vineri, 1 decembrie 2017

De 1 Decembrie


Anul acesta, deși am montat steagul, nu o să mai postez o poză pe blog. Voi încerca să fac ceva mai constructiv, sau distructiv – depinde cum privești. Voi analiza un text recent al d-lui Cristian Ghinea, personalitate devenită mai cunoscută ca ministru tehnocrat și, mai recent, remarcabilă prin gonirea lui Nicușor Dan din USR. Astfel dânsul se poziționează ca leader al opoziției ”curate”, cea care cu cinste și profesionalism unită va salva România.

Textul este preluat de aici, îl voi separa de comentariile mele prin font și aliniament.


Cum ne fac miniștrii cetățeni digitali. De mai multe ori pe fiecare.

Noi 21, 2017


Pentru a intra ca cetățeni în epoca digitală, ar trebui să fie simplu să ne identificăm în relația cu Statul. Avem CNP, avem buletine deștepte și pașapoarte cu cip, avem carduri de sănătate și încă câteva.

Începem printr-o confuzie între identitate și mijlocul de dovedire a acesteia. CNP-ul este o exprimare a identității, cip-ul este un mijloc tehnic de dovedire a acesteia. Orice informație care duce la o singură persoană este o formă de identitate și o dată personală.

Deci, cum mă identific eu ca cetățean român digital în relația cu statul?

Să înțeleg că vorbim de mijloace tehnice de identificare ?

Nu vă grăbiți. Nu doar că nu e simplu, dar e al naibii de complicat și disfuncțional. În România pare că fiecare instituție se apucă de capul ei să ne identifice digital. Și chiar așa și este.

Se pare că nu, vom vorbi de datele de identificare !

Pentru a fi simplu pentru noi ar trebui ca politicienii să pună instituțiile să se coordoneze și să vină cu o soluție unică și simplă. Dar cum România este de fapt o țară neguvernată și doar furată de niște ageamii care habar nu au de guvernare modernă, situația ni se sparge nouă în cap.

Concluzia înaintea demonstrației, nu foarte logic dar eficient politic

Guvernul nu are absolut nicio direcție pentru identificarea electronică a cetățeanului.

De la cineva de pe stradă ar fi doar o speculație, de la cineva care a reprezentat guvernul anul trecut ar trebui să fie o auto-critică dacă afirmația ar fi bazată pe realitate.

Avem pe de o parte cardul naţional de sănătate, emis de, desigur, Ministerul Sănătăţii, care identifică în mod unic orice persoană de peste 18 ani.

Denumire corectă – Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate CEAS. Emitent corect – Casa Națională de Asigurări  de Sănătate CNAS.

Deci o identitate electronică pentru toți cetățenii.

Nu. Doar pentru persoanele +18Ani care au statut de asigurat. Sunt incluși și cetățeni străini care au contract de asigurat cu CNAS. CEAS este mijlocul tehnic de dovedire a Codului de asigurat (care nu este CNP-ul) scris pe card la poziția 3.

Apoi, avem proiectul Ministerului Afacerilor Interne al cărţii de identitate electronice, lansat de curând.

Dacă tot avem în portofele un card care deține informații emis de stat, de ce nu a mers ministra de Interne la ministrul Sănătății să spună: “colega, cum ar fi ca în loc să mai dăm câteva zeci de milioane de euro și să dăm românilor niște cartoane separate, să unim cardul de sănătate (bazat pe CNP) cu CI electronică bazată pe același CNP?”. Nu știm de ce nu a mers ministra, dar cum Ministerul de Interne a pierdut startul la identitate electronică, nu se putea să nu vrea să fie el mai cu moț. Deci alt card, altă distracție.

Dacă ar fi făcut efortul de a citi proiectul de pe site-ul MAI în loc să citeze articole de presă ar fi observat că posesorul de Carte Electronică de Identitate nu va mai avea CEAS, cele două unindu-se. În ultima variantă a textului este vorba de Art. IV. Deci 10 pentru scenarii, 0 pentru documentare.

Stați că mai avem.

Tehnică bună de multiplicare a efectului.

La o săptămână după aprobarea proiectului de la Interne, Ministerul de Finanţe nu se lasă mai prejos şi îşi propune să dezvolte încă o identitate electronică, pe lângă cele două existente: identitatea electronică fiscală.

Iarăși un link către un articol de presă în locul documentului original. În Ordonanța CNIF ( Centrul Național de Informații Fiscale ) se vorbește tangent de un Cod Numeric de Identificare Fiscală care ar putea fi folosit, în viitor, pentru identificarea contribuabililor în sistemele ANAF. Dacă s-ar implementa (decizia nu este luată) ar fi vorba de trecerea in bazele de date ca fiind cheie de relaționare a acestui număr și nu a CNP-ului. Este o măsură sugerată de GDPR prin ”privacy by design” – să nu folosești excesiv în sisteme date personale. La fel ca în cazul codului de asigurat CNAS un ipotetic furt de date nu ar permite identificarea reală a persoanei precum este cazul când folosim direct CNP. O măsură bună dar complicat de implementat.


De ce nu a mers ministrul de Finanțe la ministrul Sănătății sau la ministra de Interne?… Ați înțeles ideea. Sau de ce nu i-a încuiat Tudose pe toți trei într-o cameră zicând că nu ies de acolo până nu vin cu un plan de card unic?

De unde o fi înțeles autorul că ipoteticul CNIF este un card fizic ? Dacă imaginația sa bogată îi poate permite să imagineze dialoguri între miniștrii ca o licență poetică mai departe nu avem de ales decât între minciună sau amatoricism. Realitatea este că MFP este principalul sponsor al CEI dorindu-și cu ardoare să-l folosească în relația cu contribuabilii.  


Deci avem identitate electronică pentru sănătate, vom avea una pentru MAI și una pentru fisc. Un singur CNP, dar trei carduri.

Ok. Să recapitulăm și noi:

CEAS dovedește numărul de asigurat, NU CNP, include persoane care nu au CNP

CEI al MAI lucrează firesc cu CNP

CNIF nu este un card fizic, doar un număr aleatoriu care identifică persoane care relaționează cu ANAF, unele dintre ele fără a avea CNP sau calitatea de asigurat

Stați puțin, dar nu avem pentru fisc ghișeul.ro deja?

Ei, aș. Aceea este altă identitate electronică gestionată de către Ministerul Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale.

Să începem cu evidența – ghiseul.ro este gestionat de AADR, nu de MCSI. AADR este în coordonarea SGG prin CIO. Greu de găsit informația, o fi lipsit din ședința de guvern când au votat-o colegii săi ?

Păi, dacă avem minister al Comunicațiilor și al Societății Informaționale, tocmai el să nu ne dea identitate electronică? Dacă tot avem atâta ministere, cred că vom ajunge să ne dea fiecare minister câte un card separat. Abia aștept să mă identifice digital Ministerul Sporturilor (că uneori fac sport) sau Ministerul pentru Dialog Civic (că uneori mă ia câte un avânt civic).

Continuând, ghiseul.ro implementează un mijloc tehnic de autentificare online bazat pe CNP. Nu este o identitate electronică precum cele anterioare.

Deci, avem identitate electronică de la Sănătate, vom avea de la MAI, vom avea identitate fiscală de la Finanțe și avem deja identitate fiscală de la Comunicații.

După cum spuneam, tehnică bună!

Credeați că am terminat? Sunteți optimiști.

Ca să nu rămână repetent şi anul ăsta, Ministerul Muncii vrea şi el să intre în joc, aşa că propune Registrul general de evidenţă a salariaţilor (detalii la art 2 alin 11), pentru care angajatorii trebuie să obţină parola de identificare electronică făcând o plimbare până la ITM.

De ce nu s-a dus doamna Olguța la colegul de la Sănătate… ?

Să intru în jocul imaginației … poate că s-a dus și i s-a spus că:

CEAS nu poate fi utilizat, dpdv tehnic, pentru autentificarea în browser sau alte aplicații decât cele de sănătate

Calitatea de asigurat nu-ți dă dreptul de a înregistra contracte de muncă, operațiune executată de reprezentantul unei companii.

Hai că ne repetăm. Miniștrii și ministerele nu vorbesc între ei, sunt prea fuduli.

REPETITIO EST MATER STUDIORUM (lat.) repetiția este mama învățăturii – Precept folosit inițial în școlile de limbă latină și care a căpătat apoi valoare generală: prin repetare, cunoștințele se fixează mai temeinic.

Probabil fiecare instituţie a statului român va crea câte o identitate electronică, pentru că tot e la modă.

EXACT !, într-o lume ideală fiecare instituție va folosi un număr propriu în bazele sale de date pentru a localiza informațiile despre un cetățean și va avea o singură tabelă de corespondență, bine securizată, CNP – număr propriu pentru nevoi de interoperabilitate cu alte instituții. De la GDPR citire …

Anul trecut, guvernul tehnocrat înfiinţa CIO – șeful informatizării administrației. S-au dat reguli că nu mai face fiecare instituție digitalizare de capul ei, trebuie un plan și niște reguli, toate coordonate de la guvern.

Culmea e că PSD nu l-a desfiițat, există și acum funcția asta. Doar că e ignorată. Cum or fi trecut de CIO trei proiecte de identitate electronică concurente în mai puțin de o săptămână? Mă întreb dacă l-au întrebat măcar pe CIO.

Da, CIO și regulile sale de funcționare ne-au venit de la guvernul tehnocrat. Guvernul PSD nu a atins cu o pană măcar nici regulile nici persoana numită în această poziție. Dl. CIO nu și-a exprimat public nici o nemulțumire, pare mulțumit de activitatea sa din ultimul an ba chiar a susținut în ultima misiune a CE că are aproape tot ce-i trebuie, îi mai lipsește doar ANSEC-ul.

Cum ar putea un CIO să o coordoneze pe doamna Olguța sau pe doamna Dan sau pe domnul de la Finanțe. Păi, ei sunt miniștri, domne, e fiecare împărat pe tarlaua lui. Ce ministru ești dacă nu dai un card propriu la popor?

Păi când îl făcură-ți, n-ați făcut legea și ales persoana ca acest lucru să se întâmple ?


Am mai spus: PSD nu știe să guverneze România modernă. E din alt secol și din alt film. Ca să avem o relație decentă cu statul și să scăpăm de hârtii primul pas ar fi o identitate electronică simplă, clară și utilă. În loc de asta vom avea vreo 10, fiecare cu reguli proprii și fără posibilitate de a comunica între bazele de date. Evident că va trebui să plimbăm în continuare hârtii între ministere, care își dezvoltă sistemele IT ca niște insule care nu comunică.

Cu un stat slab condus de politicieni inepți și de birocrația care își vede doar interesul îngust (să facem un proiect, să luăm niște bani europeni, nu contează că nu are logică pentru cetățeni) vom rata încă o dată intrarea în epoca digitală. Ce putem face deocamdată, ca cetățeni și opoziție, este să înțelegem și să fim cu ochii pe ei.

Cred că este clar că dl Ghinea este un mare specialist și în carduri și identități, este și un politician de forță în USR și în mediul online, este soluția providențială pentru generația facebook. Este firesc să-i dedic postarea de 1 Decembrie, nu-i așa ?

La Comisia de Tăiat Hârtii am strâns o echipă de IT-iști voluntari specializați în design de sisteme pentru instituții și integrarea lor. Vom elabora harta sistemelor IT esențiale pentru cetățenia digitală și vom puncta fiecare sistem al fiecărei instituții în funcție de cum simplifică (sau nu) viața cetățenilor și în funcție de cum comunică cu alte sisteme ale statului, astfel încât să nu mai cărăm hârtii de la stat la stat.

Mă întreb dacă acest text l-a scris cu sprijinul acestor it-iști voluntari specializați in design de sisteme și integrarea lor ! Sper să nu …

Adică vom ști cum ar trebui să arate sistemul integrat și unde suntem. Deocamdată, guvernul PSD merge fix în direcția contrară: fiecare de capul său.

Dacă era realmente interesat să știe ar fi fructificat anul pe care l-a avut la dispoziție în Guvernul Cioloș.

Articol apărut şi pe platforma Contributors, la adresa:
http://www.contributors.ro/administratie/cum-ne-fac-mini%C8%99trii-ceta%C8%9Beni-digitali-de-mai-multe-ori-pe-fiecare/

Evident !


Mutând discuția pe o zonă mai largă putem observa că în echipa comisiei de tăiat hârtii se regăsesc Dumitru Dobrev și Sabin Chiricescu. Aceștia au fost experți angajați pe parcursul anului 2016 în echipa RGEAIF (Romanian Government Enterprise Architecture and Interoperability Framework) livrând un studiu care nu a fost acceptat de către Guvernul Cioloș, MCSI ignorând-ul și trecând la rescrierea de la zero a ceea ce astăzi este pus în dezbatere publică sub numele de Cadru Național de Interoperabilitate.  Este o situație ciudată să avem în aceeași inițiativă USR/România100 atât oamenii care au produs un document substanțial cât și cei care l-au respins, apoi, cu toții, se apucă să-l facă din nou în condiții de voluntariat !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu