CEI încotro ?

Săptămâna aceasta suntem în vacanță cu eIDAS dar am avut Cardul Electronic de Identitate în prim-plan. M-am dus la dezbaterea publică din spirit de solidaritate cu colegii din MAI, s-a dovedit a fi una dintre cele mai grele încercări din activitatea mea guvernamentală. Văzând ce a ieșit am ajuns să mă întreb serios ce înseamnă o dezbatere publică și care este definiția succesului ei. Provoc pe oricine are abonament la privesc.eu să urmărească dezbaterea cu atenție, ca și cum ar fi fost in sală (eu recunosc că am clacat după trei ore) ceilalți își pot face o idee din acest articol sau audio.

Pe scurt, din întreaga audiență un singur participant a cerut servicii electronice, trei reprezentanți ai unei asociații contestau managementul proiectului iar restul erau fundamentaliști creștini, probabil am văzut pe viu așa-numita CpF. În această privință chiar dacă a fost greu, a fost util. Am înțeles raționamentul teologic care este dincolo de aberațiile cu cipuri practic o poziționare contra avatarului modern – acea copie a omului în format electronic apărută prin strângerea și interpretarea / profilarea datelor din numeroase baze de date. Foarte interesant a fost faptul că practic au refuzat să ia în considerare caracterul opțional al cipului, aceștia au cerut să nu existe deloc, pentru nimeni, din câte îmi dau seama nu numai pentru a-și ”salva” aproapele cât mai ales pentru a nu fi discriminați. Încheind aici relatarea îmi rămân numeroase întrebări:

Care este scopul unei astfel de dezbateri ? Nu cred că poate valida pentru că audiența nu poate fi reprezentativă, mai degrabă ar trebui să fie un prilej prin care specialiști dinafara administrației să poată aduce critici și propuneri punctuale. Dacă este așa, atunci cum ar fi corect să procedezi cu CpF care practic exprima o negație completă cu argumente inadmisibile într-un stat laic sufocând o dezbatere ce ar fi putut fi cu adevărat utilă ?

Care ar trebui să fie puterea de a influența a unei astfel de dezbateri ? Pe de o parte 90% din sală spunea un NU hotărât, pe de altă parte știm că 270.000 au cont pe ghișeul.ro și doar 4.000 au refuzat cardul de sănătate cu cip. Pare a fi materializarea unui eșec al sistemului democratic, sau doar al celor care au fost prea dezinteresați să participe ?

MAI practic a încasat fără să combată, aceasta este oare calea corectă? Pentru mine cea mai frustrantă a fost pasivitatea reprezentanților statului care au ignorat nenumăratele replici posibil de dat, în locul lor probabil că, fără să mă gândesc prea mult, tranșam din prima câteva teme asupra cărora s-a revenit de nenumărate ori.

Ziua următoare internii au avut o întâlnire cu CIO ocazie cu care am descoperit 2 din 25 care nu ar opta pentru CEI cu cip. Am avut posibilitatea unui dialog cu ei, obiecția lor era legată de creșterea posibilității statului de a le refuza servicii întrucât o autentificare facilă va răspândii utilizarea ei și implicit posibilitatea de a fi refuzat. ( în mod evident prezumau un stat tiranic, opresiv ). O abordare ciudată, similară cu cea a acelor americani care consideră că principalul scop al dreptului constituțional  de a avea arme de foc este de a se apăra de stat. Nu ar fi mai bine ca, prin implicare în politică, vot, etc să ne asigurăm că nu vom ajunge într-o astfel de societate ? Dacă acest lucru s-ar întâmpla, chiar ar putea cineva să se salveze singur ? Cu arma în mână sau prin lipsa CEI chiar crede cineva că poate învinge statul ?

Revenind la o zonă mai teoretică, nu pot să nu observ că problema este pusă oarecum anapoda. CEI nu folosește posesorului - pentru că el știe cine este -  este de folos celor din jur care vor să știe cine este posesorul. Asta înseamnă că ar trebui să primeze interesul comun, nu perspectiva individuală și că accesul la serviciile sociale poate fi limitat de lipsa CEI. Spre exemplu, teoretic, este ok ca venitul minim garantat să fie acordat numai dacă ai CEI cu cip și-l introduci în cititor validând prezența ? Pentru posesor poate părea o agresiune dar poate că cei care dau banii nu vor să o facă și pentru cei care sunt plecați la muncă în Spania … Întrevăd foarte multe scenarii particulare, rezonabile, care însă duc la o imagine de ansamblu tulburătoare. Nu mai puțin de săptămâna trecută am trăit sentimentul acesta, am propus o soluție arhitecturală banală ca apoi să mă întreb dacă mai este la fel de simplă decizia aplicată la nivelul întregii administrații …

Una peste alta, cred că voi milita pentru cip opțional cu un stimulent financiar pentru alegerea acestuia. Există voci care susțin că cip-ul ar trebui să fie obligatoriu ca măsură determinantă la trecerea către o societate în care normalul este interacțiunea online cu administrația. Este foarte adevărat ca a lucra dual este foarte scump iar din punctul de vedere al modelării serviciilor și proceselor destul de incompatibil. Mi-aș dori să existe o sală plină de oameni cu care să putem discuta civilizat, rezonabil și constructiv aceste opțiuni cardinale.