marți, 3 noiembrie 2009

Maini moarte ...

Pana azi am cunoscut indeaproape trei persoane ce au avut si si-au vandut afacerea din outdoor ( si bine au facut date fiind vremurile). Tuturor le-a fost cerut sa ramana o perioada in postura de actionar si manager general. Toate mai aveau si alte afaceri, in domenii conexe sau mai indepartate. Cred ca ar fi interesant sa vedem cum au decurs lucrurile...

Prima persoana a fost foarte fericita si relaxata, si-a pastrat birolul si asistenta, a incasat in continuare cea mai substantiala retributie din companie si si-a vazut de celelalte afaceri rupta fiind de problemele zilnice ale companiei. Intr-o anumita seara in care aveam cu #2 o discutie hotaratoare in privinta modului in care eu urma sa continui sau nu colaborarea cu respectiva firma a bagat capul pe usa sa ne salute fara sa aiba idee de subiectul discutiei. Intamplator sau nu, in final lucrurile au iesit prost, in principal in opinia mea pentru ca la acel moment nu a percutat un mecanism de tinere sub control al umorilor managerilor de nivel Ofiter Executiv (care teoretic ii erau subordonati). Rezultatul a fost o perioada rece de 5 ani in relatiile mele cu acea companie cu pierderi care, spre deosebire de ale mele, nu mai sunt recuperabile de catre aceasta.

A doua persoana si-a creeat outdoorul ca activitate conexa la afacerea de agentie fullservice. In timp, acesta a devenit principalul vector de dezvoltare si totusi, in mod ciudat, niciodata nu si-a manifestat atasamentul fata de outdoor. Poate ca expunerea, contactele locale si chiar prestigiul adus de agentie o satisfaceau mai mult, oricum, a vandut fara regrete si a afiliat-o unei multinationale. Astazi urmeaza acelasi traseu, compania de outdoor ii satisface nevoile locale si este prea putin interesat de calitatea si implementarea strategiilor venite de la sediul central.

A treia persoana a avut un destin aparte ... fiind foarte combativa dar intelegand si vremurile s-a straduit sa caute un cumparator din afara Romaniei. Si a reusit timp de cateva luni ... caci a fost vanduta de acesta unei multinationale cu prezenta in Romania. Si aceasta persoana, poate dintr-o motivatie mult mai concreta, a agreeat dintotdeauna cel mai mult activitatea de agentie fullservice cu accente pe partea creativa. De la inceput colaborarea cu sediul central nu a fost tocmai roza iar integrarea a fost foarte dificila si din motive obiective cum ar fi unele diferente de cultura organizationala in favoarea pestelui mai mic. Presupun ca la nivel uman aceasta colaborare va ajunge la un sfarsit mai repede fata de alte cazuri  reteau urmand sa fie operata de sediul central.

Parerea mea este ca in mod real nu exista o varianta fezabila prin care fostul patron sa-si mentina motoarele la aceeasi turatie. Printre altele aceasta ar insemna sa-si asume in continuare anumite riscuri personale, sa-si uzeze contactele si sa raporteze unor persoane ce au statut de angajat. A-ti vinde compania implica si un efort mental de a te rupe de aceasta si nu am vazut inca o calibrare a acestui efort atat de fina incat sa permita o dezvoltare ulterioara similara celei dinaintea vanzarii. Cumparatorii fac in general marea greseala de a nu-si coplesii noii angajati cu un nou statut emotional si financiar care sa-i descatuseze in creativitate si spirit de initiativa. Astfel acestia se gasesc prinsi intre hachitele fostului patron si pretentiile unei culturi corporatiste ce nu le este explicata si promovata in nici un fel. Rezultatul este o ciudatenie organizationala in care filiala este supradimensionata si ineficienta vis-a-vis de taskurile de executie la care ajunge sa se limiteze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu