Clubul OGP #3

 

Vineri 25 Aprilie a avul loc a treia ediție a Clubului OGP. Invitatul special al Clubului OGP a fost domnul Bogdan – Paul DOBRIN, președintele Autorității Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice iar discuțiile s-au axat pe ce înseamnă Open Contracting și ce implicații practice aduce acest concept. Deși pe lista de înscrieri văzusem muți reprezentanți din societatea civilă în sală am văzut numai trei. Însă partea guvernamentală a audienței a fost foarte activă și implicată confirmând încă o dată cît este de necesară și cât de rară este oportunitatea de a se dialoga în administrație între nivele ierarhice diferite. Eu am ridicat 2 probleme asupra cărora aveam o imagine clară deoarece le-am dezbătut amănunțit în CTS însă am considerat că subiectul trebuie punctat și în public.

Pe scurt, Open Contracting aduce o mai mare transparență și implicare a publicului în procesul de achiziție publică. În concret se conturează a însemna creșterea numărului tipurilor de documente plublicate in SEAP iar pentru Caietul de Sarcini publicarea acestuia înaintea demarării achiziției astfel încât să se poată colecta observațiile publicului. Asta în teorie pentru că în practică viața este complexă … Spre exemplu din sală a venit observația că publicarea planului anual de achiziții al unei instituții poate ajuta împărțirea contractelor între competitori aceștia stiind care este valoarea anuală a pieții. O altă discuție interesantă a fost legată de ” prețul cel mai mic ” ca criteriu de evaluare mulți din sală arătând că, fiind membri de comisie de evaluare dar cu specializări diverse, nu-și pot asuma răspunderea solidară în comisie decât pe subiecte pe care le înțeleg și prin urmare pot compara prețuri dar nu și caracteristici tehnice așa că este natural să se cumpere ieftin și prost / inutilizabil.

Eu am pus două întrebări în introducerea cărora am arătat că implicarea publicului va aduce automat și aceste două teme dragi acestuia.

În prima întrebare am arătat că așteptările publicului și prevederile legale duc la  o cerință de reutilizare liberă a conținutului din colecții de informații publice guvernamentale cum sunt și site-urile de web. Cu alte cuvinte imaginile de pe un site oficial de promovare a turismului ar trebui să poată fi refolosite de către oricine, respectiv să fie public domain. Totuși când se achiziționează astfel de site-uri de obicei imaginile sunt cumpărate doar cu drepturi de utilizare, nu și de distribuție, drepturile complete le-ar crește enorm prețul pentru că fotograful le-ar putea vinde o singură dată apoi devenind libere pentru oricine. Dl. Dobrin a arătat că recomandă preluarea completă a drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul achizițiilor publice și a exemplificat mai consistent cu drepturile asupra proiectelor tehnice care, nepreluate complet, duc la abuzuri ulterioare în achiziția publică. Din sală a fost întrebat și a confirmat că studiază introducerea acestui punct in modelele de documente.

A doua întrebare a fost scurtă: se poate introduce în Caietul de Sarcini obligativitatea folosirii de software Open Source ? Răspunsul a necesitat însă răspunsuri extinse din partea ambilor demnitari. Radu a început prin a spune că această percepție există dar ignoră faptul că și aplicațiile open surce implică cheltuieli și că studii în implementări guvernamentale vestice au arătat că acestea nu sunt de neglijat și chiar mai mari pentru mediul guvernamental decât pentru mediul privat. Apoi a arătat că principiul tratamentului egal este important și că doar în ultimii ani in EU pe fondul crizei și a unui anume dumping s-a mai renunțat la acesta și la supremația prețului minim. Apoi a arătat că transparentizarea Caietului de Sarcini ar trebui să permită cetățenilor să pună presiune în primul rând pe scopurile / obiectivele proiectelor astfel încât acestea să aibă rezultate reale și benefice. Astăzi avem prea multe proiecte bazate pe achiziții perfect legale care însă nu aduc beneficii cetățenilor. Dl. Dobrin a arătat că o astfel de obligativitate in Caietul de Sarcini ar fi o restricție la fel cum ar fi indicarea oricărui alt produs și a mai spus că în viitor se dorește ajustarea criteriului de preț minim spre direcția TCO.

În opinia mea implicarea publicului în procesul de achiziții ar trebui însoțită de educarea acestuia prin clarificarea multor noțiuni și precedente cunoscute în principal doar celor implicați. Ar trebui spus că achizițiile publice sunt reglementate la origine prin directive de către UE națiunile având o marjă mică de manevră. Apoi că un Caiet de Sarcini, care apropo ar fi fost mai potrivit să fie denumit Listă de Obiective, este doar o descriere a contextului și a problemelor care trebuie rezolvate. Că de cele mai multe ori cel care căștigă proiectul este cel care alege modalitatea tehnică de atingere a obiectivului și că acesta, indiferent de cât încasează, are tot interesul să aibă cheltuieli minime așa că alegerea între Open Source / produse comerciale o face practic implementatorul pe banii lui. În bugetul proiectului nu există, spre exemple, capitol distinct cu costul sistemului de operare sau al aplicațiilor on the shelf. Că există țări precum Germania care lucrează masiv pe Open Source pe partea de servere, în special Java Applets, dar că forțează acest lucru via un standard de interoperabilitate (SAGA) apărut în 2002 când șurubul UE era mai lax (și Germania a fost întotdeauna Germania, nu-i așa ? ). Astăzi, pentru noi, ar fi necesară o sinergie instituțională a multor profesioniști din instituții diverse care să găsească o soluție juridică să urmăm drumul Germaniei rezistând contestării in justiție de către companiile interesate. Este o luptă dură, de uzură care nu se poate duce decât cu pași mici. O abordare șoc, cu adresabilitate și impact către public ar fi total contraproductivă.