Am văzut, în sfârșit, propunerea ADR cu privire la normele tehnice aferente identificării la distanță prin mijloace video. Le-am trimis și comentarii.
Sunt destul de dezamăgit, după atâta timp investit în acest proiect mă așteptam la o construcție solidă, bazată pe principii clare. Dintre așteptările mele nu am găsit conectarea cu DEPABD. Am găsit însă, n-aș spune cu surprindere, măsuri care vor avea ca și consecință limitarea activității pe teritoriul României a furnizorilor de servicii de încredere calificate din alte state membre UE. Aceștia nu vor putea contracta call-centere românești pentru identificarea video, nu vor putea folosi pentru asta personalul clienților lor - evident Namirial trebuie să părăsească mediul bancar împreună cu prea ieftinele lor certificate. Nu contează ce spune eIDAS, nu contează că multe dintre aspectele atinse în text nu sunt de competența ADR ca autoritate, unele nici chiar ale guvernului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu