duminică, 2 martie 2014

No news …

Ar cam trebui să scriu ceva despre săptămâna trecută, despre spargerea USL. Nu am însă nimic concret de spus … doar că o zi toată lumea a fost dată peste cap, eventual pot să mă mândresc că a rămas valabil faptul că până acum nu mi-am deschis niciodată televizorul din dotare. În schimb ziariștii aproape că ne-au blocat accesul iar vizita D-lui Tăriceanu a produs mai multă emoție în clădire decât o vizită de stat.

Nu pot să spun nimic pentru că este prea devreme. Convingerea mea este că cea mai mare parte a actorilor și știrilor vehiculate în mass-media sunt de umplutură. Am văzut chiar pe digi24 un lider de județ PNL care spunea că în toamnă va fi un nou guvern PNL iar când a fost întrebat pe ce se bazează a spus ceva de genul: ”așa spune președintele partidului”. Una peste alta, este un joc jucat doar de o mână de oameni, restul sunt ”soldați credincioși ai partidului”.

Însă baza PNL, membrii simplii, nu suportă ideea de a ajunge la putere într-o combinație cu PDL / PMP. O mare parte ar prefera opoziția și nu pot să nu fiu de acord cu ei. Există încă posibil scenariul în care se reface în oglindă susținerea parlamentară de care a beneficiat guvernul Tăriceanu în timp ce PNL câștigă teren în dauna PDL/PMP. Sau nu.

În orice caz Dl Ungureanu a pierdut primul loc în topul ridicolului câștigat atunci când a părăsit SRI pentru a fi 2 luni Prim Ministru. Noroc cu Dl Tăriceanu !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu