Prea tentantă această cifră rotundă pentru a mă putea abține … O voi onora cu mâzgăleala de mai jos urmată de câteva explicații despre cum noi lenevim în gară trenul nostru fiind de mult plecat.
În partea de sus avem costul pe care ni-l cere unul dintre furnizorii români de certificate calificate pentru a ne rezolva problema de autentificare și semnare pentru 3 ani (116 euro). Mai jos vedem cardul de e-rezident, cu valabilitate 3 ani, ce poate fi obținut de la Ambasada Estoniei din București contra a 102 euro.
Să vedem pe unde este trenul … Regulamentul eIDAS prevede în Art.6 – Recunoașterea reciprocă:
(1) Atunci când este necesară o identificare electronică care utilizează un mijloc de identificare electronică și o autentificare în temeiul dreptului intern sau al practicii administrative naționale pentru a accesa un serviciu prestat online de un organism din sectorul public într-un stat membru, mijloacele de identificare electronică emise într-un alt stat membru sunt recunoscute în primul stat membru …
Această recunoaștere trebuie să aibă loc în termen de cel mult 12 luni de la publicarea de către Comisie a listei menționate …
Surpriză ! Termenul de 12 luni cade în data de 29 Septembrie 2018, moment din care oricând administrația cere un certificat calificat/notificat avem dreptul de a prezenta unul echivalent emis oriunde în UE. Practic aplicația guvernamentală ar trebui să contacteze nodul eIDAS românesc care să contacteze nodul din țara corespondentă și să returneze atribute de identitate. Nodul românesc nu există, nici măcar under construction, am doar amintirea unei dureroase lupte în 2017 pe această temă pe care am pierdut-o cu slaba consolare că în CTS l-am confruntat pe ministrul Șova determinând-ul să-și asume politic acest proiect. Evident, în focul divergenței, nu am realizat că acesta ar putea fi promovat și subiectul să devină ”greaua moștenire” a următorului ministru. O poveste interesantă pentru momentul când va deveni istorie.
Revenind, avem de ales între a plăti 116 euro furnizorului românesc sau a economisi 15 euro devenind e-rezident estonian. Desigur, soluția corectă este Cartea Electronică de Identitate emisă de MAI despre care am tot vorbit dar până atunci să vedem argumentele pentru aceste opțiuni.
Certificatul românesc este emis mai repede, în câteva zile față de 2 luni. După 3 ani varianta românească se re-emite cu 81 euro , estonienii emit un nou card. Call-center în română versus engleză. Acceptanță maximă în sistemele de e-guvernare românești dar lipsa unui nod românesc împiedică ieșirea în UE.
Produsul estonian deschide oportunități interesante, poți pe baza lui deschide o companie virtuală ”estoniană”. Echipa tehnică din spatele produsului este mult mai solidă (este un parteneriat public-privat) oferind facilități extinse precum suport macOS sau web-mail securizat. La nivel UE prestigiul ”produsului” este superior, probabil și acceptanța.
Un stat poate funcționa corespunzător doar pe baza conformării voluntare a cetățenilor săi. Eu unul când văd că este mai ieftin să-mi aduc un produs personalizat din Estonia în loc să-l iau local, când văd că unele persoane cu impunitate fac orice pentru a mă ține prizonierul acestor furnizori nu numai cheltuindu-mi bani ci mai ales blocându-mi oportunități încep să mă enervez și să evaluez opțiuni de-a dreptul ciudate. Încep să-mi amintesc că Sectorul 4 vrea 80/lei lună taxă de gunoi pentru firma mea fără angajați, că același sector îmi impozitează împovărător sediul acesteia, că ANAF este varză și plătesc sporadic sume fără să știu pentru ce. Și așa apare impulsul de a te muta virtual în Estonia cu compania fără a ști că legislația actuală impune impozitarea în jurisdicția unde desfășori activitatea. Și așa ajungem în situația, plecată de la un interes meschin, de a pune în pericol atât bugetul românesc cât și micii antreprenori care se pot trezi prinși între viitoare schimburi de date între cele două state.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu