Din experiențele personale ale ultimului an am rămas cu o impresie bună despre Dl. Cioloș, mai bună decât cea despre guvernul său. Dânsul mi-a arătat bun simț, putere de muncă și corectitudine, guvernul Cioloș însă a fost per ansamblu slab. Să schimbi 50% dintre miniștrii într-un singur an fără a avea o criză politică este o contraperformanță neegalată de nici un guvern politic, problema mea este însă că de la tehnocrați am avut așteptări mult mai mari, inclusiv relativ la prestația individuală.
Din păcate noi auzim dar nu înțelegem. Dl. Dragnea a spus din primul moment că va fi un guvern de tranziție, menit a menține și nu a revoluționa, și nimeni nu l-a luat în serios. Lăsând deoparte așteptările publicului, chiar și celor aduși de dl. Cioloș în echipă nu le-a fost clar acest lucru și au fost lăsați să se zbată – și să-i preseze pe cei din administrație – pe subiecte care nu puteau ajunge la o finalitate reală. Această abordare a fost incorectă și contraproductivă pentru toți cei implicați și definitorie pentru tot, având câteva consecințe directe:
”Echipa Cioloș” – să-i spunem cercul interior, a intrat din prima clipă în conflict cu administrația la un nivel mai ridicat decât cel de așteptat în urma lipsei lor de experiență guvernamentală. Destul de repede a apărut o poziționare de tip ”noi vs ei” și o lipsă a încrederii care a subminat dialogul, chiar și cu cei care ar fi dorit sincer să contribuie, aceștia fiind ținuți înafara procesului decizional.
Ruptura dintre conducere și aparatul ministerial – și cel mai pregnant exemplu este Ministerul Sănătății la final – a dus la o luptă de tranșee între două tabere care se șicanau reciproc blocându-și interesele. Conducerea nu semna învârtelile din minister – și da, astfel a fost per total cel mai cinstit guvern – iar aparatul nu-i sprijinea în implementarea proiectelor proprii. Acest sprijin este esențial și constă în identificarea tuturor aspectelor relevante fără de care, practic și legal, inițiativa nu ar avea un impact benefic real. Am să încerc să fiu mai clar cu un exemplu: în cadrul inițiativei de simplificare administrativă (așa-numita comisie de tăiat hârtii) cu mare tam-tam se elimină necesitatea prezentării cazierului la angajarea în administrație urmând ca acesta să fie obținut direct de către angajator. O chestiune simplă, clară, bine primită în spațiul public. Dar iată consecința din cadrul unui concurs de angajare afișat chiar în Palatul Victoria:
… să traduc: dacă concurentul ”are ghinion” și nu-i ajunge cazierul în 30 de zile este descalificat. Concurentul nu poate ști care este stadiul și nu poate influența procesul de obținere a cazierului iar acest nou proces nu este procedurat respectiv nu sunt stabilite clar termenele și responsabilitățile pentru fiecare actor din lanțul de instituții implicate în obținerea cazierului. Astfel un simplu curier (sau acar Păun) poate aranja concursul pierzând plicul fără a risca mare lucru.
Este greșit a se înțelege că acest conflict are baze doctrinare sau de grup. Inițial administrația a copleșit noua echipă cu informații, desigur de o oarecare subiectivitate potrivită intereselor proprii. În mod natural, având în vedere caracterul revoluționar al inițiativelor, aceste informații erau negative, contraargumente la propunerile cercului interior. Nu este o situație unică, se întâmplă la orice schimbare de regim și în mod normal noua conducere, precum un călăreț experimentat ce îmblânzește un mustang, începe un joc de acceptare și respingere a argumentelor prin care demonstrează aparatului că stăpânește subiectul, are o țintă clară dar și că respectă opinia lor. După un timp aparatul administrativ va începe să ridice doar obiecții întemeiate și să vină cu propuneri de soluționare. Din păcate multora din cercul interior le-a lipsit abilitatea profesională necesară acestei proceduri de ”înscăunare”, așa dialogul a avut de suferit prin lipsa de încredere în propria instituție. Eu am putut observa fenomenul spre final, în legătură cu art.12 din OUG 41 care, în viața reală, ajunge să oblige un achizitor oarecare dintr-o instituție publică să decidă, cu o mare răspundere penală, dacă un produs informatic se încadrează ca COTS, parametrizare sau este nou creat. Am încercat să explic că excede ce putem cere unui astfel de angajat, că acesta va prefera să nu facă achiziția și am propus desemnarea unei instituții centrale care să se ocupe de catalogul produselor COTS și eventual să negocieze un discount guvernamental pentru acestea. Așa am ajuns să fiu muștruluit de către o actuală deputată PNL cum că nu contribui constructiv, am fost scos din circuitul aferent pentru câteva luni iar spre final, când s-a văzut că ANAP se ferește să emită normele de aplicare, reintrodus. Dincolo de calitatea dialogului acest subiect mi-a arătat încă o dată ceea ce eu numesc tavanul de sticlă al guvernului Cioloș, acea limită a puterii sale, invizibilă și nerecunoscută. Practic, deși avea posibilitatea legală, centralizarea achizițiilor IT a fost probabil înafara înțelegerii inițiale, la fel cum constatăm că a fost și cea din domeniul sanitar despre care măcar s-a vorbit fără a fi pusă în practică. Eu mai am două cucuie de la ciocnirea cu acest tavan – cu ocazia Cărții Electronice de Identitate și a certificatelor calificate guvernamentale, proiecte pe care le-am promovat și asumat. Acesta este principalul meu reproș către dl Cioloș, faptul că nu a spus clar care sunt regulile/limitele și astfel a lăsat o mulțime de oameni să spere, să se lupte și, în final, să se decepționeze. Această abordare, de tipul să-i aruncăm în apă să vedem ce iese, a ajuns până la nivele mici de genul GovIThub, dar despre asta în altă postare.
După cum spuneam dl Cioloș este o persoană care ține la corectitudinea sa, chiar dincolo de interesele personale. S-a străduit să-și respecte promisiunile - chiar dacă tavanul nu a cedat or fi apărut ceva crăpături de la câți ne-am lovit de el. Și promisiunea de a nu se implica în politică a fost împinsă până la limită dar nu încălcată spre deziluzia conducerii PNL care nu a înțeles până in ultimul ceas cât sunt de diferiți. Îmi este greu să-i reproșez componența inițială a guvernului având în vedere contextul apariției acestuia. A strâns miniștrii peste noapte, de pe unde a putut și a mers la noroc cu ei. A încercat ulterior să scape de conservanții sistemului, a avut miniștrii cu aversiune față de risc precum dna Dragu dar și oameni de mare valoare precum dl. Tudorache. Interesant cum pentru cei proveniți din zona ONG sorții au căzut egal, l-am avut pe D.Pîslaru care a ajuns să fie un ministru vizionar și competent, C. Ghinea care și-a descoperit vocația de combatant politic în epoca post-truth, V. Alexandru care ar fi trebuit să fie busola morală a guvernului dar a reușit să-mi provoace o nesofisticată lehamite.
Am ținut să asist la ultima conferință de presă în calitatea de Premier, cea în care și-a prezentat bilanțul. A spus destul de clar: deși unele partide au crezut că este un guvern de tranziție nu a putut să nu reacționeze la dezvăluirile în privința sistemului sanitar și nu numai. Mie mi-a sunat ca o asumare sinceră a job-ului avut, o închidere peste timp a declarațiilor de la nominalizare.
Îi apreciez sincer abordarea și-mi reproșez faptul că nu am auzit și înțeles decât ce mi-a convenit. Prin urmare m-am apucat sa buchisesc programul de guvernare PSD, iau în serios tot ce spune dl Dragnea referitor la Guvernul Grindeanu și vă reamintesc tuturor că verba volant, scripta manent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu