sâmbătă, 21 decembrie 2013

Dezbatere ROTLD– domenii .RO recurente

Săptămâna aceasta am asistat la o întâlnire organizată de MSI în legătură cu inițiativa de limitare  a perioadei de inregistrare a domeniilor de internet .RO . Undeva prin Septembrie în cadrul întâlnirilor din roadshow-ul Open Data un ONG a cerut să se publice lista de domenii .RO înregistrate până astăzi arătând că astfel ar putea face unele studii statistice ce mi s-au părut interesante. D-na Banciu, conducatorul ICI și implicit al ROTLD l-a început mi-a ignorat forwardul cererii, apoi s-a făcut că nu ințelege ca în final să susțină într-o manieră ridicolă că nu are voie de la stăpânire. La aceasta se adaugă reacția relativ pozitivă și neanticipată de mine în massmedia așa că am vrut să vad în ce măsură toate acestea se concretizează la momentul oficial.

Privind retroactiv am putea bănui că acest subiect, chiar dacă plutește în aer de multă vreme, a devenit urgent odată cu strângerea de semnături de către deputatul Iane pentru inițiativa sa legislativă prin care ROTLD era luat din ograda ICI.

Așa că marți a avut loc întălnirea care a fost poziționată ca fiind ceva între consultare publică și ședință tehnică pe text.

20131216_141907

Pentru o astfel de întălnire se poate spune ca MSI s-a organizat peste orice așteptări. Anunțul a avut o bună circulație iar ședința a fost condusă de către Dl. secretar de stat Ionică. Participanții au fost majoritari din rândul partenerilor ROTLD cu 1-2 reprezentanți din ONG-uri.

Încă o dată mi s-a confirmat faptul că publicul larg nu cunoaște, nu înțelege și mai ales nu este interesat de mecanismele legale care îi permit implicarea în procesul decizional. Au fost doar 2 mesaje primite pe acest subiect, și acelea ”poezii” în loc de argumentații solide. Participanții nu și-au trimis în avans punctul de vedere astfel că în mod legitim răspunsul le va fi trimis ulterior, probabil că au considerat mai important  să ia cuvântul.

Cei care nu sunt implicați în afacerea ROTLD au fost reprezentați verbal doar de către Bogdan Manolea care a criticat posibilitatea ca un procuror să suspende un domeniu considerând că poate duce la cenzură.

Nimeni nu a contestat trecerea la sistemul recurent. Partenerii (firme private care distribuie domenii în calitate de agenți ai ROTLD) au fost interesați preponderent de profitul ICI din această activitate solicitănd cifre concrete. Din păcate  ICI contabilizează distinct veniturile ROTLD, nu și cheltuielile aferente. Au cerut să se înființeze un consiliu director pentru ROTLD din care să facă parte. Pe ocolite se îngrijorau dacă nu cumva ICI câștigă prea mult comparat cu discountul primit de dânșii din prețul unui domeniu.

Un moment interesant a fost când D-na Banciu a anunțat public că rezistă presiunilor de a publica lista de domenii văndute pănă astazi. Deși nu intenționam am fost astfel nevoit să-mi asum această inițiativă. Reacția partenerilor a fost de respingere vehementă, singurul argument adus fiind ridicol, că s-ar ghici adrese de email aferente domeniilor și ar fi folosite pentru spam.

În opinia mea situația reală este cam așa. Primele domenii .COM au inceput să fie cumpărate de către persoane fizice în US începând cu anul 1985. Domeniile .RO sunt disponibile din 1994. La momentul 1994 existau destui cetățeni străini si puțini români care să înțeleagă potențialul comercial așa că cele mai bune domenii .RO au fost cumpărate de străini. Pentru că la noi piața a demarat lent mulți dintre aceștia au uitat de România iar astăzi există o grămadă de domenii valoroase nefolosite. Un domeniu poate depăși 10.ooo euro pe piața gri. Spre exemplu domeniul sex.ro a fost înregistrat abia în anul 2006 de către o firmă din Florida fiind practic neexploatat. Inițiativa discutată cere tuturor ca, intr-un termen oarecare, să se reînregistreze altfel domeniul devine liber. Este de așteptat ca la ora 00.00 a unei anumite zile o grămadă de domenii valoroase să se elibereze și să existe foarte mulți doritori să și le adjudece. Prima necesitate pentru acel moment va fi să ai o listă de domenii din care să-ți selectezi câteva ținte. Exact lista pe care ICI nu dorește să o publice în timp ce fiecare partener are lista domeniilor înregistrate prin el. Apoi trebuie să apelezi la un partener sau direct la ICI folosind site-ul web al acestuia pentru înregsitrare. Este foarte probabil ca aceste site-uri să clacheze tehnic în acel moment cu motivația suprasolicitării. După remediere cele mai interesante domenii vor fi fost adjudecate. Norocoșii vor fi cheltuit să zicem un total de 10.000 euro pentru a cumpăra o valoare de 1.000.000 euro iar prima șansă o au cei implicați în vănzarea domeniilor. Dacă ar fi să fac o paralelă cu lansarea acțiunilor Petromidia miza este mai mică dar profitul mult mai mare.

Evident că nimeni nu a propus să se scoată la licitație un domeniu după abandonare !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu