miercuri, 4 septembrie 2019

OUG SNUAU - rezultate dezbatere

Iată că a fost publicată în MO versiunea finală a OUG pentru SNUAU / 112. MCSI a publicat, după ceva bâlbe, și minuta întâlnirii din care voi cita la finalul postării.

Pentru că va fi un citat lung, să încep cu concluziile. Din cele 4 propuneri, contrar celor anunțate public de conducerea STS, au fost acceptate doar 2. Astfel, au ”legalizat” aplicația 112 și au renunțat complet la articolul care invoca, redundant, GDPR.


Însă celelalte 2 articole, care ar fi trebuit să permită localizarea prin servicii de rețea, deși considerate verbal de conducerea STS ca fiind 

pertinente, după părerea mea, toate argumentele pe care le-ați adus, dar o să răspund punctual. Propunerea unu: suntem de acord să modificăm, prin, probabil, următorul text: „INCLUSIV PRIN PRELUAREA INFORMAȚIILOR DE LOCALIZARE PRIMARĂ”, adică să se înțeleagă că, în momentul în care o să aveți disponibilitatea AML-ului, facem aceasta, dar având în vedere rata de încredere, trebuie să facem în continuare și localizare la nivel de identificator de celulă și identificator de sector. De asemenea, în conținutul propunerii legislative va fi prevăzut un articol care să dea posibilitatea și altor modalități tehnice de localizare. Sigur…

nu au mai ajuns în OUG fiind probabil blocate de ANCOM în interesul operatorilor dornici să nu aibă costuri suplimentare. Un reprezentant ANCOM a spus dealtfel în dezbatere că ”există multe soluții tehnice de localizare .... unde ne oprim cu implementarea lor ? ” Însă propunerea mea, precum și soluția găsită de STS, doar permiteau legal aceste soluții, nu și forțau implementarea lor. Marele public ar trebui să știe că, niciodată, o instituție nu va testa o soluție tehnică a cărei funcționare nu este permisă de lege. 


Să trecem la citate:
Cele spuse de mine:

6.1 ANDREI NICOARĂ
Sinopsis: Domnul Nicoară a înaintat propuneri/recomandări/sugestii asupra art. 3, 19 și 20, referitoare la:
- Localizările primare și localizările mai precise, precum și lărgirea ariei de aplicații auxiliare de localizare utilizabile pe lângă AML;
- Prelucrarea datelor apelanților colectate de către operatorii 112 din perspectiva respectării legislației GDPR;
- Sancționarea persoanelor care apelează în mod abuziv la 112 și țin serviciul ocupat, în defavoarea cazurilor reale de urgență.
Ulterior mulțumirii organizatorilor dezbaterii și reprezentanților instituțiilor pentru prezența acestora, domnul Andrei Nicoară și-a susținut punctul de vedere:
„ANDREI NICOARĂ: Există două feluri de localizări în toată această legislație: localizarea primară și localizarea adevărată, cea care permite cu adevărat să găsești pe cineva când e vorba de câțiva kilometri. Și, din păcate, în această definiție apare o schimbare: se schimbă definiția localizării adevărate și se spune în doar câteva cuvinte: «(…) care, (…) prin prelucrarea informației de localizare primară.»
Acum, este un principiu tehnic: nu există niciun fel de soluție tehnică prin care, printr-o localizare primară, care acoperă 50 km2 și chiar și 200, în cazuri absolut excepționale, să vină cineva și, din birou, să găsească localizarea corectă.
Ce efecte are această introducere? În momentul în care într-o Lege se spune ― este opinia mea și interpretarea mea ― că un lucru se face într-un anumit fel, ca o consecință se exclud orice alte moduri de a face acel lucru. Cu alte cuvinte, dacă în legislația de până astăzi se spunea că localizarea adevărată este obținută prin diverse mijloace tehnice, și se spunea că ANCOM stabilește mijloacele tehnice prin care se poate face această localizare adevărată, din punctul meu de vedere a existat baza legală pentru a folosi și alte aplicații și metode, în general aplicate de către operatorii de telefonie mobilă. Dacă definiția de la litera n a articolului 3 rămâne în formatul acesta, nu vom avea o localizare precisă, decât cea obținută prin servicii asistate, respectiv prin AML, care este valabilă numai pentru 50% din urgențe. Este o problemă pe care eu o ridic și, după părerea mea, pot exista două răspunsuri: pot să primesc o asigurare că nu asta este interpretarea legii și că, într-adevăr, vor exista eforturi ca tehnologia mai bună să poată fi folosită în continuare, sau poate se modifică Legea și se rămâne la varianta anterioară.
Și mai este încă o problemă legată de această problemă a localizării: localizarea este un subiect dificil; este dificil o dată, pentru că nu este o soluție perfectă: e o problemă de noroc, o problemă de condiții tehnice. Deci, cei care familiarizați cu terminologia tehnică înțeleg că precizia este mai bună sau mai proastă, în condițiile date. Dar este și o problemă de răspundere juridică: se pare că localizarea rămâne în sarcina STS-ului, care a fost un încasator foarte bun până în ziua de astăzi. Toate erorile de localizare, sau toate problemele care au fost, au fost rezolvate de STS, cu toate că era un om într-un birou, cu o cască pe urechi, în baza unui cod care vine de la operatori. Asta nu este o soluție! Nu duce niciunde și va trebui să discutăm. Eu înțeleg că există o răspundere penală în anumite cazuri, poate să existe și o răspundere comercială, dacă ai sarcina să oferi o localizare și nu prea poți s-o faci, deci există riscuri și înțeleg.
(…)
Am făcut referire la articolul 20, alineatul 1, care spune că sistemul, adică STS, are obligația de a transforma informațiile de localizare primară în informații de localizare. Repet, nu se poate, din punct de vedere tehnic, acest lucru.
Mai departe, este încă un text care eu zic că este nefericit; nu este rău! Este cel legat de modul în care se raportează acest proiect de Lege ― apropo, mă refer numai la prima parte. Situația este în felul următor: dintre toate apelurile care vin la centrul 112, majoritatea sunt apeluri care se supun legislației în privința protecției datelor personale, cu excepția apelurilor din zona de ordine publică.
Acum, evident că sistemul acesta e integrat și nu se pot face astfel de diferențe. Deci, înțeleg și apreciez ideea că toate apelurile care vin la acest centru vor fi supuse legislației GDPR-ului. Însă e o problemă. În modul în care a fost redactat acest paragraf, el, în esență, spune: «Ok, avem prevederea legală, și fiți atenți că această prevedere legală coincide perfect cu prevederile GDPR-ului care spun că o instituție publică prelucrează date în efectul legii.» Care este problema? Instituțiile publice prelucrează foarte multe date în interesul legii, iar celelalte legi în baza cărora prelucrează aceste date nu au această prevedere! S-ar putea găsi o formulare; am făcut o recomandare care să prevină acest lucru.
Și încă o prevedere legată de articolul 3: STS are acea obligație a apelului 112. Deci am putea să extindem puțin legislația pe AML ca să putem să acoperim și genul acesta de aplicații, mai ales că ar putea să fie și alte feluri de lucruri care să trimită mesaje către sistemul 112. Deci de ce să ne închidem oportunitățile când lucrurile acestea s-ar putea rezolva mai simplu și fără probleme?
Acestea au fost observațiile mele și, ca încheiere, aș pune doar o întrebare: v-ați gândit că o metodă foarte eficientă de a trata apelurile abuzive este să îl amendați cu 1 euro direct din contul de cartelă sau din abonament, pe cel care sună? Din moment ce se pot face plăți prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, de ce nu s-ar putea plăti și amenzi? Și chiar s-ar putea face executări silite. Desigur, există argumentul că te gândești că mi-e frică să sun la 112, că mă taxează cu 1 euro… Dar pentru cel care a sunat la 112 de 20.000 de ori, hai să nu-i luăm 20.000 de euro, dar 100 de euro am putea să-i luăm, nu? Pentru cazul de față. Adică, să nu fie ceva absolut obligatoriu, dar să existe această posibilitate ca din când în când să mai dai un avertisment cuiva.
Eu vă mulțumesc! Dacă există răspunsuri, cu cea mai mare plăcere; dacă nu… Mulțumesc!

Răspunsul dat de STS comentariilor mele:
GL. BG. IONEL BĂLAN (STS): Dacă putem să răspundem… O să-ncerc să ―
DANIEL SAVU (MCSI): Da, da, haideți să facem interacțiune… Să răspundem…
GL. BG. IONEL BĂLAN (STS): Vă mulțumim frumos!
Sunt pertinente, după părerea mea, toate argumentele pe care le-ați adus, dar o să răspund punctual. Propunerea unu: suntem de acord să modificăm, prin, probabil, următorul text: „INCLUSIV PRIN PRELUAREA INFORMAȚIILOR DE LOCALIZARE PRIMARĂ”, adică să se înțeleagă că, în momentul în care o să aveți disponibilitatea AML-ului, facem aceasta, dar având în vedere rata de încredere, trebuie să facem în continuare și localizare la nivel de identificator de celulă și identificator de sector. De asemenea, în conținutul propunerii legislative va fi prevăzut un articol care să dea posibilitatea și altor modalități tehnice de localizare. Sigur…
EDUARD LOVIN (ANCOM): Și sunt prevăzute…
GL. BG. IONEL BĂLAN (STS): Și sunt prevăzute.
Propunerea doi: acceptată complet, adică se referă la faptul că există posibilitatea de a localiza o informație de localizare recepționată în 112 în standard de tehnologie AML, dar și alte tipuri de informații de localizare.
Propunerea patru: cea cu aplicația 112. Foarte corectă. O să introducem, de asemenea, pe lângă funcționalitatea integrată nativ la nivelul terminalului mobil și o aplicație furnizata de către administratorul Sistemului Național Unic pentru Apelurile de Urgență.
Iar la propunerea trei: cea legată de protecția datelor cu caracter personal, o s-o invit pe doamna Lămășanu, specialist juridic în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Vă mulțumesc mult, mi se par foarte bine-venite.
ANGELICA LĂMĂȘANU (STS): Bună ziua!
Referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, vreau să fac câteva precizări. Să știți că încă de la implementarea Serviciului 112 în România, Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de administrator al Sistemului, a aplicat și respectat întocmai prevederile legislației în materia protecției datelor cu caracter personal. Deci, noi și [inaudibil] acest Regulament, am aplicat și respectat Legea 677/2001. Era și un Ordin al Avocatului Poporului, 52/2002, privind măsurile de securitate aplicabile acestor date.
Poate vă întrebați de ce am introdus acum, de ce am ținut neapărat să introducem această prevedere în proiectul de Act Normativ. Pur și simplu, pentru predictibilitate și conștientizarea populației. Pentru că noi oricum respectam prevederile Regulamentului, deci chiar dacă nu scriam acest Act Normativ, putem să și renunțăm la prevederea asta, pentru că oricum―
ANDREI NICOARĂ: Poate fi ușor modificată, eu înțeleg. Înțeleg motivația dumneavoastră, e pertinentă, nu am niciun fel de problemă cu modul în care ați lucrat până acum, dar pentru celelalte instituții publice care nu sunt prezente aici în sală există un risc: creează un precedent care… Mă rog, noi nu lucrăm neapărat pe sistemul anglo-saxon juridic, dar―
RAED ARAFAT (MAI): Ați trimis propunere dumneavoastră?
ANDREI NICOARĂ: Am trimis, într-o variantă în care face același lucru, dar fără să fie formulată exact în acest fel…

ANGELICA LĂMĂȘANU (STS): O să preluăm formularea dumneavoastră și…
ANDREI NICOARĂ: Vă rog frumos; e în sprijinul administrației publice…”

Un comentariu:

  1. O luna mai tarziu Politia localizeaza prin metode de retea un apel 112 in miscare insa incalca legea neobtinand la timp mandatul necesar in lipsa legislatiei SNUAU.

    Detalii: adev.ro/pzdmlr

    RăspundețiȘtergere