Înțeleg că s-a epuizat miștocăreala pe seama lui ION și a politicienilor din cârca sa, poate că este momentul pentru o discuție mai serioasă despre această inițiativă.
Nu voi vorbi despre GDPR pentru că acea elevă avea fața acoperită de casca virtuală fiind astfel anonimă.
Nu voi vorbi despre copyright pentru că sursa imaginii a fost canalul youtube al TVR iar această instituție, fiind un mare deținător de producții proprii, este extrem de probabil înrolată în sistemul ContentID. Astfel dacă ar fi existat o încălcare a dreptului de autor, după lege și factual, filmul de prezentare a lui ION nu ar fi putut fi publicat pe youtube.
Voi remarca însă cei doi politicieni care ai încercat și au eșuat în a câștiga ca imagine politică din această inițiativă.
dl. Ciucă s-a arătat rigid, incomod, nenatural în discuția sa cabotină cu interfața sistemului, l-a final ne-a transmis că nu a conștientizat contextul mulțumindu-i robotului și urându-i o primăvară frumoasă.
dl. Burduja a ratat mai îngrijorător, ne-a spus că nu este furt pentru că conținutul provine dintr-o „sursă publică, cu acces liber”. Practic ne-a spus că nu este furt când ușa casei este deschisă. Păcat, ideea de licențiere, diversele modalități și trepte de libertate, întră 100% în obiectivul ministerului său.
Să lăsăm deci probleme inexistente sau create de presiunea de a spune ceva.
Verba volant, scripta manent.
O problemă serioasă este inducerea confuziei dintre site-ul ion.gov.ro și sistemul ION. Citind cu atenție cele 4 documente publicate pe site observăm un număr de contradicții.
Așa, de încălzire, pct.6 din politica de confidențialitate ne spune că „Site-ul nu folosește cookies” dar orice licean va putea găsi un cookie pe site, chiar dacă doar pentru alegerea limbii.
Atât T&C cât și PC vorbesc despre „site-ul ION” ca fiind administrat de MCID, astfel toate implicațiile și asigurările legale sunt valabile numai pentru site, respectiv prelucrările de date aferente acestuia. Observăm că în FAQ se folosește „soluția ION” fără a fi descrisă.
„Documentul tehnic” definește ION ca un proiect de cercetare, definiție care exclude MCID dintre actorii săi (ministerul cercetării finanțează, organizează domeniul cercetării, dar în niciun caz nu cercetează).
Avem așadar un site al MCID și un proiect de cercetare A.I. al companiei HUMANS.AI
Pe site mai apar siglele altor entități și imaginile unor persoane. Acestea ar putea fi parteneri în acest proiect de cercetare în măsura în care există contracte sau acorduri semnate în acest sens. Indiferent de mărimea contribuției, sigla de pe site le atrage o răspundere juridică lor sau celor care le-au postat fără acorduri scrise. Aș vrea să văd aceste acorduri ....
Până aici putem concluziona că toate asigurările scrise și verbale din partea MCID sunt valabile doar pentru site-ul de prezentare, o miză minoră a acestui proiect.
Să ne uităm mai atent în documentul tehnic.
În primul rând un caveat: un proiect de cercetare, prin definiție, nu-și găsește neapărat succesul în găsirea celor mai bune soluții, câteodată și infirmarea unei ipoteze este considerată de valoare științifică.
Așadar nu putem judeca acest proiect după rezultatele sale.
Putem însă citit printre rânduri și observa că, cândva (nu este deloc sigur că azi funcționează altceva decât partea de dialog), acest proiect va prelucra date personale până la punctul în care va fi fezabilă anonimizarea acestora.
Mai observăm că, pentru a funcționa, culegerea de date aferentă proiectului trebuie permisă expres de platformele de social-media, și poate că aici este adevăratul rol al MCID, în convingerea acestora.
Planul de a compensa lipsa de resurse tehnice cu o alegere a postărilor bazată pe numărul de reacții și comentarii este o veste bună pentru Selly, Tudor Chirilă și ce alte vedete mai există online.
Implementăm încă o dată principiul: nu contează câtă dreptate ai, contează cât de tare strigi.
Nu este un fel agreat de mine de a face politică. Nici educația morală care ar trebui transmisă acestui popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu