luni, 31 octombrie 2016

Și mie …

 

După întoarcerea de la Madrid cu aterizare în plin hackathon govithub am presupus că frenezia inițială se va condensa într-o abordare mai organizată. Am presupus că proiectele vor fi supuse aprobării Consiliului GovIThub, că va aparea un soi de regulament de funcționare, o platformă tehnică de comunicare, în general tot ce am avut în gând atunci, la prima întâlnire, când le-am spus că trebuie să aibă o abordare de tip enterprise. Și cum toate astea, cu un accent special pe partea legală, sunt în opinia mea absolut necesare pentru a fi primiți fără rezerve de zona IT-istică executivă guvernamentală am zis să las ca aceste probleme să fie rezolvate înainte de a-i introduce în diversele departamente IT guvernamentale.

 

Până să se întâmple toate acestea astăzi am pățit ceva ce probabil s-a mai întâmplat și altor colegi din instituțiile publice. Pentru că la hackathon văzusem un proiect cu vizualizări de date și pentru că colegii mei din proiectul aferent datelor deschise despre care am mai pomenit au și ei în proiect așa ceva, am rugat să avem o întâlnire cu Dan, bursierul care răspunde de acesta. Nicio mirare, o să fie o foarte frumoasă realizare tehnică dar … am aflat cu surprindere că este convins că aplicația va fi operaționalizată de echipa data.gov.ro ! L-am întrebat dacă nu ar fi trebuit să știm și noi de asta, să discutăm înainte despre constrângerile specifice nouă, să participăm la construcție pentru un transfer de know-how … mi-a spus mirat că totul este public încă de la hackathon ! Hmm, din păcate în administrație nu prea merge așa …

Apoi am aflat că STS-ul va utiliza aplicația pentru a publica hărți în timp real cu prezența la vot. Nu știa dacă AEP-ul știe de asta, nu știa că în ziua alegerilor BEC și BEJ-urile sunt suverane și că este posibil să aibă o opinie pe acest subiect, mai ales dacă pe ecran ar apărea sigla GovIThub – un proiect strâns legat de imaginea Prim-Ministrului.

Oricum o întoarcem iese prost. Platforma de vizualizare este un livrabil al proiectului pe fonduri europene deci nu putem renunța la ea, să unim cele două eforturi este dificil atât timp cât nu există o planificare credibilă, să mergem separat este total absurd. Nu era mai bine să vorbim înainte să ne apucăm de treabă ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu