Iată că participarea mea din vară a mai adus ceva rezultate. Am organizat o prezentare la CNIF dedicată arhitecturii tehnice și organizaționale cu rezultate peste așteptări.
@ Andrei Nicoară |
Petru Rațiu a promis o prezentare cu privire la evoluția istorica a infrastructurilor specifice organizațiilor cu sute de servere. A ieșit ceva mult mai interesant ! Pornind de la aplicațiile monolit și ajungând la microservicii, au fost punctate provocările care au impus evoluția și
modul în care acestea au fost rezolvate. Nu în ultimul rând a abordat
problema organigramei și a impactului acesteia asupra arhitecturii
tehnice. Sau, frumos spus, system înseamnă tehnologie, oameni și
proceduri.
Cu această ocazie eu am redescoperit apa caldă - principiul lui Conway:
“Organizations which design systems [...] are constrained to produce designs which are copies of the communication structures of those organizations”
-- Melvin Conway, 1967
Practic deși discuția a fost despre arhitecturi scalabile ecoul a fost despre organigramă, echipă, colaborare, responsabilități și cum toate acestea impun soluția tehnică dincolo de ce este la modă sau pe raftul furnizorului.
Sunt rare ocaziile în care este evidentă legătura dintre instabilitatea legislației și durerea schimbării schemei bazei de date, faptul că tehnologii precum R/W splitting, replication, sharding au apărut și sunt aplicabile doar în anumite situații operaționale iar serviciile (din SOA) își au baza în independențe funcționale organizaționale.
Cu alte cuvinte aplicațiile actuale operate de CNIF nu au păcate tehnice intrinseci ci sunt rezultatul firesc al organizării curente, specifice mediului guvernamental. O concluzie al cărui efect asupra audienței nu l-am putut evalua. În orice caz, ideea grupării oamenilor în organigramă pe produs și nu pe abilitățile și calificările lor tehnice este astăzi incompatibilă cu instituțiile publice. Cum ar fi ca, speculez, atunci când se schimbă legislația noua propunere să fie creată de o echipă compusă din: specialist legislație fiscală, specialist evaluare impact, specialist IT, specialist operațiuni administrare fiscală, mediator pentru implicarea altor instituții, comunicator public ? Să existe mai multe echipe în paralel, fiecare cu obiectivele ei ? Ca să nu zic de devops pe partea strict de IT.
O sămânță plantată la care eu, cel puțin, voi continua să meditez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu