Centrul de E-Guvernare al Republicii Moldova, am fost împreună cam peste tot.
După cîteva videoconferințe este bine să te mai vezi și în persoană
Echipa data.gov.uk
Așa arăta acținea relațională
Și așa cea productivă … în imagine un moment foarte interesant – o discuție despre măsurarea impactului datelor deschise în sală fiind unele ong-uri internaționale foarte cunoscute luptând la baionetă pentru a prinde prim-planul și o parte cât mai semnificativă din prestigiul și fondurile aduse de selectarea lor ca metodologist și evaluator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu