Despre reutilizarea informației

Săptămâna aceasta am trăit o experiență interesantă, specifică activității guvernamentale. Hodoronc-tronc ne trezim cu acuzații de la Traian Rebedea -  o persoană cunoscută comunității IT academice. Spune el pe FB:

Avem o reclamatie din Guvern ca am adunat, post-procesat si afisat urmatoarele date despre contributiile catre partidele politice din Romania, sub motiv ca sunt date din MOF si nu avem voie sa le afisam, nefiind date publice.
https://wholi.com/who/ro-contributors

si

Traian Rebedea Da, exact. Prima oara m-au sunat sa imi spuna ca un reprezentant al Guvernului cu aspecte de Open Data la CE ne-a facut o plangere oficiala. Nu au vrut sa ne spuna clar plangerea si nici numele reprezentantului. De atunci am schimbat mai multe emailuri prin care ne cer noua sa ne justificam, fara sa aflam inca numele sau functia domnului / doamnei care ne face plangerea sau un text al plangerii. Este de rasul curcilor... cei de la CE se scuza si ei, dar spun ca nu stiu exact ce sa faca.

Povestea asta a reușit să-mi ridice tensiunea și să-mi strice somnul pentru o noapte. Firesc prima întrebare a fost despre ce dracu vorbește și am pus-o în primul rând celor din CE, a doua zi mi-au răspuns ”I have no idea what these comments are based on. I will investigate but I must say I'm surprised.” și totodată dialogul pe FB s-a stins. Probabil că așa, involuntar, am contribuit la scoaterea românilor din înghesuiala unor întrebări absolut firești.

Trecând iureșul rămân pentru mine câteva întrebări.

Context: ”The Open Data Incubator for Europe (ODINE) is a 6-month incubator for open data entrepreneurs across Europe. The programme is funded with a €7.8m grant from the EU’s Horizon 2020 programme”. Echipa românească a primit 100.000 euro – de departe cea mai mare finanțare pentru open data în România – pentru proiectul Wholi. Esența acestuia este ”Well, we’ve just begun, but have already indexed over 2bn public profiles.” Sursele ”indexate” sunt LinkedIn, FaceBook, Twitter, Wikipedia și … Monitorul Oficial.

Prima întrebare ar fi de ce nu și-au pus problema legalității ”indexării” înainte să înceapă, dacă ar fi stat o zi mai puțin în team building-ul din Kenya sigur și-ar fi permis un jurist cu un sfat avizat.

A doua întrebare ar fi cum de-și fac griji cu Monitorul Oficial și nu cu LinkedIn, o aplicație care, spre deosebire de MO, interzice explicit să-i fie copiat conținutul.”8.2. Don'ts. You agree that you will not: … Scrape or copy profiles and information of others through any means (including crawlers, browser plugins and add-ons, and any other technology or manual work);”

A treia întrebare are o componentă retorică – cum pot să nu înțeleagă conceptul de date publice și cel de date deschise niște oameni care au cheltuit sume impresionante bazându-se pe aceste concepte – dar și una aplicată … de ce în discuția de pe FB, deși provocați, nu au intervenit oameni precum cei de la ApTI care stăpânesc problema juridică în schimb au făcut valuri ”amatori entuziaști” ?

A patra întrebare … chiar se așteptau ca eu să le ofer consultanță juridică pe FB ? Totuși eu nu sunt jurist și tocmai mă acuzaseră că vreau să le închid site-ul … Seriously ? Sau sperau să obțină susținere publică din zona guvernamentală sub amenințarea unei acuzații de cenzură și despotism ?

Ultima întrebare … aproape o fatalitate ? Noi chiar trebuie să cheltuim banii europeni pe orice altceva decât trebuie ? Ce mi-e un site guvernamental pe care nu-l vizitează nimeni, ce mi-e un proiect pentru date deschise care nu folosește date deschise !

Acum că m-am descărcat poate că ar trebui să fiu și constructiv, respectiv să punctez factorii principali care contează atunci când vorbim de reutilizarea corectă. Paradoxal, este o problemă de interes și pentru cel care dă, nu numai pentru cel care preia.

Există doua confuzii larg răspândite. Prima este legată de folosirea cuvântului ”public”, confuzia dintre înțelesul lui de ”accesibil pentru oricine” și cel de ”legat de administrația publică”. Această confuzie este strâns legată de cea de-a doua, cea dintre ”accesibil” și ”reutilizabil”.

Accesul la informație este reglementat de L544 care definește acele informații pe care cetățeanul are dreptul să le cunoască. Reutilizarea informației este dreptul de a exploata nelimitat o informație (bază de date) cunoscută. După ce am rezolvat problema accesului la o informație (este publică sau e furnizată în baza unei cereri) dacă ne gândim la reutilizarea ei trebuie să evaluăm trei ”obstacole”: dreptul de autor, protecția datelor personale, clasificarea ca secret.

Faptul că protecția datelor personale și a proprietății intelectuale apar spontan (nu este necesară o decizie administrativă) impune o permanentă evaluare a acestora. Există pericolul ca prin ”re-identificare” să afectăm datele personale sau ca lanțul de licențiere să fi fost rupt între timp. Pentru că sursa este mai în măsură să evalueze aceste 3 aspecte decât consumatorul s-a încetățenit cutuma ca aceasta să ”elibereze” reutilizarea datelor printr-o licență deschisă. Publicarea sub o astfel de licență pune responsabilitatea deciziei pe publisher, consumatorul fiind dator doar a respecta condițiile licenței. Consumatorul poate reutiliza și în lipsa unei astfel de licențe dar își asumă toate riscurile. Este deci recomandabilă obținerea unei licențe sau a unui acord de reutilizare.

Presupunând ca avem datele dar nu sunt licențiate deschis, ce avem de făcut ? În primul rând cercetăm natura lor: dacă sunt date personale mai bine ne oprim pentru că altfel ne complicăm mult (spre exemplu putem ajunge să cerem acordul persoanei în cauză), dacă sunt texte de lege putem continua liniștiți întrucât L8/1996 prevede expres că acestea nu au drepturi de autor. Apoi cercetăm cine este proprietarul lor pentru că L109/2007 obligă instituțiile publice să ofere în anumite condiții dreptul de reutilizare pentru producția proprie. Alin.(11) din Art.6 din aceasta reglementează expres obținerea acordului pentru documentele deja ”disponibile în spaţiul public”.

Pare și este complicat. Singura mângâiere este faptul că legea românească este mai liberă decât directiva europeană pentru că elimină necesitatea acordului de reutilizare pentru cazurile în care aceasta are scop jurnalistic sau intern (datele sunt folosite în interiorul organizației). Tinerii antreprenori – precum cei crescuți de ODINE – pentru datele românești vor lua în considerare probabil și ”obiceiul pământului” de a nu pune mare preț pe cele 3 criterii și vor forța limitele teoretice, cu riscuri infime pe partea de reutilizare și reale pe partea de acces doar dacă trec de sisteme de blocaj (autentificare, criptare, etc) care, dincolo de provocarea tehnică, materializează și o interdicție legală.