marți, 28 octombrie 2014

DigiGOV

 

Astăzi am întors vizita primită cu ocazia clubului OGP din vară fiind la rândul nostru oaspeți la prima ediție DIGIGOV. Acesta este o inițiativă în esență privată dar care a reușit să obțină sprijin și încurajări de la cel puțin două guverne, român și britanic. Își propune să adune angajați guvernamentali, indiferent ai cărui guvern, care lucrează cu social-media și care întâmpină numeroase provocări de o mare diversitate, de la aspecte înstituționale până la interlocutori dificili.

B1CfmLRIAAAR1EY

 

Evenimentul s-a desfășurat pe teritoriu britanic, în cafeteria ambasadei UK la București fiind deschis de către excelența sa, Ambasadorul Regatului Unit. Au fost o succesiune de luări de cuvânt, la un moment dat Radu a vorbit despre istoria conturilor de facebook și twiter ale guvernului. Audiența era formată din angajați ai guvernului român și responsabili din ambasadele străine din București așa că a rezultat o dezbatere liberă. de peste o oră, destul de haotică dar interesantă. Principala întrebare aș zice că a fost: sunt conturile de social media oficiale ? Ce proceduri interne trebuie aplicate în utilizarea acestora ? DIn câte am concluzionat eu nu, nu sunt oficiale. Asta deoarece în diverse prevederi legale nu sunt menționate (spre deosebire de e-mail) și deoarece contul nu este deținut de instituție. Aici se aplică o regulă simplă, indiferent de ce scrie în condițiile de utilizare, dacă platforma are dreptul să-ți modifice contentul (spre exemplu să-l șteargă) atunci nu îl deții 100%. În privința procedurilor interne opinia a fost că editorul ar trebui să aibă libertatea de a parafraza comunicatele oficiale sub forma unor postări adaptate specificului tehnic și stilistic al platformei. Are deci o mare răspundere întrucât trebuie să înțeleagă cu adevărat care este mesajul primar al instituției lucru care, să fim realiști, nu este de loc simplu. În privința dialogului ne-a fost confirmat că regulile altor state impun reprezentanților acestora să nu abordeze public probleme punctuale ridicate de cetățeni fiind standard îndrumarea acestora către alte canale mai oficiale. Nici răspunsul nu este obligatoriu de dat fiind necesară o precauție menită să prevină o avalanșă de cereri asemănătoare de la alți cetățeni.

Mă bucur că în acest blog am încercat permanent să mă exprim într-un mod clar personal și aștept cu nerăbdare viitoare ediție, probabil la finalul lunii viitoare. Chiar a existat și propunerea să fie sincronizată cu clubul ogp al lunii, un cuplaj ca pe vremuri la football !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu