marți, 4 decembrie 2018

Schimb de miniștri


De curând în cadrul remanierii s-a schimbat titularul de la MCSI. A plecat dl. Bogdan Cojocaru și a venit dl. Alexandru Petrescu. Pentru mine esențială este reprezentarea României în cele 6 luni de Transport, Telecommunications and Energy Council, iar din acest punct de vedere este un progres. Dl Cojocaru a fost un ministru fără o agendă, în sens negativ, proprie. A avut delegate aspectele sensibile către un secretar de stat de sacrificiu și probabil își spune că a scăpat de răspundere. Legal este discutabil, moral nu, mai ales când ți se spune că unele lucruri nu sunt tocmai în regulă. Nu cred că i se pot reproșa prea multe având în vedere că a fost numit pe poziție fără o minimă experiență prealabilă, esențială pentru a-ți putea controla ministerul. A fost însă depășit emoțional de anumit momente oficiale, un exemplu mai jos:

Official opening, key note, inspirational speech and ministerial panel from EU2018AT on Vimeo.


În această înregistrare ar fi trebuit să fie egalul omologului austriac, a se vedea însă intervenția sa de la 1:14.


Dl. Petrescu este un manager de anvergură, cu experiență la nivel înalt atât economică cât și de relaționare politică. În poziția anterioară, de șef la fondul de garantare, a avut o expunere media peste așteptări ce ne arată că știe cum se produc aceste apariții – cine crede că ajunge la minister unde plătește o leafă unui purtător de cuvânt și apoi îi vor fi reflectate amplu și corect în presă orice poziții publice sigur nu este calificat pentru această poziție. Sunt curios dacă va investi în continuare în mesaje publice asociate și cu unele bombe impuse de PSD – până la urmă această lipsă i-a fost reproșată public d-lui Cojocaru.

Până atunci putem constata că face față chiar luat pe nepregătite. Să ne ținem pumnii strânși !

2 comentarii:

  1. aplicatii de urmarit persoane au devenit esențiale în diverse scopuri, de la asigurarea siguranței copiilor până la gestionarea angajaților. Aceste aplicații oferă urmărire GPS în timp real, monitorizare a activității și geofencing. Deși oferă liniște și eficiență, este esențial să le folosiți în mod responsabil și să respectați limitele de confidențialitate.

    RăspundețiȘtergere