Am inceput saptamana onorand o invitatie la un concert Emma Shapplin. Nu stiam cine este respectiva si nu am nici un regret pentru asta. Respectiva este o fatuca self-made cu pretentii de cantaret absolvent al unei scoli populare de arta. Cumva a intrat sub aripa unui management profesionist si s-a ales cu un spectacol flamboiant si plictisitor. O foarte buna cronica o gasiti aici. Ceeace m-a pierdut chiar de la inceputul spectacolului a fost sonorizarea, cred ca o imprumutase de la un manelist de succes. Aceasi “calitate” Hi-Fi, cu o groaznica compresie a dinamicii si alterari ale timbrului. Totul aplicat otova, pana si un biet clopotel ajungand sa sune aiurea, de pian ce sa mai vorbim. Nu stiu cata voce are live dar de obicei se recurge la astfel de sonorizari atunci cand suferinta este mare … Piesele – pe acelasi calapod - o insiruire de artificii accepatbile singular dar datatoare de o mare plictisela 90 de minute. Publicul a aplaudat politicos si a primit un bis nesolicitat.
Marti pur si simplu n-am putut traversa cu masina Piata Unirii la ora 18 . Am mers pe jos pana la Sala Dalles si in drum am dat peste un gest foarte frumos surprins in aceasta poza:
Miercuri am finalizat oficial santierul , 100 de zile intarziere ! Voi dedica un post special acestei aventuri.
Vineri a fost o zi foarte trista. A fost ziua cand am materializat decizii de business perfect justificate rational dar cu un puternic cost emotional. A fost finalul unui proces treptat care va avea o viitoare postare, una dintre cele mai dificil de scris.
Duminica am fost cu ocazia zilei internationale a victimelor accidentelor rutiere la o actiune PNL reusita dar care ni-a prilejuit unele intrebari despre felul de a fi al romanilor. Detaliez imediat intr-un post separat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu