Știri false

 

Am dat peste anunțul unui eveniment / dezbatere dedicat fake news și am decis să particip atras de o agendă ce părea a îmbina socialul cu IT-ul. Am început bine, cu un invitat pe Skype străin care m-a surprins cu definiția termenului ca fiind vorba de informații nu neapărat neadevărate (acesta fiind un aspect interpretabil) cât neasumate. S-a pomenit de ”viclenia” lui Trump care încearcă să introducă în categorie articolele care nu-și dezvăluie sursele. Apoi Petrișor Obae – moderator – a început o discuție cu invitații prevăzută a avea trei capitole: educație, aplicații de atenționare, blocarea site-urilor.

Din public primul care și-a permis să intervină a fost Cătălin Tolontan și rapid lucrurile au degenerat într-un iureș contra CNA și pasivitatea acesteia. Exemplul cel mai dureros s-a dovedit a fi ””Cioloș fiul lui Soroș” o știre pe care o considerau inatacabilă în justiție întrucât o astfel de asociere nu poate fi dovedită ca fiind un prejudiciu. Nu am rezistat să nu le reamintesc că, în acest caz, nici ”Ponta în poză cu Blair” nu poate fi dovedită ca fiind un beneficiu …

Cineva din public a filmat evenimentul, ba chiar am fost onorat să aleagă intervenția mea ca fiind un citat semnificativ pentru articolul său.

Am să reiau ideile mele referitoare la eventuale aplicații software care să marcheze sau să blocheze fake news. Întâi puțină punere în context:

Să privim la istoria recentă – în urmă cu 25 de ani nou apărutele aplicații antivirus recunoșteau pe baza unei succesiuni de biți – echivalentul unui citat. Astăzi tehnologiile euristice interpretează codul intuind scopul acestuia. Tot astăzi se vorbește serios de obligativitatea de a proteja sistemele critice cu aplicații care se trag din primele programe antivirus. Aș zice că pentru aplicații anti-idei/informații nu am avea nevoie de încă 25 de ani, tehnologia de recunoaștere a înțelesului unui text există astăzi, în programele de identificare a plagiatului și nu numai. Tot în acea perioadă anumite aplicații inovatoare (precum Armandillo, o aplicație de protecție anti piratare) au avut dificultăți în a intra pe piață fiind blocate de antiviruși și necesitând practic acordul firmelor producătoare. O altă categorie de aplicații de filtrare content, în acest caz este vorba de reclame, a ajuns până în punctul în care ”Eyeo GmbH, the company behind popular desktop ad-blocking tool Adblock Plus, now accepts payment from around 70 companies in exchange for letting their ads through its filter.”

Opinia mea este că:

• ar fi stupid să blocăm surse/site-uri atât timp cât pot fi foarte ușor migrate iar contentul rar este 100% nociv.
• tehnic putem semnala/bloca idei dar un provider privat de un astfel de serviciu nu ar avea de ce să fie mai ”cinstit” decât o televiziune de știri iar dacă providerul este statal atunci ajungem direct in universul Orwellian cu Ministerul Adevărului care decide ce informație consumă cetățenii
• nimeni nu poate fi stăpânul adevărului ca să eticheteze informația, în orice formă ar fi el – ong, crowdsourcing, etc.
• oamenii ar trebui educați să prețuiască adevărul, rigurozitatea, logica , să facă diferența între fapte și opinii

Am fost dezamăgit de epidemia de  itchy-trigger-finger din public, gata să cenzureze ce nu-i convine și prea puțin preocupat de libertatea de a alege.