Eurovision și prețul democrației

 

Aseară am stat cu Simona și am urmărit finala Eurovision. În fiecare an cred că nu o să mă uit și totuși văd măcar fragmente, întotdeauna prins fiind de scenografia impresionantă și producția năucitoare. Melodiile sunt întotdeauna de la penibile până la pasabile pentru mine și gusturile mele. Toate par făcute științific, după rețetă și nu pentru muzică … Anul acesta mi-a atras atenția doar melodia de mai jos care, cu altă orchestrație /instrumente ar putea fi acceptabilă.

Urmărind însă votarea nu m-am putut opri să nu fac o paralelă cu votarea electorală … Anul acesta punctele au fost acordate prin medierea preferințelor juriului cu cele manifestate prin televoting. Valori oficiale detaliate sunt aici.

Jurat	Loc 1	Loc 2	Loc 3	Loc 4	Loc 5
Mădălin Voicu	Elveția	UK	Danemarca	Slovenia	Germania
Mirela Fugaru	Suedia	Danemarca	Spania	Ungaria	Armenia
Mihai Stoica	Germania	Elvetia	Norvegia	Suedia	Danemarca
Calin Geambașu	Danemarca	Spania	Armenia	Suedia	Austria
Nicoleta Matei	Ungaria	Suedia	Danemarca	Armenia	Norvegia

 

Să presupunem că fiecare melodie din top 5 este agreeabilă fiecărui jurat. Putem observa că Austria este doar a 5-a opțiune pentru un singur jurat.

Însă la televoting avem:

Loc 1	Loc 2	Loc 3	Loc 4	Loc 5
Ungaria	Austria	Olanda	Armenia	Grecia

Iar votul final al României a fost:

Loc 1	Loc 2	Loc 3	Loc 4	Loc 5
Suedia	Ungaria	Austria	Armenia	Elveția

 

Să denumim juriul varianta ieftină de decizie … Observăm că locul 1 nu este văzut identic de 2 jurați ! Danemarca este singura țară agreată de toți jurații români dar la televoting a ieșit la noi pe 9 !

Televotingul a fost varianta scumpă … 1,24 euro/vot. Nu sunt comunicate câte voturi au fost, există o limită minimă sub care televotingul nu ar fi fost luat în considerare, limită secretă.

Și ca să justific titlul postării … cea mai ieftină conducere este despotul (luminat). DIn fericire nu am riscat întratât. Apoi vine meritocrația – juriul de specialiști în cazul nostru. Apoi vine votul popular …

Avem conform studiului de audiență minim 1.300.000 români care au consumat toate cele 3,5 ore ale spectacolului. Asta înseamnă mult mai mult decât consumul populației de dezbateri electorale, mai ales europarlamentare. Mă hazardez să presupun că Ungaria și Austria au avut un număr de televoturi net mai mare decât următoarele clasate. Asta ar însemna că au votat în principal nucleele dure, construite pe minorități.

Și așa ajungem la întrebarea … de ce este atât de greu să dăm un euro sau să mergem la vot pentru un subiect care ne-a ocupat măcar o seară ? Prea scump 1 euro sau 30 de minute ? Pentru majoritate se pare că da !

Sau poate că, așa cum eu am considerat că nu există o melodie care să merite 1 euro, românii nu găsesc un candidat din 40 ? Dacă este așa atunci trăim într-o confuzie periculoasă între show și politică, nu este tot atât de ușor să emigrezi pe cât este să schimbi canalul !