vineri, 19 iulie 2019

De unde nu te aștepți ... (eIDAS #22)

De curând sen PSD Șerban Nicolae a depus un proiect de lege cu titlul B363/2019 Propunere legislativă privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice. Nu este o inspirație de o seară, nici dânsul nu cred că poate susține că a scris toate documentele având în vedere complexitatea lor. Atât textul legii cât și expunerea de motive sunt bine lucrate.
Legea se referă în principal la valoarea juridică a semnăturilor cu diverse tipuri de certificate, mergând până la cele simple, astfel fiind mult mai ambițioasă comparat cu inițiativa aferentă CEI. Merge chiar până a oferi o oarecare valoare juridică certificatelor nepersonale - incluse în aplicații. Chiar dacă nu o văd ca pe o prioritate nu pot decât să aplaud acest lucru.


Fiind un proiect parlamentar Guvernul își va exprima opinia printr-o decizie a Prim-ministrului într-o ședință de guvern. MCSI va avea posibilitatea de a-și exprima poziția fără însă a putea controla decisiv.

Ar vrea însă MCSI să combată această noua variantă diametral opusă poziților sale de pănă acum ? Nu sunt foarte sigur, după plecarea d-nei Elian noile persoane pe acest dosar au întrebat clar și direct CE dacă am avea o problemă cu folosirea certificatului de pe CEI și au primit un răspuns negativ. Însăși faptul că au făcut acest demers este o schimbare substanțială de atitudine.

Proiectul clarifică și identificarea la distanță oferind astfel o șansă egală prestatorilor români.

În concluzie, să privim cu interes spre finalul acestuia an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu