duminică, 25 octombrie 2015

OGP Summit–venim !



Chiar dacă ora și locația nu ne avantajează suntem supraînscriși ! Să sperăm că ne vom ridica la înâlțimea așteptarilor.

luni, 12 octombrie 2015

Am simțit că-nebunesc !

 

Astăzi reprezentanța CE la București a organizat un eveniment cu titlul ”Piața unicǎ digitalǎ ȋn Romania”. În invitația pe care a primit-o Radu pentru a face parte din panel scria: ”Întâlnirea are drept obiectiv prezentarea ansamblului politicii Pieței Unice Digitale a Comisiei Europene cu principalii săi vectori: contextul general al acțiunilor Comisiei Juncker, liberul acces la bunuri și servicii în cadrul UE, condițiile ce trebuie asigurate pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor digitale, raportul dintre economia digitală și societate și nu în ultimul rând, investițiile în Piața Unică Digitală.Se are în vedere crearea condițiilor pentru o dezbatere în care participanții să aibă posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere, experiențele și sugestiile. Acest exercițiu participativ va fi continuat și dezvoltat de către Comisia Europeană în perioada următoare și implică acțiuni similare în toate statele membre ale Uniunii Europene.” Radu nu a putut participa, așadar panelul a arătat așa:

20151012_102710

 

marți, 6 octombrie 2015

2 știri

 

Cea mai spectaculoasă: Curtea Constitutionala: Incriminarea conflictului de interese in mediul privat incalca libertatea economica si dreptul la munca. Zicea legea ca daca un angajat al unei companii lucrează pentru stat i se aplică regimul conflictului de interese dar CCR nu a fost de acord. Conflictul de interese este o masură preventivă ce trebuie respectată sub sancțiune penală indiferent dacă se produce sau nu și o altă faptă penală precum traficul de influență. Caz parctic: o instituție publică contractează o firmă de consultanță pentru a primi de la aceasta servicii de concepere a unui Caiet de Sarcini. Dacă documentul era produs intern se aplica prevenția prin conflictul de interese, dacă este externalizat NU. Este bine ?

 

luni, 5 octombrie 2015

Conferința CERT-RO

 

Uitându-mă pe blog imi dau seama că trebuie să fie a V-a ediție anul acesta … O primă zi interesantă, din care am reținut în primul rând o butadă, atribuită de către un vorbitor lui Edison care spune așa:  A Vision Without Execution Is Just Hallucination. Perfectă !

Am pus două întrebări … Prima atingea un subiect fierbinte – chip-urile vulnerabile folosite în IoT și fără capibilități de patch-uire – și suna cam așa: ”Înțeleg bussiensul ce determină companii (de securitate) să cerceteze software-ul pentru vulnerabilități în vederea remedierii acestora, care este însă motivația economică pentru investigarea chip-seturilor (pentru care nu se pot vinde patch-uri), cine va face asta ?” Întrebarea a fost lăudată de toți, de răspuns a răspuns reprezentantul CISCO arătând că ei sunt în primul rând interesați să identifice vulnerabilitățile produselor proprii și investesc în asta.

A doua întrebare a fost adresată, în altă secțiune, reprezentantului Administrației Prezidențiale – titulara domeniului apărării – și suna cam așa: ” Legea cybersecurity, instituțiile cybersecurity, tehnologiile cybersecurity pot fi văzute de unele persoane ca un mijloc de a impune în spațiul virtual legislația generală. Îmbrățișați această idee sau o considerați un risc pentru securitatea cibernetică ?” Nu am primit un răspuns concret și nimeni nu a completat non-răspunsul. Însă, după mine, este o chestiune de bază ce ar trebui lămurită din start și cred că ar merita discutat în amănunțime subiectul.