duminică, 7 ianuarie 2018

2017


Uff, am scăpat de 2017 ! Un an prost, un an pierdut. Cel mai bun lucru pe care-l pot spune despre el este că ne-a învățat câteva lecții, dintre acelea care diferențiază teoria democrației de practicarea ei. Cea mai generală lecție este că nu tot ce nu este interzis, chiar permis, este și oportun sau recomandabil.

În Ianuarie 20+ de oameni care compuneau guvernul s-au amăgit că nu este răspunderea lor când au adoptat OG13 sub pretextul disciplinei de partid și a promisiunilor anterioare din interiorul acestuia. Ulterior, în special pentru P-m Grindeanu, răspunderea personală și abuzul suferit au devenit evidente culminând cu injusta acuzație de incompetență pentru un P-m și un guvern care nu au contrazis cu nimic indicațiile primite. Este imposibil să găsești o persoană clinic sănătoasă care să suporte un astfel de tratament, o lecție istorică sper învățată. Iar dacă astăzi este evident că premierul trebuie să fie și leaderul coaliției de guvernare atât timp cât există prevederi legale cu privire la condițiile pentru a deveni premier acestea vor trebui să fie aplicate și în interiorul partidelor. Este unul dintre exemplele prin care, pe ușa din dos, se intervine în viața politică. Un alt exemplu, mult mai recent este cazul Zgonea  vs Dobrică care, pentru cine analizează are consecințe interesante. Pe scurt,  Ionela Dobrică a fost numită Președinte AADR în urma unei mite de 15.000 euro plătite de tatăl ei lui Zgonea. Acesta, în calitatea de leader PSD i-a cerut ministrului MCSI această numire. Îmi amintesc prima întâlnire cu Ionela Dobrică la AADR, după formulele de politețe nu a mai scos nici un cuvânt, discuția fiind susținută de Delia Popescu. Am apreciat acest lucru, există multe alte exemple în care cei astfel numiți au o influență distructivă asupra organizației. Deci AADR-ul nu a avut un prejudiciu real. În justiție a ajuns modalitatea de numire cu Zgonea acuzat de trafic de influență dar fără ministrul MCSI – cel care a semnat numirea. De ce ? Probabil pentru că fiind o numire politică – pe baza încrederii – ministrului nu i se poate reproșa executarea unui ordin de la partid. Și așa constatăm că acest dosar este despre activitatea internă a unui partid, despre modalitatea în care acesta își ia deciziile. Că sunt pe bază de mită, de contribuție la campania electorală, de vechime sau de favoruri sexuale mă întreb dacă pe viitor ne putem aștepta ca aceste decizii să fie cenzurate în justiție în loc de forurile statutare de partid. Un subiect de interes pentru cei cu o perspectivă temporală mai largă, aceia care se preocupă de forma societății noastre o generație în viitor.

Însă evenimentul anului 2017 și totodată al ultimei decade sunt cei +100.000 de oameni care au umplut Piața Victoriei. Un eveniment comparabil ca implicare populară cu Decembrie 89 cu care intuiesc că are multe similitudini. O amploare absolut surprinzătoare, un rol real de game changer, zone misterioase și profitori. De fiecare dată când doar câteva mii de oameni se adună din nou în piață în esență sub același mesaj nu pot să nu sper că voi ajunge cândva să înțeleg ce a făcut diferența.

Al doilea eveniment ca importanță a anului 2017 este distrugerea USR ca soluție legitimă de schimbare a vieții politice. În opinia mea am asistat la o exploatare abilă a lipsei capacității de înțelegere a membrilor USR care au ”plecat pe fentă”. Să mă explic: un parlamentar reprezintă în esență alegătorii săi din circumscripția sa electorală iar votul său reprezintă voința acestora. Există o diferență de nuanță între voință și interese, interesele / nevoile sunt mai perceptibile pe când voința implică anterior capacitatea de analiză, planificare, compromis, etc. în urma cărora rezultă acțiunea / votul. Parlamentarul este cel care ar trebui să vegheze interesele electoratului său fiind calificat în a alege cele mai potrivite acțiuni. Numărul mare de parlamentari oferă o putere individuală mică, de aceea parlamentarii se grupează în grupuri cu scopul de a crește puterea de negociere. Mai întâi în interiorul grupului se negociază prioritățile dintre nevoile membrilor apoi grupul negociază aceste priorități cu alte grupuri pentru a ajunge, prin susținere reciprocă, la o majoritate cu efect legislativ. Miza în USR, dincolo de Nicușor Dan, a fost dreptul parlamentarilor acestui partid de a vota după cum doresc în problema referendumului CPF versus a-i obliga să voteze unitar, conform unei decizii de partid. După cum am arătat anterior normalitatea votului individual poate fi combătută doar de oportunitatea unei negocieri care să aducă alte beneficii ori în acest caz această negociere nu poate exista întrucât CPF nu este un partid parlamentar și nu are un program politic mai larg, nu există posibilitatea ca USR să câștige sprijinul CPF pe alte teme de interes pentru electoratul său. Acest lucru fiindu-mi evident nu pot vedea în această poveste decât un prilej pentru unii membri USR – Cristian Ghinea -  de a-și crește influența în partid prin înfrângerea, umilirea și eliminarea celor care le erau superiori până în acel moment. Consider că prin utilizarea USR ca un cadru pentru o luptă de putere în locul uneia de priorități acesta evoluează dintr-un cadru de reprezentativitate populară spre un grup egocentric și elitist ca toate celelalte partide parlamentare.

Un alt subiect major al anului 2017 au fost discuțiile despre implicarea SRI în societatea românească. O situație absolut nefericită care alimentează un cerc vicios despre care am mai scris. Există mulți prea mulți oameni în administrație pentru care este mai importantă mulțumirea Șefului decât respectarea legii și a fișei postului. Aceștia pleacă urechea la zvonuri cu privire la ”interesele” Șefului, sprijină aceste interese cu credința că Șeful va observa și aprecia acest lucru, apoi aceste ”interese” se înfăptuiesc iar aceștia percep acest lucru ca o confirmare a alegerii inițiale. Ciclul se reia, ca o magie, rulând un număr de oameni cu mult mai mare decât capacitatea Șefului de a întreține relații directe. Dincolo de caracterul nedemocratic al acestui mecanism anul 2017 ne-a adus următorii Șefi:

  • Primul-ministru, dar aceste nu e chiar Șef pentru că execută ce spune Dragnea
  • Dragnea, dar acesta nu e chiar Șef pentru că are dosare și e la mâna SRI/DNA
  • SRI – instituția oficială, dar aceasta nu e chiar Șef pentru că s-ar putea să cedeze în urma anchetei parlamentare cauzată de Dragomir
  • SRI – aripa Dragomir care nu este chiar Șef cât timp se luptă să-și apere libertatea.

Să ne mirăm că, cu atâția Șefi, administrația publică în 2017 nu a avut nici o coerență producând decizii individuale care au surprins-o și pus-o în dificultate ? Îmi doresc de la 2018 să avem un singur SRI, care să nu fie Șef, iar Șeful unic să aibă calitatea de Prim-ministru al României. Miza nu-mi este teoretică, în epoca Rucăreanu gravitez în jurul unui proiect al cărui succes este eminamente legat de implicare unui număr mare de actori publici iar lipsa de coerență duce instinctual la simplificare prin reducerea numărului celor implicați. O victorie a la Pirus, un proiect perfect și inutil, nu-mi este acceptabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu