Astăzi punem pe hold coordonarea transformării digitale în Romania

Fix cu 2 ani în urmă, pe 6 Ianuarie 2020, atacam la baionetă in dezbaterea publică organizată în Palatul Victoria prima versiune „Chihuahua” a HG-ului de organizare a ADR. Atunci am reușit un progres semnificativ, astăzi au reușit să ne întoarcă înapoi. Nu în dimensiune, nu ne întoarcem la 35 de angajați ci urcăm la 285, ci în branding și autoritate.

Este totuși mai bine decât situația AADR din perioada 2013-2020.

Deși, după cum spunea Radu Puchiu în urmă cu 2 ani, această instituție nu ar trebui creionată după oamenii care o conduc, iată că în ultimii 2 ani aceștia ne-au adus în situația actuală.

O istorie care trebuie înțeleasă.

Cândva, în anii 90, a existat Comisia Națională de Informatică. O structură tehnocrată, fără vizibilitate și integrare în viața politică. Fără acțiuni spectaculoase.

În 2003 Dan Nica și Adrian Năstase au reorganizat această zonă înființând Ministerul și o Agenție în subordinea acestuia. Au dat legi precum cea care înființează Sistemul Electronic Național și au adus digitalizarea în zona interesului național.

Terenul virgin, lipsa de bune practici, au favorizat abuzurile. Specific, Ministerul a prăduit bugete mari în licențiere și proiecte, Agenția a dat salarii uriașe, după grila administrației publice, fără a avea rezultate concrete.

A venit scadența. Ministerul a intrat în anchete, Agenția a fost reorganizată. Începând cu MFP și dl Gherghina, cel care realiza bugetul național, toate celelalte instituții nu au mai vrut să audă, să colaboreze cu acest binom. Autoritatea sa s-a prăbușit supraviețuind doar prin condiționarea fondurilor europene.

Ministerul își aloca bani, făcea proiecte pe care le arunca pentru operare către Agenție. Proiecte siloz, fără tracțiune în mediul public, Agenția a decăzut fiind țapul ispășitor pentru insuccesul acestora.

Pierderea națională a fost evidenta lipsă de coordonare și integrare a digitalizării administrației. Ca reacție a fost cerută insistent apariția CIO Guvernamental, ca extensie a Prim-ministrului.

Pentru că avem nevoie de resurse: Putere și implicare. Profesionalism.

Lubrifiantul mișcării resurselor este ... încrederea.

Ambii CIO nu au beneficiat de încrederea respectivilor premieri, astăzi nici nu mai este desemnat cineva pe acest post. Mai mult, în proiectul din 2023 de modificare a HG CTE a fost eliminată indicarea CIO ca Vicepreședinte CTE și reprezentant al SGG.

În epoca Dragnea lipsa încrederii în succesiunea de premieri a favorizat ministerele în dauna Palatului Victoria. Mai bine ca ministrul să nu facă probleme decât să rezolve probleme!

Așa, abia în 2020, au apărut premisele unei șanse de creare a unei entități cu autoritate reală în domeniul digitalizării. Dl. Orban a avut cele mai bune intenții acceptând trecerea într-o altă paradigmă, păcat că ulterior a prioritizat negativ acest domeniu. A delegat către persoane alese prin mecanisme de partid evitând astfel o asumare personală.

Totuși, în Ianuarie 2020, eram în fața oportunității unui nou început. Eram și în fața reacțiunii personalului fostului minister, care a manevrat ca întreaga activitate din zona societății informaționale să urmeze comunicațiile către Ministerul Transporturilor. Practic doreau doar schimbarea firmei de la intrare.

În urmă cu 2 ani m-am axat agresiv pe acest aspect și am arătat că este nevoie de un ADR potent, cu autoritate dublă: rezultată din cele scrise și din patronajul premierului.

În urmă cu 2 ani am câștigat bătălia. Greu, dar ADR a fost înființat. Am propus și am obținut în HG unele mecanisme subtile, precum inventarul serviciilor publice și raportul trimestrial în fața guvernului, menite a-i fi unelte de impunere în ecosistemul public.

Inițial m-am bucurat de numirea lui Sabin Sărmaș ca Președinte ADR. IT-ist de meserie, cu experiență nesemnificativă politică ca și consilier local la Cluj. Ar fi putut face treabă însă a preferat să nu tulbure apele. A continuat proiecte problematice precum nodul eIDAS, a acceptat să promoveze proiecte mult timp considerate dubioase precum PSCID. Nouă ne-a vorbit frumos, proiectele au mers oneros – astăzi ne spune că a ajuns, după un an, deputat din întâmplare, a acceptat cu regret rugămintea organizației Cluj.

Restul administrației aștepta în tăcere ruperea de vechile căi.

A urmat un an de conducere sub Octavian Oprea. Acesta a reușit, în plus, să devină gluma recurentă a administrației, prin declarațiile halucinante făcute public, aducând astfel ADR sub nivelul fostului MCSI.

A urmat înființarea MCID și desemnarea lui ca responsabil PNRR printr-o manevră lingvistică genială a lui Cristian Ghinea, în lipsa atât a atribuțiilor legale (nu a avut HG de funcționare până pe 1 Aprilie 2021) cât și a personalului de specialitate. Octavian Oprea a înțeles să-și apere proactiv teritoriul prin toate mijloacele, mergând până la bădărănie.

Dincolo de lipsa relațiilor umane, inclusiv neimplicarea Premierilor, ultimii doi ani au fost martorii unei arhitecturi instituționale defecte, cu norme necorelate, contradictorii.

Este bine că de azi avem un sistem instituțional logic, funcțional.

Acesta nu este însă cel mai bun sistem. Pare astăzi doar pentru că Sebastian Burduja este un ministru excelent, care investește cantități uriașe de energie în cele mai pierdute cauze. Merge pentru că Dragoș Vlad își vede de treabă la ADR fără veleități.

Ambii sunt de acord să se depărteze, instituțional, de Premier. ADR a propus în vară să dispară elementele contondente din raportul despre transformarea digitală a administrației, pe care trebuie să-l prezinte în ședința de guvern iar această acțiune să fie anuală, nu trimestrială. HG-ul final este periat de mai toate referirile către o interacțiune cu premierul, locul acestuia fiind luat de ministrul MCID. Inclusiv, în 2023, ADR propune ca în CTE să nu mai existe un reprezentant al Prim-ministrului.

Ministrul preia toate aceste atribuții deși, doar cu cabinetul său, nu le poate duce cu adevărat fiind practic în așteptarea ADR. Task Force-ul PNRR îi oferă doar 2 specialiști analiști fiind greșit configurat, aliniat la vechea organizare a răspunderilor din PNRR.

Pe scurt, în 2020 ADR era în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea Prim-ministrului, în vara lui 2022 se vedea ca organ de specialitate al administrației publice centrale, iar astăzi este structură cu personalitate juridică în subordinea Ministerului.

Totul funcționează pentru că, astăzi, Sebastian Burduja și Dragoș Vlad aleargă pe culoare diferite.

Mâine totul se poate schimba. Dl Burduja poate fi penalizat politic pentru că a țintit prea sus, s-a implicat voluntar în subiecte fierbinți precum securitatea cibernetică. Dl. Vlad are presiunea unui buget PNRR uriaș de care pot trage forțe ireconciliabile.

Astăzi punem pe hold coordonarea transformării digitale în Romania. Firesc, dl Burduja ca om politic nu are valențele premierului, nici măcar nu este egalul a 2/3 din cabinet. Nu va putea să scuture sacul, nu se va permite cât timp avem proiecte de implementat.

Cândva vom încerca din nou să mutăm ADR către Prim-ministru sau către un Vice-premier. Pe partea ADR totul este astăzi compatibil, singura nevoie suplimentară este asigurarea persistenței unui leadership fără cariere politice semnificative. Ne trebuie doar un locatar din Palatul Victoria care să vrea cu adevărat să-și asume digitalizarea României.

PS: Locatar care să stăpânească domeniul sau să aibă consilieri de specialitate, nu precum dl Ciucă pe mâna căruia părțile au redirecționat în acest HG o ilegalitate în jurul căreia se învârt de mai bine de un an. Va fi subiectul unei postări ulterioare.