Romania predata

Dupa ce la inscrierea in PNL am fost cooptat la strangerea de semnaturi pentru candidatura lui Crin, spre sfarsitul campaniei m-am alaturat unei echipe ce trebuia sa lase scrisori in cutiile postale si pungi cu pix si pliante la anumiti cetateni identificati de call-center. Colegii mei erau echipati cu veste galbene iar zona aleasa imi este foarte cunoscuta, zona fostului restaurant Budapesta.

Ar fi mai multe de spus dar pentru moment ma limitez la cele ce urmeaza. In blocurile acelea am avut colegi in timpul scolii si liceului, intotdeauna le-am considerat o locatie centrala cu oameni peste medie din toate punctele de vedere. Si iata ca am gasit o scara de bloc in care becul de pe un palier era un bec de frigider de 25W iar perioada de luminare a automatului de scara era de 15 secunde! Multe usi nu aveau numarul apartamentului iar soneriile nu erau inscriptionate cu numele proprietarului.

Pana aici putem vorbi eventual de saracia adusa de acesta perioada. Ingrijorator pentru mine este insa altceva. Am gasit un om de varsta medie ce pur si simplu si-a tinut respiratia dupa usa si a deschis-o numai dupa ce am plecat. Am gasit alti oameni ce nu aveau nici macar decenta sa se intrebe pe cine reprezentam si instantaneu s-au repezit spre niste pungi, foarte subtiri dealtfel, ce in mod evident nu le erau adresate. Iar culmea a fost un batran ce a inceput sa traga de vesta unui coleg cerandui-o insistent. Acesti oameni nu sunt saraci, sunt niste invinsi ce nu cred ca vor mai putea vreodata sa-si revina prin propriile forte. Aceasta greu definibila atitudine, dar atat de evidenta, era o combinatie de teama, lipsa de autorespect, respingere a celor ce vin din exterior si dorinta de a ciupi ceva, nu neaparat motivat material ci psihologic.

Pentru mine ramane acesta tema de gandire, cum poti face un astfel de om sa inteleaga ca, fie situatia cat de grea, el reprezinta ceva semnificativ, destul de solid pentru temelia unei noi renasteri.