Știu că scriu acest text sub influența vizionării S01E04 din The Crown, dedicat întâmplărilor legate de demiterea unui premier inadecvat acestei poziții confruntat cu o criză căreia nu-i face față. Pentru mine democrația este un cumul de legi, cutume și conștiință socială care se pot compune într-o soluție de moment dar nu pot afecta niciodată esența perenă. Ultimul an m-a disperat, începând cu distrugerea mecanismelor guvernamentale și terminând cu o de neînțeles campanie a opoziției. Spun de neînțeles pentru că regulile îi protejează pe cei slabi iar trecerea lor în derizoriu nu poate decât conveni celor puternici.
Pe alocuri nu m-am putut abține și am reacționat, fără nici un rost în acest festival de culoare fără substanță. Nu pot să nu observ că PSD-ul singur a scos cu OG13 sute de mii de oameni în stradă iar odată cu apariția acestei ”opoziții” flamboaiante numărul nu a depășit niciodată 30.000. Pentru mine nu este o surpriză, îmi amintesc ce frumos era în 1990 în Piața Universității, o bulă strivită de alegerile din Mai. Concluzia mea este că nu poți cere oamenilor să acționeze În contra ce-și doresc (liniște în 1990, stat de drept și democrație în 2018). La fel cum nu poți cere în același timp ca poliția rutieră să încătușeze bețivani agresivi dar jandarmeriei să ignore blocajul drumului nici nu poți cere un Parlament de calitate dar să pui muzică în ședințele de comisie. Cred că cei mai mulți simt instinctiv că nu este ceva în regulă și evită să se mai implice. Continuând comparația cu Piața Universității din 1990 observăm tentativa de confiscare prin radicalizare (puțină lume mai știe astăzi că în 13 Iunie în Piața Universității balconul era închis încă de la alegeri iar cei prezenți erau un număr redus de revoluționari de profesie conduși de un anume Dincă) iar acești puțini au afectat viața tuturor (Marian Munteanu a fost căutat prin facultate pentru a fi bătut, nu se ascundea – își vedea doar de viață.) O lecție învățată, și cel care-ți flutură stindardul îți poate face rău.
Îmi pare sincer rău de superficialitatea abordărilor în analiza evenimentelor curente iar scopul principal al acestei postări este să dau un exemplu. Avem un număr de 10 condamnări astfel: 2 persoane care au luat leafă bugetară fără să presteze o muncă, 7 șefi ai acestora care au permis acest lucru și 1 persoană care a instigat. Nu m-aș pronunța asupra probelor fără să citesc motivarea însă cred că există o mare plauzibilitate mai ales că am văzut alte cazuri similare, așadar ce ar trebui să facă Justiția în continuare ? Ar trebui să se ducă la acea bază de date cunoscută popular sub numele de Revisal și să ruleze o interogare care să extragă persoanele care în luna sau imediat după angajarea pe cabinetul demnitarului s-au angajat și la o instituție subordonată. Apoi să verifice dacă aceste persoane au produs ceva pentru acele subordonate sau măcar au semnat condica. Destul de simplu, nu-i așa ? Estimez că în ultimii 7 ani ar rezulta sute numai în administrația centrală. Asta înseamnă că 90% dintre cei care au fost miniștrii în ultimii 7 ani ar trebui condamnați 3 ani cu suspendare, probabil 50% dintre secretarii de stat și un număr de sute x 7 dintre persoanele (funcționari publici) care conduc subordonatele. Cifrele pentru Primării și Consilii Județene sunt evident mai mari. Low hanging fruit, sitting duck, poate că acești oameni nu cunosc aceste concepte dar sigur simt amenințarea și sunt majoritari în instituțiile publice. Am ajuns astfel într-o situație fără ieșire: dacă Justiția este oarbă ar trebui să urmeze acest drum, dacă nu o face înseamnă că i-a căzut năframa și ne face cu ochiul în ideea că noi ar trebui să ne bucurăm pentru că ține cu noi.. Dacă doar se face că lucrează pot oricând oameni cu răbdare să se uite în declarațiile de avere ale consilierilor de cabinet și să facă anchete de presă sau denunțuri penale. Aceste mii de oameni vizați sunt astfel forțați să meargă cu Dragnea atât politic cât și cu puterea lor administrativă în caz de alegeri, și sunt din toate partidele tradiționale, nu numai de la PSD.
Sunt sigur că ideea de a condamna 1/2 dintre parlamentari și de a decapita mii de instituții poate fi pe placul unui număr de oameni dar realitatea este că nu este posibilă. O astfel de problemă sistemică este abordată prin politici publice de prevenție și control nu poate fi abordată retroactiv prin DNA. USR, singurul partid parlamentar care nu ar fi afectat direct nu realizează că prin atitudinea sa adresează un segment demografic deja aflat în opoziție – practic nu câștigă voturi – iar publicul sătul de establishment se va duce către Cioloș care iată, preferă să tacă. Culmea este că dacă Dragnea ar fi fost Prim-ministru am fi avut o guvernare de tip Ponta, pro economie, fără cadouri ne sustenabile și cu câte un baron PSD luat de DNA pentru a face loc apropiaților lui.
Al doilea scop al acestei postări este să mărturisesc că am un sentiment puternic teamă pentru democrația românească. Mă aștept ca foarte curând PM Dăncilă să fie pusă în imposibilitatea de a da OUG-uri – se poate face prin suspendare pentru o perioadă sau prin demitere - chiar dacă rămâne interimar. Președintele poate face asta în urma începerii cercetării penale pentru excursia în Israel sau, după scenariul Radu Vasile, să constate că aceasta este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile. Prima variantă este o nouă decredibilizate a Parchetului, a doua este ilegală și ne va duce la referendum. Chiar dacă Președintele nu vi fi demis ne vom fi resetat orice urmă de democrație și cei 30 de ani trecuți de la comunism pentru că, să continui cu ce am început. vom fi precum Vestul Sălbatic față de democrația britanică. Și nici nu este sigur că nu câștigă indienii !
