După ce am pomenit tangențial de subiectul documentelor electronice abordat prin intermediul Legii Arhivelor Naționale astăzi mă gândesc că, din păcate, suntem departe de rezolvare și-l voi transforma în serial. Legea a trecut tacit de Senat și este la Cameră sub indicativul PL-x 31/2019. A fost alocată pentru Raport către comisiile Juridică și Cultură iar pentru avize la Apărare, Administrație, IT, Muncă și Drepturile omului. Până astăzi a mers bine, fără amendamente esențiale, acum însă filmul a fost rupt.
Atât la Comisia de Administrație condusă de dep. PNL Roman cât și la cea de IT condusă de dep. USR Drulă reprezentanții UDMR au obținut o amânare de 2 săptămâni practic fără nici un argument sau efort. Astfel se clarifică ce exista doar la nivel de zvon, că acest proiect de lege este monedă în dealurile politice, în special între PSD și UDMR.