TLDR: Ieri am scris despre pozițiile exprimate de părțile interesate de forma electronică a documentelor de muncă. Drive-ul acestora fiind comercial, azi voi aborda decizia curentă din perspectivă tehnică, funcțională.
Pentru contractele de muncă semnatarii pot alege oricare dintre 3 variante, hai să vedem avantajele și dezavantajele fiecăreia.
⚠️Părțile interesate în această lege sunt angajatul, angajatorul și statul – interesele lor rar coincid.
Documentul electronic are trei deziderate:
👉Integritatea – textul să nu poată fi modificat. Ce mai contează ce scrie dacă nu există această asigurare ?
👉asocierea sa voinței unei entități – este necesar ca informația din text să fie asumată, legal, de semnatar în beneficiul celorlalte părți interesate
👉o dată certă - voința părților este limitată de statusul acestora. Spre exemplu semnătura unui tânăr are valoare diferită în funcție de vârsta acestuia la data semnării (+16,+18) iar semnătura unui director nu mai angajează compania a doua zi după ce a fost demis.
Aceste deziderate au o prioritate diferită în funcție de scopul și conținutul documentului, de aceea orice legiferare sectorială este capabilă să simplifice și să scadă costuri luând în considerare riscurile specifice. In zona relațiilor de muncă am avea matricea din imagine care impune următoarele explicații:
(Intensitatea crește de la verde către roșu.)
👉Integritatea documentului este esențială pentru angajat și angajator. Pot exista mici modificări de mare impact, spre exemplu mutarea unei virgule a unui procent de bonus. Pot exista garanții și alte obligații reciproce. Statul nu este imediat interesat de aceste documente, nu le cere pe toate, dacă este interesat solicită depunerea unei copii și consideră acea copie document de referință (obicei birocratic care ar putea fi serios limitat de folosirea pe scară largă a formei electronice securizate a documentului)
👉Identitatea părților este surprinzător de puțin importantă. Cu cât între părți există, în timp, un lung șir de interacțiuni cu atât este mai puțin probabil ca o parte să le nege în bloc. Salariul plătit lunar în bancă, schimburile de mesaje și apeluri, toate denotă că între părți a existat o relație de muncă. O analogie: cu cât primești mai multe apeluri de la o persoană de pe un număr cu atât ești mai sigur că este numărul lui chiar dacă acel număr este o cartelă prepay fără o identitate legal asociată.
👉Data actului este de primă importanță pentru stat. Acesta combate munca la negru sau alte posibile înțelegeri nelegale angajat-angajator, în cazul accidentelor de muncă data instructajului SSM este chiar o problemă cu implicații penale. Pentru angajator, chiar angajat, obiceiul de a antedata documente, de multe ori întârziate fără un scop malefic, este frecvent.
Revenind la cele 3 opțiuni tehnice observăm că:
👉Integritatea este garantată de marca temporală calificată sau de semnătura calificată. Semnătura avansată garantează la fel integritatea doar sub condiția ca certificatul avansat să fie corect generat și manipulat – o condiție ușor de îndeplinit de anumite industrii dar totuși nu de cei mai mulți angajatori/angajați.
👉Identitatea părților este garantată de caracterul calificat, este supusă condițiilor tehnice pentru zona Avansată așa cum am descris mai sus în timp ce marca temporală calificată contribuie minimal, în funcție de furnizorul acesteia.
👉Data certă este garantată doar de marca temporală calificată. Semnăturile calificate și avansate preiau data calculatorului care poate fi modificată în anumite limite (și cu destule semne ușor de descoperit într-o analiză a calculatorului de tip forensics)
Revenind la the big picture și la variantele adoptate ieri putem observa că:
☑️noua variantă introdusă – semnătură simplă + marcă temporală calificată – acoperă nevoile statului la cel mai mic cost pentru angajator. Este ideală pentru multele documente cu miză mică.
☑️semnătura avansată este ok dar nerecomandabilă celor fară expertiză în domeniu, însă costul este minim
☑️semnătura calificată oferă liniște dar costă, din păcate, mult mai mult decât celelalte variante.
Va fi, practic, decizia fiecărui angajator, bazată pe o analiză cost-beneficiu. Un angajator privit cu încredere de piața muncii, cu mulți angajați va alege probabil să construiască și să auditeze un sistem bazat pe certificate avansate. Cei dispuși să plătească pentru confort vor alege soluții calificate iar cei care pleacă de la ideea că documentul de muncă e o formalitate birocratică (și orice neînțelegere se rezolvă prin demisie/demitere) vor merge cu documente copiate de pe net cărora le vor aplica marca temporală.
În mod interesant, prin libertatea angajatului de a accepta sau nu varianta electronică vom vedea cu adevărat, statistic, cât este de real interesul angajaților pentru securizarea juridică a relațiilor de muncă. Cumva am impresia că cea mai mare parte a angajaților sunt total neinteresați de luptele de idei pe această temă și-și rezolva problema nu în instanță ci prin neprezentarea a doua zi la servici. 🤭
PS: marca temporală calificată este gratuită când cumperi certificatul calificat de la anumiți furnizori. Poate fi cumpărată și separat, la număr de aplicări, de la oricare furnizor din UE, simplu – plătești cu cardul și primești codul de activare al pachetului. Cred că va deveni din ce în ce mai utilizată, în viitor la concurență cu alte soluții tehnice - blockchain spre exemplu, care oferă aceeași funcționalitate. Semnătura avansată va fi probabil oferită ca parte a aplicațiilor serioase de management al forței de muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu