Am apucat să mă pronunț public pe textul de mai jos, cum că ar fi prost scris și contraproductiv. Pe de o parte nu-mi stă în obicei să renunț ușor la a-mi susține ideile, pe de altă parte nu vreau să fiu perceput în antiteză cu autorul său. Așa că voi continua fără identificarea sa (măcar vis-a-vis de motoarele de căutare)
Distribuția:
Ministrul Educației – baron local, notabilitate a partidului, cunoscut ca o persoana pe care nu o dă umilința afara din casă
Secretar de Stat in MCSI – din același partid, dintr-o filială dominată de ceilalți, nici măcar liderul organizației orășenești
ME începe demersurile pentru un OUG prin care să se pună un laptop la dispoziția fiecărui elev. SS află indirect de aceste demersuri și-și dă seama de importanța și potențialul inițiativei. La acest moment ar fi trebuit să-l caute pe ME (în cel mai rău caz l-ar fi prins la o ședință de guvern), să-i spună cât de bun este OUG-ul acestuia pentru elevi dar și că electoratul partidului cuprinde o zonă importantă de absolvenți IT-iști care cer, și ar aprecia, includerea tehnologiilor open source in programa școlară – idee cu care MCSI este de acord având în vedere perspectiva sa asupra viitorului acestei industrii. După aceasta discuție ar fi trebuit să meargă la leaderul partidului căruia să-i prezinte subiectul (în nuanțe diferite în funcție de reacția ME). În loc de aceasta îi trântește următoarea scrisoare, observațiile mele sunt în text.
Către,
MINISTERUL EDUCAŢIEI , CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
Domnului Ministru XXX
Stimate Domnule Ministru,
din păcate nu există scrisă o carte cu privire la regulile de adresare însă, de principiu, miniștrilor li se adresează ministrul – secretarul de stat o face în urma unui mandat punctual și încearcă să arate cumva acest lucru
Am primit cu deosebită satisfacţie proiectul de Ordonanţă de Urgenţă
pentru dotarea unităţilor de învăţământ liceal şi profesional cu
calculatoare de tip laptop.
O fire irascibilă s-ar putea împiedica de ideea că lucrează pentru satisfacția semnatarului. O construcție mai sigură ar fi mers pe ideea aprecierii viziunii inițiatorului si a efortului acestuia pentru trecerea unui OUG
Vă asigurăm că iniţiativa dumneavoastră se încadrează în direcţia
generală a politicii Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei, de stimulare a dezvoltării societăţii informaţionale
drept care va primi un sprijin deosebit din partea ministerului
nostru.
Diferența de statut între cele două ministere este de așa natură încât ME don t give a shit pe politica MCSI și pe sprijinul acestuia. Fraza este un afront, o afirmație în beneficiul semnatarului, nu destinatarului.
Respectând dreptul dumneavoastră ca Ministru al Educaţiei de a
dezvolta politici privind perfecţionarea sistemului de învăţământ din
Romania ne rezervăm însă dreptul,
ministerele nu au drepturi, au o misiune/sarcină de îndeplinit, iar aceasta nu este auto-acordată/rezervată ci derivă din voința Primului Ministru
ca Minister responsabil de
Tehnologia Informaţiei pentru România de astăzi cât şi pentru România
de mâine,
un populism inadecvat într-o corespondență privată
de a orienta dezvoltarea acestui proiect într-o direcţie
a orienta un proiect = a-l conduce. Cu alte cuvinte … mulțumesc, ai avut o idee bună, preiau eu de aici
care să asigure României un loc cât mai bun printre statele lumii
PRODUCĂTOARE DE SOFTWARE, nu numai CONSUMATOARE DE LICENŢE.
iarăși o exprimare populistă. Trebuia făcută în loc o referire la programul de guvernare, agenda digitală, orice politică publică adoptată la un nivel superior ME
Având în vedere experienţa altor ţări ale lumii, ale unor state din
Comunitatea Europeană, dorinţa noastră este aceea de a furniza
elevului un mediu de lucru care să-i stimuleze creativitatea, care să-
i ofere o paletă cât mai variată de instrumente de lucru în condiţii
optimale din punct de vedere al raportului calitate/preţ.
mediul de lucru care să stimuleze creativitatea este în sarcina ME nu MCSI
Ca atare, Ministerul nostru doreşte să impună instalarea pe
echipamentele de tip laptop ce vor fi livrate elevilor şi profesorilor
a unor sisteme de operare şi utilitare din categoria celor cunoscute
sub numele de OPEN SOURCE (surse publice şi deschise).
impună = dinamită ! Este cel mai nefericit cuvânt din întreaga adresă. Voința ministerelor se exprimă in cadrul procesului de avizare (nu aprobare!) și este în bună măsură consultativă. Există destule cazuri de impunere a voinței unui minister dar punerea în practică se face mai ocolit, spre exemplu prin bugetare, relații personale, negocieri,etc. Niciodată nu se scrie așa ceva.
Deşi nu dorim să intrăm în amănunte tehnice privind modelul open-
source, vă enumerăm doar o parte din multiplele avantaje care susţine
decizia noastră :
* mediul open-source stimulează dezvoltarea de abilităţi în direcţia
programării calculatoarelor
* sistemele de operare recomandate au o imunitate mult crescută faţă
de viruşi asigurând un timp mai mare de funcţionare fără cerinţe de
reinstalare
* mediu de lucru care descurajează instalarea frauduloasă a unor
programe care necesită licenţe comerciale
* costuri ZERO pentru licenţierea sistemelor de operare recomandate şi
pentru o multitudine de utilitare şi programe de dezvoltare ce vor fi
incluse
* abilităţile dobândite în utilizarea programelor de tip open-source
vor stimula sectorul de business din România sprijind dezvoltarea
firmelor autohtone
o listă destul de lungă de obiective, nu toate relevante pentru misiunea ME
Utilitarele open-source ce urmează a fi propuse sunt selectate dintr-o
gamă foarte mare de aplicaţii care acoperă compilatoare de limbaje de
programare, baze de date relaţionale, editoare de texte pentru
programare sau de uz general, foi de calcul tabelare, programe de
proiectare asistată de calculator, programe de editare grafică,
browsere pentru Internet, programe de acces la poştă electronică,
comunicaţii instantanee, programe multimedia.
punând carul înaintea boilor acum SS îi face curricula lui ME. Plus, îl mai sperie cu niște produse pentru care nu știe dacă are cadre didactice calificate. Putea include ceva despre comunitatea open source care dorește să se implice.
Cu speranţa că demersul nostru va primi din partea dumneavoastră
atenţia cuvenită, vă asigurăm, domnule Ministru, de întregul nostru
sprijin în promovarea acestui act normativ.
de parcă ar avea nevoie … după cum mărturisea ulterior SS la publicarea adresei, MCTI nici măcar nu a fost inclus în circuitul de avizare
Cu deosebită consideraţie,
XXX
secretar de stat
Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei
Pentru mine a fost întotdeauna un mister cum a decăzut ministerul de specialitate de la cel care în 2003 scotea legi și HG-uri deosebit de grele la stadiul de astăzi. Regula este simplă, trebuie să fi parte din proiecte, de succes preferabil, iar textul de mai sus ne arată cum s-a auto eliminat ministerul din informatizarea școlilor. A rămas implicat doar cu acordul cadrul Microsoft pe licențe educaționale, și chiar și așa prin 2013 îi scria SGG-ului că ar vrea să scape și de acesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu