duminică, 26 aprilie 2015

Toți greșim …

 

În urmă cu două săptămâni am participat la cel de al șaselea grup de lucru dedicat portalului european open data. Am ajuns atât de înghesuit temporal încât scriu doar acum, mai bine însă așa decât niciodată. În sfărșit, după atâtea discuții, iată că am putut vedea primele rezultate ( mockupuri) la 3 luni după demararea proiectului. Reamintesc că, după proiectul pilot, CE a alocat 8 milioane euro pentru un proiect fanion, o selecție de soluții de la care se așteptau noutăți conceptuale spectaculoase, chiar ne spuneau că așteaptă deschiderea ofertelor precum copiii deschiderea cadourilor de Crăciun !

Înainte să intru în subiect trebuie să menționez că a fost o ediție comună împreună cu grupul dedicat implementării Directivei PSI / Open Data. Denis ne-a reprezentat în acesta și pentru că turul de masă nu a fost într-o ordine anume s-a strecurat fără să vorbească și a reușit să nu mă rușineze cu stadiul transpunerii directivei în România.

Revenind la proiectul portalului, atribuit se pare la 6,5 milioane euro, pot spune că a fost o surpriză neplăcută. Poate aveam așteptări prea mari dar totuși nu mă așteptam la un catalog de metadate, cei drept grafic atrăgător, care să amestece orice fel de sursă de informații ( absolut orice pot culege, inclusiv pdf-uri, imagini ,etc.) îngropând astfel datele deschise într-un munte de gunoaie. Surprinzător informațiile catalogate provin inclusiv din alte portalulri ale CE precum Inspire sau Eurostat precum și din orice portal național de date deschise sau nu, cum s-ar spune un dublaj funcțional incredibil. I-am întrebat și au răspuns că își propun să creeze acel punct inițial de căutare în informațiile europene de la care să plece toate căutările. Dacă ar fi să comparăm proiectul cu e-romania comparația i-ar fi defavorabilă, măcar țeapa românească își propunea să stocheze informațiile – nu numai linkuri către aceasta și făcea eforturi de sistematizare a acesteia.

Per total nu a fost o ședință liniștită, câțiva am fost chiar vehemenți, reprezentantul UK chiar le-a zis că portalul uk este disponibil open source și poate fi instalat în 2 ore oferind mai mult decât își propuneau prin mockupuri. Nu este numai frustrarea de a-ți spune părerea și a fi ignorat, nici suma semnificativă, a apărut însă ideea de a renunța la PSI Scoreboard, nu că acesta ar fi punctat chiar tot ce am realizat, și să fie înlocuit cu un index bazat pe metadatele culese de acest portal precum și pe comportamentul vizitatorilor acestuia – câte dintre linkurile naționale au apărut în căutările acestora. Cum politica noastră este de a publica numai dataseturi deschise și de calitate (de minim 3 *** din maxim 5) nu avem nici o șansă , chiar le-am zis că mă forțează să transform în pdf-uri toată legislația din N-Lex și să o public ca să mai pun 20.000 de documente pentru a umfla scorul.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

O lună de recuperat …

 

În ultima vreme am intrat într-o incredibilă criză de timp, în mod firesc cu cât s-au întâmplat mai multe evenimente cu atât am avut mai puțin timp și energie să scriu despre ele. Prin urmare voi încerca să le condensez pe toate într-o singură postare.

Club OGP 12