La zi, despre localizarea mobilelor în situații de urgență

Am să încerc să prezint, neutru, situația localizării telefoanelor mobile astăzi în România din perspectiva serviciilor de urgență. 

Avem OUG 34/2008, cu diverse modificări ulterioare, care guvernează această zonă. Relevante sunt definițiile:

m) informaţia de localizare primară - datele cu conţinutul şi formatul stabilite de ANCOM, care indică elementele de reţea relevante din punctul de vedere al localizării şi care nu necesită prelucrare suplimentară din partea operatorului;
n)informaţia de localizare - datele, cu conţinutul şi formatul stabilite de ANCOM şi implementat în cadrul SNUAU, care indică poziţia geografică în care se află echipamentul terminal al unui utilizator de telefonie mobilă sau adresa fizică de instalare a punctului terminal pentru o reţea de telefonie fixă;

și prevederea:

 Art. 20

(1) ANCOM analizează şi stabileşte condiţiile tehnice pentru furnizarea informaţiilor de localizare primare şi a informaţiilor de localizare a apelantului către SNUAU de către furnizorii de reţele publice de telefonie.

(1¹) SNUAU are obligaţia de a transforma informaţiile de localizare primare în informaţii de localizare.

(1²) Prin decizia preşedintelui ANCOM se pot stabili şi alte modalităţi de realizare a localizării apelanţilor către SNUAU.

Cele de mai sus sunt tot ce este necesar pentru a înțelege și filtra avalanșa de afirmații publice. Avem de cercetat dacă STS avea dreptul și obligația de a localiza precis apelul 112 și dacă este nevoie de legislație suplimentară.

Prima observație este că localizarea primară constă practic în evidențierea pe hartă a unui sector de cerc predefinit (calculat de operatorul de telefonie cu ocazia instalării antenei) care are codul identic cu codul primit ca metadată de la operator odată cu apelul de localizat. Nu reprezintă un efort tehnic semnificativ, nu agresează viața privată, este poate utilă în identificarea apelurilor false.

Informația de localizare însă este precisă, la nivel de adresă poștală. Faptul că astăzi există pentru apelurile inițiate de pe linii fixe, chiar dacă este tot o simplă interogare a unei baze de date anterioare, lămurește problema vieții private - legislativul a decis că un apel la 112 justifică această derogare. Cum din această perspectivă este irelevant canalul apelului rezultă că este acoperită legal și localizarea apelurilor mobile.

Art.20 (1) stabilește și modalitatea de punere în practică a ambelor tipuri de localizări tratându-le unitar - iarăși un tratament egal fix / mobil.

Mai dificil de înțeles este (1¹), la prima vedere inutil - de ce să transformi în localizare informația primară atunci când localizarea există direct de la sursă ? Evident - pentru cazul mobilelor, pentru care azi nu există localizare. Această prevedere dă, pe de o parte, dreptul operatorului STS să întrebe apelantul detalii de localizare (pe ce stradă, în dreptul cărui număr, etc.) detalii pe care acesta le fructifică plasând pe hartă un punct de referință. Îi mai dă dreptul să utilizeze orice alt mijloc pentru a atinge acest scop. Pe de altă parte, însă, atribuie formal răspunderea localizării către STS.

Putem concluziona astfel:

1. Nu există nici un impediment legal pentru localizarea apelurilor mobile către 112
2. Răspunderea legală pentru localizarea apelului aparține STS
3. Răspunderea morală pentru reușita localizării apelului este apreciabilă doar după analiza mijloacelor tehnice existente la dispoziția operatorului STS.
4. Mijloace tehnice de localizare, care implică operatorii mobili, sunt condiționate de existența deciziilor ANCOM.

 Ce s-a întâmplat practic din 2008 până astăzi ?

1. În 2008 a fost emisă Decizia ANCOM 1023 care impune operatorilor să transmită localizarea primară
2. În 2014 a avut loc accidentul aviatic din Apuseni
3. În 2016 a fost emisă Decizia ANCOM 1170 care impune operatorilor obligaţia de ”a lua toate măsurile necesare astfel încât să permită transmiterea, către administratorul SNUAU, de către o funcţionalitate existentă la nivelul echipamentului terminal al apelantului, în maximum 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului de urgenţă, a informaţiei de localizare conţinând latitudinea şi longitudinea care caracterizează poziţia geografică în care se află echipamentul” (practic definiția AML sau echivalent)
4. În 2018, în baza testelor realizate împreună cu cei patru operatori de telefonie mobilă, Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat ANCOM că poate să implementeze funcționalitatea AML în viitoarea platformă tehnică.
5. Astăzi - noua platformă tehnică este blocată în contestații, ANCOM susține că nu există legislația necesară pentru implementarea localizării.

Pare o confuzie, o contradicție ... dar este așa ?

Să înțelegem AML - practic, când telefonul apelează un anumit număr (112), acesta, automat, dacă este smartphone, își identifică localizarea folosind ce are la dispoziție (WiFI, GPS, etc.) și o transmite către un destinatar predefinit. Efortul de implementare este minim, implică înscrierea numărului 112 în lista de numere de urgență din Android, să aștepți update-ul telefoanelor și să fi capabil să citești un SMS.

Pro: precizie excelentă în cele mai multe scenarii, cost minim de implementare.

Contra: doar pe smartphone, puțini dintre ”clienții” 112 se califică (multe apeluri pe probleme de sănătate de la bătrâni cu telefoane simple)

Să înțelegem metodele de rețea - le spun așa pentru că sunt o colecție de tehnici de localizare prin fructificarea parametrilor conectării telefonului la un număr de stații de bază. Se măsoară nivelul semnalului, timpi de răspuns, etc.

Pro: funcționează cu orice tip de telefon, nu necesită o acțiune din partea utilizatorului

Contra: precizie aleatorie, costuri foarte mari de implementare pentru operatorii mobili

Presupunând că ar exista numai telefoane capabile AML - am renunța la metodele de rețea ? Aș zice că nu, pentru că nu ar fi posibile localizările persoanelor inconștiente precum și localizările imperceptibile - pe bază de mandat. Atunci când ANCOM invocă lipsa unui cadru legal foarte probabil se referă la metodele de rețea, nu la AML. Îmi pot imagina că operatorii mobili consideră o simplă decizie ANCOM, chiar în baza Art.20 (1²), mai potrivit a fi contestată decât a genera cheltuieli de zeci de milioane de euro cu modificarea rețelelor. O atitudine care poate fi eficientă prin contra-ofertarea / promovarea tehnologiei AML și invocarea necesității constituționale de a afecta dreptul la viață privată doar prin norme la nivel de lege. În atitudinea sa oscilantă față de operatorii telecom, după agresiunea cu OUG 114 și revenirea într-o situație mai favorabilă decât cea anterioară, presupun că astăzi administrația va merge pe varianta unui OUG inutil (cu avantajul că induce ideea că s-a identificat și remediat motivul evoluției lente de până azi) și a unui ajutor de stat pentru operatori dedicat upgrade-ului de rețea. Un pachet dulce care ar putea îndulci și opoziția operatorilor față de obligativitatea înregistrării sim-urilor prepay.