Fiind în urmă cu destule subiecte am zis să trișez și să scriu măcar odată prompt … așadar ieri am participat la un eveniment de două zile cu alură internațională. Într-un mod inspirat am început întâlnindu-ne cu delegațiile Georgiei și Armeniei în una dintre sălile reprezentative ale Palatului Victoria …
pentru că organizatorul principal, IPP, a ales pentru evenimentul public o locație atipică ce risca să inducă în eroare vecinii noștri de mare….
… mai exact o hală într-o zonă periferică a capitalei, fostă parte a defunctei Industria Bumbacului, transformată în spațiu neconvențional. Global evenimentul a fost dedicat modalităților prin care tehnologia sprijină transparența guvernamentală si guvernanța participativă, practic s-a discutat despre OGP ca forță motrice și open data ca implementare. Radu a avut o misiune grea susținând toate discuțiile despre OGP, pentru date deschise contribuția noastră a fost invitarea lui Martin Alvarez – coordonator al platformei EPSI – și totodată, prin aceasta, principalul vector de sprijin a reutilizării datelor publice pus la dispoziție de CE. Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată Martin a recunoscut că evaluarea României în PSI Scoreboard ne este defavorabilă, păcat că acest mecanism mai are mai puțin de un an de viață. Am discutat însă , în particular, despre viitor, despre noul proiect de portal european pentru date deschise și despre comunitatea și proiectele ce ar trebui să existe în jurul acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu