Alegeri

 

Mă uit cu mare tristețe la ce a ajuns numele de PNL după ce a fost lipsit de conținut în ultimii ani. Mă raportez la o definire simplistă a unui partid politic, pentru mine acesta este mijlocul prin care oamenii care gândesc asemănător se însoțesc pentru a crește șansa ca ideile lor să prindă viață. Pentru mine ideile înseamnă doctrină, pentru alții înseamnă interes comun. În viața de partid românesc prevalează interesul de grup pentru că cei cu doctrina sunt perfect mulțumiți dacă aceasta este aplicată de alții și nu găsesc energia necesară implicării personale pentru un concept general. Doar dacă apare un subiect punctual, fierbinte pot fi mobilizați oamenii, inclusiv electoratul la vot. PNL a abandonat doctrina liberală oficial odată cu trecerea la PPE iar neoficial odată cu dispariția din viața activă a PNL a acelor liberali ai începuturilor anilor 90, anii când a fi PNL-ist era total contraproductiv și advers interesului personal.

 

Dacă nu mai este doctrina atunci rămâne ca factor punctual de coagulare candidatul, leaderul partidului. Din păcate campania pentru alegerile locale m-a convins că astăzi în PNL nu contează calitatea candidatului – respectiv succesul partidului – ci cine este persoana care-l sprijină / desemnează. I-am avut impuși succesiv de persoane necunoscute pe Bușoi – băiat bun dar fără carismă, pe Orban băiat vesel, cu carismă în interiorul partidului dar cu mult prea mulți ani de activitate publică în care ar fi putut să-și dovedească excepționalitatea, Munteanu care are carismă, ar fi fost un vector de imagine dar nu pentru PNL și pe Predoiu – ghinionistul actual și din trecut, cel care joacă după manual și pierde întotdeauna. Jocul intern rupt de realitate i-a făcut să se poziționeze greșit vis-a-vis de USB, să se ajungă în situația ca fiecare să lupte pentru el și la final, deși matematic scorul a fost acceptabil partidul ca entitate să ajungă disfuncțional. Această iluzie că poți câștiga în teritoriu fără o conducere decentă la București ne-a adus la rezultatele de astăzi.

La parlamentare influența primarilor PNL nu a mai fost atât de puternică datorită lipsei de apetență pentru risc a acestora iar conducerea centrală atunci când a fost pusă să acționeze, poate de frica celor petrecute la localele din București, nu a reușit altceva decât calea minimei rezistențe respectiv susținerea candidatului Cioloș. O decizie spectaculos de proastă pentru PNL bazată pe un spectaculos și neîntrerupt șir de erori de apreciere. Au greșit aprecierea gradului de loialitate a electoratului PNL/PDL față de o conducere centrală insipidă și o doctrină incertă în lipsa unui program de guvernare. O parte nu au ieșit la vot, o altă parte au votat cu USR. Au greșit când au crezut că un fan Cioloș va vota PNL în loc de USR. Au greșit când au escaladat practica invocării Președintelui României ca argument de la nivelul luptei interne la cel al luptei electorale. Dar cea mai spectaculoasă greșeală a fost autoamăgirea în privința d-lui Cioloș, a guvernului acestuia, a ceea ce a fost de fapt și mai ales credința că acesta și-ar dori să preia și să susțină PNL-ul actual.

Nu cred că nomenclatura PNL a înțeles ceva din anul 2016. Numirea dnei Țurcan în locul dnei Gorghiu nu este numai o cădere din lac în puț, este o sfidare a sorții. Mă întreb serios dacă nu ne îndreptăm spre o extincție a acesteia și o preluare a votanților atașați de doctrina liberală peste 4 ani de o aripă desprinsă decent din USR. Au fost vremuri când credeam că soluția este introducerea unui mecanism de decizie la nivelul membrilor simpli care să aleagă direct conducerea și candidații, poate că varianta USR care-și triază foarte atent membrii simpli este mai bună, cu mai puține posibilități de manevre ilicite.

Mai sunt 4 ani, pentru USR să învețe politică și administrație, pentru PSD să conducă autoritar și eficient. Dacă vor avea măcar performanța economică a guvernului Ponta și o minimă decență morală am putea ajunge la o construcție stabilă pe termen lung bazată pe o alternanță între muncă și responsabilitate versus momente de plăcere vinovată. 

Mă simt dator să revin la subiectul liberalilor originari, ultimul rămas în prim-planul vieții publice fiind dl. Tăriceanu. Când am intrat în administrație aveam cam 100 de contacte în telefon, astăzi am 656. Telefonul îmi propune în tabul ”favorite” multe persoane printre care nu văd nici unul dintre vechii mei prieteni, în mod evident ar fi trebuit să se numească ”frecvente”. Am sute de persoane cu care, odată plecat din activitate, nu o să mai am contacte. La nivelul d-lui Tăriceanu probabil că sunt mii de astfel de contacte și a-l întreba dacă are o relație personală cu persoane cu care a interacționat, chiar frecvent sau în cadru relaxat necesită prudență în înțelegerea termenilor. Deci nu-i reproșez acuzația actuală la fel cum nu-i reproșez săritul cozii de la permise pentru că-mi pot închipui cum ar fi decurs lucrurile dacă ar fi stat câteva ore acolo, printre cetățenii nemulțumiți. Rămân însă la opinia că plecarea dânsului din PNL a generat momente amorale și penibile, de o lipsă de eleganță neașteptată și dureroasă la acel moment.