marți, 27 decembrie 2016

”Băgați-vă grădina zoologică în cazarmă!”

 

… le spune Tolontan. Problema este și la noi, cei care ne uităm în gura lor ne spune într-un interviu pentru Antena3 Crin Antonescu. Înclin spre Crin, problema și soluția este în primul rând la noi și doar în subsidiar la SRI.

Cine a lansat sintagma binomului SRI-DNA a executat o mișcare de geniu în favoarea … SRI. Până la lansarea DNA, SRI oferea oficialilor nenumărate informări atent redactate astfel încât să expună probleme și soluții fără a intra în amănunte concrete, un task dificil, limitat atât de necesitatea protejării surselor cât și a propriei activități – teoretic legal SRI este obligat să acționeze pentru combaterea unei ilegalități flagrante chiar dacă instinctul lor le cere doar supravegherea acesteia. În practică destinatarii se considerau informați și-și vedeau mai departe de ale lor, de orice natură ar fi fost acestea. După înrădăcinarea ideii că SRI are ceva de spus în activitatea DNA instituția a devenit player, opiniile și dorințele acesteia devenind brusc demne de luat în seamă. Dacă asta s-ar fi materializat printr-o mai atentă citire a materialelor furnizate și prin aprofundarea acestora într-un cadru instituțional am fi intrat în normalitate, din păcate am asistat la apariția unei preocupări maladive referitoare la planurile, intențiile, schemele și comploturile SRI+DNA. Această preocupare este extrem de răspândită în întreaga societate, oamenii simplii se îndestulează de pe site-uri dubioase de genul national.ro dar cei cu pretenții adoră să bârfească. Și pentru că bârfa necesită minim 2 unul dintre ei, povestitorul, devine vedetă, ba chiar capătă un ascendent asupra celorlalți. Cum nimeni nu ține scorul, ce a fost anunțat și ce s-a întâmplat, până la urmă acest statut se obține și menține printr-o abilitate de a te feri de concret și o aură de persoană conectată, bine informată. Este interesant cum, cât timp sunt in serviciu, SRI-știi sunt un monument de discreție iar după ieșirea din sistem mulți își folosesc CV-ul pentru a obține acest ascendent pe care apoi îl materializează în job-uri din zona relaționării, exemplele lui Tolontan înscriindu-se pe această linie.

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Alegeri

 

Mă uit cu mare tristețe la ce a ajuns numele de PNL după ce a fost lipsit de conținut în ultimii ani. Mă raportez la o definire simplistă a unui partid politic, pentru mine acesta este mijlocul prin care oamenii care gândesc asemănător se însoțesc pentru a crește șansa ca ideile lor să prindă viață. Pentru mine ideile înseamnă doctrină, pentru alții înseamnă interes comun. În viața de partid românesc prevalează interesul de grup pentru că cei cu doctrina sunt perfect mulțumiți dacă aceasta este aplicată de alții și nu găsesc energia necesară implicării personale pentru un concept general. Doar dacă apare un subiect punctual, fierbinte pot fi mobilizați oamenii, inclusiv electoratul la vot. PNL a abandonat doctrina liberală oficial odată cu trecerea la PPE iar neoficial odată cu dispariția din viața activă a PNL a acelor liberali ai începuturilor anilor 90, anii când a fi PNL-ist era total contraproductiv și advers interesului personal.

luni, 12 decembrie 2016

5%

 

Să ajungem la zi, în ordine cronologică. Săptămâna trecută s-a tranșat acuzația de plagiat la adresa dnei. Kovesi. Pentru că după ce au eiliminat reproducerile de legi din pasajele reclamate au rămas doar 5% rânduri plagiate comisia a propus și a fost decisă menținerea titlului de doctor. Aș avea două întrebări generate de acest rezultat:

  1. dacă iau șpagă 5% sunt considerat ca nereprezentând un pericol social și rămân neurmărit penal ?
  2. dacă se scot textele de lege și citatele corecte din întreaga lucrare și se raportează la ce rămâne numărul de rânduri plagiate mai iese procentul de 5% ?

Aștept cu nerăbdare momentul când vom aborda ne-emoțional acest subiect, al deciziilor și acțiunilor creative ce fac parte preponderent și din activitatea unui demnitar.

duminică, 11 decembrie 2016

OGP 2016

 

Fost-am la Paris pentru cele 3 zile ale summitului OGP, ținut cu mult înainte de vreme deoarece domnul din imagine a crezut la un moment dat ca va mai candida pentru un nou mandat și că i-ar folosi puțină prestanță internațională.

IMG_20161207_151837

Chiar dacă între timp Hollande a renunțat, strălucirea franțuzească a rămas, cu tot ce înseamnă ea.

marți, 6 decembrie 2016

Big boys

 

98b30ea6-a939-4b46-92e4-a4126f2ea57e

Incă de la aterizarea in Paris am dat peste vârful de gama … sa vedem ce îmi va oferi Summitul OGP !