Am constatat dureros, cu ceva vreme în urmă, că acele articole din mass-media pe teme pe care le cunosc mă duc inevitabil spre o stare de enervare fiind de regulă superficiale și înșelătoare. Am avut însă o speranță de la emisiunea ProTV ”România te iubesc” rezultată și din efortul de documentare depus de echipa acesteia. Am plecat însă de la o premiză greșită, am crezut că va fi mai mult decât o enumerare de proiecte eșuate sau dubioase, mi-aș fi dorit o analiză a cauzelor și o schițare a unor soluții.
Și ar fi fost destule subiecte de discutat … fiecare putând avea arondat unul din cazurile prezentate in reportaj. Să luăm câteva pe rând, de la general spre particular.
Care este gradul de compatibilitate între societatea românească și guvernanța digitală ?
Pentru ca un cetățean să-și rezolve problemele curente într-o manieră digitală are nevoie de 3 lucruri: acces la internet, educație TIC, încredere. Avem cam 60% din gospodării cu acces la net broadband, alfabetizarea IT este relevantă doar în segmentul 12-50 ani urban iar încrederea este mică – în 2014 doar 14% dintre clienții Emag plăteau cu cardul. Dincolo de statistică un survey al serviciilor digitale oferite de mediul privat ne arată că, după mai bine de un deceniu de la apariția legii semnăturii electronice încă nu se pot semna astfel contracte. O statistică semnificativă este cea a numărului de conturi de Internet Banking din România – puțin peste 4 milioane – care însă suferă de dublaje induse de cei care au conturi la mai multe bănci precum și de includerea conturilor companiilor. Putem spune că maxim 3 milioane de cetățeni trăiesc în această lume digitală. interesant este că acelei părți vocale a acestora militantă pentru progres i se poate opune ferm, spre exemplu istoria 666 și CARD – DRAC, o grupă de cetățeni de o amplitudine cel puțin egală.
Relevanță: Oriunde în lume sistemele de e-guvernare devin sustenabile economic numai dacă înlocuie deservirea la ghișeu. Existența în paralel a celor două lumi este nepractică și prohibitivă. Trecerea de la proiecte punctuale la proiecte integrate nu se poate face fără o reformă administrativă.
Care sunt vectorii de promovare a serviciilor digitale în societatea românească ?
După cum spuneam, este nevoie de informare și încredere din partea cetățenilor. Informarea înseamnă, în esență, a ști că un anume serviciu este disponibil iar încrederea este ce te determină să-l folosești. Singura inițiativă de promovare a unui serviciu digital susținută de o instituție publică care îmi vine în minte este ordinul dat de ANAF ca, în administrațiile financiare să existe afișe cu SPV și chiar – o scurtă perioadă – un angajat trebuia să abordeze oamenii de la coadă să le explice despre acesta. Declarațiile publice ale demnitarilor stau în contra acestui scop întrucât sunt greșite temporal – toți se reped să se laude când pornesc proiectul, nu atunci când devine disponibil publicului, iar astfel interesul se pierde. S-ar putea spune că promovarea este inutilă, că cine are o nevoie caută pe google … dar oare oferă mass-media și social-media informații relevante ? Ziaristul reprezentativ pe zona ITC, apare și în documentar, este dl. Vasilache de la Hotnews. L-am urmărit cu atenție în câteva evenimente, stă cu laptop-ul în brațe în așteptarea unui headline iar când îl prinde (de obicei o știre negativă) se grăbește să scrie un text. Nu dă nici o atenție afirmațiilor generale, strategice, despre oportunități și viziuni. A reușit performanța de a atașa caietul de sarcini de la prima fază SII – cea cu colectarea datelor – la articol scăpând subiectul principal datorită vânării de cifre precum valoarea proiectului. Ar fi interesant un grafic cu numărul de menționări publice ale unui proiect pe durata sa de viață – vârful ar fi detașat aferent momentului demarării achiziției publice. Sper să facă cineva această cercetare și să dovedească ceea ce încerc eu să susțin aici, respectiv că sistemele IT guvernamentale sunt abordate de presă prin prisma afacerii și nu serviciului public ori asta nu stimulează deloc orientarea acestora spre nevoile cetățenilor și nici încrederea oamenilor că le pot fi utile.
Relevanță: Candidații GovITHub au avut de propus în formular și idei pentru proiecte guvernamentale. O treime dintre aceștia au propus idei mapabile pe proiecte deja existente – SPV, PCUe, ghiseul.ro , chiar și data.gov.ro . Pur și simplu aceștia nu știau de existența lor.
Cum se armonizează obiectivele strategice ?
Poate părea ciudat dar nu poți împăca și capra si varza ! Istoric MCSI și-a asumat – teoretic – atât creșterea digitizării guvernamentale cât și prosperitatea industriei IT românești. La asta se adaugă obiectivul creșterii absorbției fondurilor europene drag tuturor guvernelor. Realitatea ne arată că poți crește absorbția și cifra de afaceri făcând proiecte inutile, proaste, care blochează în loc să ajute. Sau poți oferi certificate calificate gratuit ca în Grecia sau Spania – o condiție esențială pentru adopția e-guvernării – dar omori cele 4 companii din domeniu. Sau faci proiectele care-ți trebuie dar pe fonduri proprii pentru că Strategia Agenda Digitală a fost făcută pentru câteva proiecte mari și greu de operaționalizat, cu șanse minime de a avea rezultate palpabile. Foarte interesant, această derută a obiectivelor esențiale merge până in interiorul instituțiilor unde găsești deopotrivă oameni aderenți tuturor celor 3 curente: oameni care vor să mai facă un proiect oricare ar fi acesta, oameni care sprijină industria fără a fi vorba de o companie anume și oameni care vor să rezolve probleme cu complicații, inclusiv birocratice, minime. În plan practic pentru mine se materializează în discuții furtunoase pe proiecte și argumente de genul – dacă are buget să-l lăsăm să-și ia ceva ca lumea chiar dacă nu are nevoie – sau - aoleo!, se apropie termenul de depunere și dacă nu trec destule proiecte se mai amână un an absorbția până se realocă fondurile pe altă axă. Ar fi frumos și util să știm exact ce vrem.
Relevanță: Teoretic guvernanța IT-ul public a trecut de la MCSI la CPM odată cu apariția coordonatorului guvernamental – CIO. Procesul de creștere a controlului OIPSI de către MFE este în curs de ceva vreme, rămâne însă deschisă discuția despre formalizarea acestei evoluții. Prin alocarea celor trei obiective către trei instituții misiunea acestora este mai clară iar derapajele mai evidente.
Cu ce orizont temporal lucrăm ?
Reportajul ProTV ne prezintă o aplicație de tip catalog electronic și deplânge neadoptarea ei de către ministerul de resort. Evaluarea se schimbă dramatic însă în funcție de perioada de timp pe care evaluăm efectele. Avem un trecut, prezent și viitor … În trecut Primăria Sectorului 3 a făcut demersuri insistente ca MENCS să aprobe utilizarea unei aplicații de catalog electronic în toate școlile din sector. Aplicația a fost, și în acest caz, oferită gratuit de o firmă, la fel și mentenanța evolutivă. Însă nu ministerul este utilizatorul, ci școlile, iar acestea au nevoie de servicii de suport operațional pentru care au semnat contract cu respectiva firmă la un preț de 1.5 euro / elev/lună. Reporterul nu se uită în viitor, nu învață din trecut – trăiește doar în prezent și ne livrează o imagine emoționantă dar incompletă. Să blamăm MENCS pentru opacitate precum în reportaj sau să-l lăudăm pentru proiectul depus prin care dorește o aplicație unică și gratuită la nivel național ? O problemă de perspectivă temporală … și nu numai - pentru că deja intervine și punctul anterior.
Relevanță: TCO este o noțiune de care noua legislație privind achizițiile publice pare să fi auzit. Știm însă să o și folosim ?
Ne-am întărit îndeajuns statul ?
Nu degeaba fac referire la un ilustru pușcăriaș … În emisiune dl. Ghiță nu este deloc intimidat de reporter, ba chiar îl face să preia informații false – oare cum poți , profesional vorbind, să vorbești de șpaga Microsoft de 60 milioane euro când propriu site îți asociază automat în pagină un articol referitor la referatul DNA în care, oricum aduni cifrele, nu sunt decât 16 ? Dacă discursul d-lui Ghiță era avantajat de această inexactitate reporterul ar fi trebuit să servească numai adevărul. Să trecem însă … Spune dânsul că firmele românești au fost obligate să dea șpagă – posibil să fie adevărat – și mai spune că, istoric, primele șpăgi au venit de peste graniță – și asta este posibil să fie adevărat - dar nu ne spune cine manipulează azi această piață de șpagă. Este tipul de afacerist sau de om politic ? Experiența acestei duble calități îl califică ca expert în domeniu și, cine știe, poate chiar ne-ar fi spus dacă ar fi fost întrebat.
Relevanță: În locul reporterului m-aș fi bucurat de spectaculozitatea aducătoare de rating a d-lui Ghiță dar m-aș fi și întrebat și de ce la 3 luni încă nu avem nominalizat un CIO rămânând astfel inoperantă cea mai eficientă și spectaculoasă mișcare recentă din IT-ul guvernamental.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu