Săptămâna aceasta s-au rostogolit pe net articole despre e-facturare, aparent menite să lase pe jantă cea de-a cincea roată la căruța digitalizării – MCID. Dincolo de intențiile autorului sunt totuși necesare câteva corecții și precizări pentru o mai bună înțelegere a acestei probleme.
Cronologic, povestea începe cu o Directivă UE care cere guvernelor să accepte facturi în format electronic. Deși acestea pot fi foarte bine fișiere PDF inteligente trimise către instituții ca atașament la e-mail, cu mulți ani în urmă cineva a marketat conceptul ca ”proiect obligatoriu impus de UE” și i-a atașat valoare standard pentru această categorie, de 20.000.000 euro.
👉Să ne înțelegem, noi nu am reușit să avem un mecanism de evaluare și control, un proiect se face sau nu însă nimeni nu vine să spună că este prea scump și poate fi făcut mai ieftin.
Revenind, viziunea MCSI era o platformă apropiată de SICAP, în care să se încarce facturile și alte documente specifice derulării contractului. S-a început cu un grup de lucru dedicat stabilirii metadatelor specifice unei facturi, practic s-au ales dintre cele propuse de CE. Evident, substanța grupului era dată de MFP iar oamenii acestuia, treptat, nu priveau cu ochi buni extravaganța ADR.
Deși a acordat destulă energie Alexandru Petrescu nu a apucat să securizeze proiectul fiindu-i demis guvernul și desființat ministerul. ADR l-a preluat continuând activitatea grupului de lucru ba chiar a mai creat unul paralel, în Mai 2020, dedicat companiilor cu activitate în domeniu, sub egida Consiliul Național pentru Transformare Digitală.
Însă ministrul finanțelor Cîțu a decis că, la fel ca în alte țări europene, și în România este oportun să fie introdus un sistem obligatoriu de circulație a facturilor, nu numai B2G ci și între companii.
Beneficiile din zona administrării fiscale sunt evidente însă pentru companiile mici, spre exemplu eu emit 5-7 facturi pe lună, să treci de la scrierea facturii în Excel la ceva mai sofisticat care include și rutarea facturii via MFP către client este un efort care, surprinzător, nu a trezit emoție publică.
Efectul imediat a fost limitarea rolului ADR doar la verificarea alinierii cu cerințele directivei, și astfel evitarea infringementului, MFP devenind beneficiarul și operatorul platformei.
ADR a dorit să transfere către MFP și dosarul tehnic, cel care ducea la o achiziție de 20 mil euro însă specialiștii CNIF i-au ignorat. Ajungem astfel cu povestea în 2020, un an foarte încurcat.
Ministrul Cîțu a manifestat o mare energie și apetență pentru digitalizare, mai ales în discursul public însă nu a reușit să comunice cu adevărat cu CNIF. S-au căutat shortcut-uri, moment în care, la nivel politic, Sabin Sărmaș a promovat soluția minune a ADR-ului care lansase aici.gov.ro într-o paradigmă de voluntariat. Au fost acceptați voluntarii propuși de ADR ca furnizori ai sistemului de conectare a caselor de marcat, moment de consternare în CNIF după evaluarea acestora și propunerilor lor tehnice.
Ca o paranteză, una dintre ultimele declarații ale ministrului Nazare a fost că acel sistem realizat de voluntari nu a funcționat niciodată iar astăzi este utilizată aplicația creată inhouse, ulterior, de către CNIF.
Privit de departe, casele de marcat păreau un succes, nu este de mirare că abordarea cu voluntari era atractivă si pentru e-facturi. Însă CNIF s-a opus declarând că poate face singur aplicația cu oamenii proprii. Cum conducerea voia rapiditate iar CNIF o aplicație funcțională s-a instaurat o nervozitate rezolvată brutal prin îndepărtarea conducerii CNIF.
Trebuie spus că o astfel de aplicație nu se face în 3 luni dar și că nu este rocket science. Include numeroase blocuri funcționale clasice, pe care CNIF le are deja, în definitiv se emit mai multe bonuri fiscale decât facturi iar datele conținute nu diferă semnificativ. Mai trebuie spus că producătorii de aplicații de contabilitate au zile groaznice când MFP modifică formatul de raportare și că implicarea acestora în zona de interoperabilitate cu MFP este esențială.
Astăzi suntem în situația grea în care ne lovește deadline-ul directivei, CNIF se spală pe mâini de subiect după cele suferite iar companiile care ar putea să ajute și chiar ar avea ceva de spus sunt acuzate de intenții rele.
Cel mai ușor este să nu faci nimic, iar în administrație nu pățești nimic pentru asta.
PS: Sper că este inutil să adaug că, în orice variantă, nimeni nu are acces la date înafara MFP iar standardul API ar fi public și gratuit.
exemplu articol https://www.romaniatv.net/exclusiv-cum-a-aranjat-guvernul-sa-ajunga-proiectul-e-facturare-sa-fie-facut-pro-bono-de-o-serie-de-firme-prietene-in-schimbul-tuturor-informatiilor-comerciale-ale-firmelor-si-ale-st_5651513.html
