vineri, 19 august 2022

Centru de Excelență la CNIF

Ieri a trecut prin ședința de guvern un memorandum propus de MFP prin care se anunța apariția unui Centru de Excelență pentru tehnologii digitale. Pe scurt, este o oficializare a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani când a existat dorință din partea CNIF de a înțelege și testa diverse concepte și tehnologii.

Așa am reușit proiectul PoC de RPA cu UiPath care a creat încrederea de a introduce RPA în PNRR.

Atunci maxim ce putea face conducerea CNIF era să semneze un NDA și să invite să participe, cu titlu personal, persoanele relevante din zona de business a MFP și ANAF.

 Acum această activitate, foarte necesară, primește o legitimitate clară.

Pot fi închiriate săli adecvate pentru cursuri, poate fi construit un sistem de testare atât hardware cât și, foarte important, cu seturi de date test statistic compatibile cu realitatea.

Aceste date de testare sunt importante pentru că printre obiective se regăsesc și tehnologiile de BigData, AI și antifraudă. Lista completă de obiective în link-ul din primul comentariu.

Este recunoscut efortul depus anterior de o listă de parteneri (Amazon, IBM, Microsoft, Modex, Oracle, SAS, SAP, UiPath) și se speră că în această nouă formă de organizare numărul și implicarea acestora va crește.

Nu se fac angajări. Ne promit rapoarte periodice.

Link memorandum: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/08/MEMO-10.pdf




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu