Despre sănătate, nu numai mentală

 

Este ultima zi de concediu, am dat din nou de net și mă dau pe el … Și evident iarăși mă enervez când văd cum nu numai că transmite orice dar superficializează oamenii până la dispariție intelectuală, nevoia lor de „existență” online depășește orice pretenție de calitate. Mă refer la un anume cântăreț care sochează prin lipsa de coerență ideatică și superficialitate. Ultimul subiect este cel al plății asigurării de sănătate de către cei fără venituri declarate la o valoare asociată salariului minim. Problema este foarte simplă, ușor de explicat, mă întreb dacă faptul că nici un oficial nu o face organizat nu reprezintă în fapt recunoșterea lipsei unui speranțe într-un dialog corect cu societatea civilă. Este adevărat că imediat cum spui ceva sar gladiatorii mediatici - asasini care nu luptă pentru cauză ci pentru efect – dar cred că este vital să găsim o modalitate de ignorare a acestora și de interacțiune cu oamenii decenți care, sper, formează majoritatea.

Revenind la asigurările de sănătate … cea mai simplă evaluare se poate face apelând la istorie. Să o luăm atât cronologic cât și evolutiv.

 

În vechime și în societățile actuale neorganizate un om care are o problemă de sănătate plătește să o rezolve. Dacă nu are bani în buzunar moare.

Odată cu apariția unor principii morale care ne fac responsabili pentru aproapele nostru o astfel de moarte evitabilă începe a fi considerată ca fiind un factor perturbator social și societatea începe să ia măsuri pentru prevenirea acesteia. Aceste măsuri sunt de două feluri: milostenice și organizatorice. Milostenia – numită astăzi solidaritate – se manifestă prin donații ce susțin anumite servicii medicale de bază, mai ales acelea care nu pot fi obiectiv autoasigurate de individ. Astăzi acestea sunt serviciile de urgență și cele epidemiologice care sunt asigurate din bugetul de stat, nu din cel al asigurărilor sociale de sănătate.

Măsurile organizatorice au evoluat constant, cu variații. Cea mai simplă măsură – practicată astăzi în Singapore – este să te asiguri că orice om are bani economisiți pentru probleme de sănătate. Un procent din venit este obligatoriu a fi depus într-un cont special personal din care se pot plăti doar cheltuieli medicale, după deces banii merg la moștenitori. Este un sistem simplu, palpabil, dar cu defectul neacoperirii unor probleme din perioada de tinerețe.

Pentru a evita riscul problemelor la tinerețe pentru următorii pași evolutivi se apelează la statistică. Primul pas este atunci când ”sistemul” poate avansa bani pentru problemele din tinerețe recuperându-i ulterior pe parcursul vieții. Această variantă rezolvă o problemă de timing dar introduce obligativitatea de a rămâne asigurat în sistem pe toată perioada vieții pentru a se recupera banii eventual avansați. Acest sistem suferă de faptul că există o limită superioară a cheltuielilor pentru un individ, limită egală cu suma cotizațiilor sale pe întreaga sa viață.

Pentru că în sistemul anterior unora nu le ajung banii iar alții nu-i folosesc următorul pas evolutiv revine din nou la milostenie – pentru că tu ai avut o soartă favorabilă și nu ai fost bolnav în loc ca banii acumulați de tine pentru sănătatea ta să revină moștenitorilor tăi aceștia sunt donați către cei care au nevoi peste valoarea contului / cotizațiilor proprii. Acest sistem a fost implementat pentru prima dată de Bismark și este principiul actual românesc și european, cuvântul ”social” din titulatura sistemului marchează această afiliere.

Am bolduit ”noutățile” aduse de fiecare sistem. Prima observație este că totul pornește de la decizia că moartea ușor evitabilă a celor din jur este un păcat în termeni dogmatici și o pierdere gravă pentru societate în termeni pragmatici. Dacă suntem de acord cu aceasta atunci tot ceea ce urmează este o dezvoltare logică cu o oarecare marjă de opțiuni doctrinare. Dacă mai toată lumea consideră că orice om trebuie să aibă sănătatea decent asigurată unii consideră că acest scop se poate atinge și prin asigurări private, cu alte cuvinte redistribuirea ”socială” nu este la fel de bine percepută de toată lumea. Pentru Europa însă ”social” este standard.

Dacă ne uităm la ce am bolduit observăm că prima regulă este obligativitatea asigurării. În România ești asigurat ”prin efectul legii” adică obligatoriu de când te naști până mori. Asta îți atrage obligații și drepturi, drepturile îți sunt suspendate dacă nu-ți îndeplinești obligațiile. Obligația de a plăti o asigurare de sănătate catre sistemul românesc începe de la o anumită vârstă (funcție de studii) și este suspendată doar prin inlocuirea ei cu plata către alt sistem similar – social – european.

De cele mai multe ori instinctiv mulți oameni doresc să fenteze statistica. Evită să cotizeze în perioada de sănătate naturală – până pe la 40 de ani – diminuîndu-și astfel suma acumulată în ”contul de sănătate” apoi întră în sistem și pretind ca acesta să fie completat, din solidaritate, de ceilalți. Astăzi această intrare în normalitate se poate face la momentul primei probleme grave de sănătate prin plata retroactivă a doar 3 luni de cotizații. Evident acesta este un comportament nesustenabil având în vedere că aparent este practicat de 3 milioane de români. Exista doar două variante de acțiune:

1. intrarea în sistem să fie mult mai scumpă – ani de plată înainte de a se deconta servicii majore. Ar duce la morți evitabile deoarece puțini economisesc bani pentru probleme de sănătate, s-ar ajunge la executări silite pentru recuperarea cheltuielilor medicale – se întâmplă frecvent în SUA.
2. cotizația să aibă un minim, nelegat de activitatea asiguratului și astfel mai ușor de colectat. Cu acest minim în continuare asiguratul este beneficiarul milosteniei celorlalți dar valoarea este mai mică.

Din câte vedem ne îndreptăm spre varianta 2, o alegere bazată atât pe principii morale cât și pe dorința naturală oricărui guvern de a-și crește rolul social. Cei care se așteaptă ca alții să plătească pentru ei țipă că acum vor plăti mai mult și vor primi mai puțin – cei care conștientizează fenomenul – sau pur și simplu că nu plătesc pentru că astăzi nu primesc – cei cărora ar trebui să li se explice cele de mai sus.

Eu aștept cu interes momentul în care se va ajunge să se discute despre echilibrarea intracomunitară a sistemelor sociale de sănătate – astăzi românii care muncesc în UE își alimentează ”contul de sănătate” din statul respectiv, bani pe care îi vor pierde la repatriere ajungând la bâtrânețe să fie susținuți. Așa cum pensia poate veni din mai multe surse funcție de statul unde s-a cotizat și cheltuielile de sănătate ar trebui decontate partajat.