duminică, 26 ianuarie 2020

Mai încearcă odată ! (eIDAS #28)


De curând MAI a început demersurile pentru licitarea achiziției necesare pentru Cartea Electronică de Identitate. Va include aceasta facilitățile necesare pentru utilizarea ei în sistemele de e-guvernare de către cetățeni ? Având în vedere că aceste facilități au blocat proiectul de lege .... Până la urmă de ce să aștepte MAI după restul administrației publice atunci când are ca bază legală un nou regulament UE ?

Nu ofeream și un răspuns, nu ar fi fost tactic potrivit. Strângerea termenelor și presiunea regulamentului 1157 nu au deturnat convingerea MAI, a celorlalte ministere, cu privire la necesitatea utilizării noilor acte de identitate în zona de e-guvernare. Îngroparea subiectului în Parlament simultan cu alte perdele de fum sub forma unor proiecte legislative a lăsat o singură opțiune legală înaintea unei ordonanțe de urgență - o Ordonanță în baza abilitării guvernului pe perioada vacanței parlamentare. Această formă, spre deosebire de OUG, are ca origine voința Parlamentului și nu mai este supusă ulterior controlului acestuia. Am stat deci cu emoții în așteptarea adoptării legii de abilitare, să văd dacă descrierea acestor intenții nu a atras atenția și a determinat excluderea CEI din lista de proiecte. Nu era un risc neglijabil având în vedere lipsa majorității în Parlament. 


În paralel m-am preocupat în a identifica și convinge organizații cât mai semnificative să susțină acest subiect. Am căpătat încredere când FIC (Consiliul Investitorilor Străini) a venit chiar și în Parlament să comunice importanța identității electronice. Apoi a fost publicat proiectul ordonanței și am pornit o campanie adresată și persoanelor fizice. Mi-am călcat pe inimă și am postat într-un stil care nu-mi este caracteristic dar care a produs rezultate: 1300 vizualizări ale clipului din postare, asumarea subiectului prin distribuirea postării de către minim 38 persoane. Ținta a fost atinsă, MAI a primit și mesaje de susținere a CEI dar despre asta în postarea următoare.

Au fost câteva zile în care am bătut la aceleași uși ca și emitenții de certificate calificate. Spre deosebire de alte dați nu au mai avut succes, CdR, AMCHAM și alte organizații au refuzat să le preia punctul de vedere, în final s-au văzut limitați în a se declara susținuți doar de Asociatia pentru Securitatea Sistemelor Informatice și Asociația Oamenilor de Afaceri - practic persoane din AFSC au susținut că reprezintă aceste organizații. Prezenți în sală și cu susținere activă a CEI au fost CdR, FIC, ANIS - de o mult mai mare reprezentativitate.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu