A trecut ceva timp de la eveniment si-mi statea in spate o idee care iata, acum iese la lumina. Pretextul este evenimentul, o sueta in care marii publicitatii romanesti si-au devoalat inceputurile. Pentru corectitudine pastrez selectia facuta de altii:
Dragos Grigoriu (Tempo), despre începuturile publicităţii în România:
“Prime-time-ul era Telejurnalul, acela era locul unde voiau clienţii să fie văzuţi. Aveam o strategie care chiar funcţiona. Invitatm clienţii la restaurant, întâmpător acolo era un televizor şi când era pe la al doilea fel de mâncare îi dădeam un ghiont să vadă spotul şi garantat clientul cumpăra de la mine şi a doua oară. Efectul era garantat. Era convins că toată lumea i-a văzut spotul.”
“În noiembrie ’91 Graffiti avea o pagină, bătută la maşină cu indigo, care conţinea preţurile TVR şi preţurile Graffiti, care erau de trei ori mai mici. Primele mele contracte au fost cu Computerland şi cântarele Detecto.”
“Pierdusem primul client – Restaurantul Odobeşti. Eram devastat. M-am dus la Altrom, am intrat şi am zis direct “vreau să vină patronul de mine”. Şi a apărut un tip pe care acum îl cunoaşteţi mai bine – Puiu Popoviciu. Nu m-am aşteptat!”
“La birou era o canapea pe care dormeam pe rând, pe ceas. Abia când ne-am mutat şi am tras de ea, ne-am dat seama ca e extensibilă.”
Să vă spun cum i-am convis pe cei de la Ogilvy să vină în România. Pentru că Graffiti avea deja clienţi pe zona asta, Cristi Burci a făcut o agenţie nouă, cu Zotan Szigeti, View Point. Când a venit reprezentantul Ogilvy în România, am mobilat un sediu şi am dus mai mulţi redactori de la Ultimul cuvânt să stea atenţi în calculatoare. Omul a fost impresionat.
Manuela Necula
“Mie mi s-a părut că produsul a început să conteze când a apărut telecom-ul în România şi aici mă refer la telefonia mobilă. Acolo am început să ne batem.”
Cristian Burci:
De ce a ales publicitatea?
“Pentru că nu exista pe vremea aia, era un loc total liber. Reţelele internaţionale de publicitate au venit pentru că aveau clienţi într-o piaţă unde nu exista nimeni care să-i reprezinte. Primul client BBDO a fost Delta Airlines. După un an a dat faliment, dar noi nu am avut legătură cu asta.”
Tot discutam cu BBDO “domne’ vrem să ne afiliem în România şi Bulgaria. Agenţia din Bulgaria am făcut-o într-un weekend după care am venit în România şi am anunţat afilierea la BBDO.”
Răspunsul lui Ştefan Iordache la întrebarea “cum de a intrat în publicitate?”:
“Pentru mine alegerea a fost simplă, m-am gândit care sunt business-urile în care să intru fără niciun fel de capital. Aveam două variante o agenţie de publicitate sau o agenţie de turism, o ştiam pe Veronica (Savanciuc – n.r.), bine, deci facem publicitate.”
Lucian Georgescu:
“Eu cred că istoria publicităţii ar trebui scrisă în cârciumi.”
Mi-am permis sa marchez cu rosu baza argumentatiei mele.
In mod natural in publicitate exista o cantitate apreciabila de subiectivitate. In general se recurge la acest argument atunci cand se incinge dezbaterea pe o campanie pe principiul ca se lucreaza cu numere mari iar parerile personale sunt inoportune. Totusi mai sus se vede ca exista persoane asupra carora se practica un efort intens si constient de dirijare a opiniei lor in directia dorita. De la mici scenarii de prezentare a spotului pana la recuzita unui office inventat , totul este permis atunci cand este vorba de omul cu banii … Las la o parte evidenta faptului ca acele calitati necesare deturnarii vointei unei singure persoane nu sunt nici pe departe aceleasi cu cele necesare influentarii marii mase si ma intreb de ce este atat de necesara si intensa aceasta abordare, la un nivel ce nu se regaseste in alte industrii ?
Raspunsul ne este si el oferit: pentru ca o agentie de media este “o pagina batuta la masina care contine preturi” care se poate infiinta “intr-un weekend” si “fara nici un fel de capital”.
Astazi aceasta lipsa de consistenta este camumflata de nenumarate straturi de narcisism, grandomanie, laudarosenie si autosuficienta cimentate intr-o asemenea masura incat insasi patronii companiilor isi permit sa-si ridiculizeze originea. Realitatea insa este ca singurul asset al unei astfel de afaceri este echipa cu contactele sale mentinute prin talente personale iar reversul medaliei este ca mult prea multi dintre membrii, constientii fiind de acest lucru, se molipsesc de tarele sus mentionate.
La origine pozitia agentiei de media in lantul trofic era clara – oferea o buna cunoastere a pietii si preturilor precum si procesarea hartiilor cu furnizorii si o facea primind o cota de 5-10% din bugetul clientului. Iata astazi insa ca agentia ajunge sa ia de la proprietarul de media si 30% sub forma de rebate plus procentele de la client ! Astfel aceasta, de departe, are cea mai mare marja de profit, net superioara celei a furnizorului de media si chiar a celei tipice pentru afacerea clientului final. Structura afacerii sale ce implica costuri fixe minime ii permite sa evite insolventa pe timp de criza in conditiile unui management onest.
Pentru mine aceasta situatie nu are logica economica. Nu inteleg cum cele doua parti, clientul si furnizorul de media, nu pot sa se intalneasca intr-o pozitie care le-ar salva o treime din costuri. Nu inteleg cum furnizorul de media plateste un rebate urias care practic nu-i aduce nici un avantaj real fiind in esenta o taxa de protectie. Nu inteleg cum patronatul companiilor de media, pe masura ce ii cresc pierderile alege sa plateasca un rebate mai mare si asta unui client care in mod sigur ii va aduce si probleme de cash-flow si debit collection. Si mai ales nu inteleg cum vad viitorul firmele de media, care este limita pana la care se poate merge ? Oare cum accepta acela care munceste, isi asuma riscuri si investitii, sa fie un soldat al norocului la mana marilor lorzi ai Tarii Minunilor ?
