luni, 26 octombrie 2009

Copy / Paste de Romania

Cred ca era doar o chestiune de timp ... si marketing desigur ! Geniile in marketing de la Microsoft au nasit, cu multi ani in urma, un program de crestere a expunerii tehnologiilor proprii via terte persoane. Definitia oficiala este asta:
We seek to recognize the best and brightest from technology communities around the world with the Microsoft® Most Valuable Professional (MVP) Award.

These exceptional community leaders come from a wide range of backgrounds. They are teachers, artists, doctors, engineers, as well as technologists, who actively share their high-quality, real-world technical expertise with the community and with Microsoft.

Pe la noi asta inseamna un grup de romani ce au primit acest titlu de MVP. Desi se sustine ca aceasta este o distinctie, o diploma totusi parca suna bine sa-i spui partenerului de discutie ca esti MVP pe un anumit domeniu, parca s-ar intelege ca esti cel mai bun specialist, nu-i asa ? Unora le gadila doar orgoliul, altora le deschide mapa pentru semnarea contractului.
In realitate, a fi best in lumea Microsoft, nu inseamna ca stapanesti intotdeauna cea mai buna si potrivita tehnologie pentru satisfacerea nevoilor clientului iar daca ne uitam cu atentie la definitie nu inseamna ca esti neaparat cel mai bun ci ca sigur ai cea mai buna expunere.
Acestea fiind piesele asezate pe tabla de sah, mutarile nu pot fi decat logice. Pe site-ul ITBoard, comunitate online independenta de Microsoft, s-a iscat mare valva cand un proaspat MVP a fost acuzat si probat ca plagiator in forma continua. Si de aici incepe partea interesanta: Microsoft a sustinut ca nu este datoare sa explice de ce a acordat cuiva aceasta distinctie iar ceilalti MVP s-au impartit in 2 tabere: unii vehementi iar altii doritori sa protejeze prin escamotare valoarea acestui titlu. Membriii de rand ai comunitatii si-au aratat indignarea in majoritate si, foarte interesant, au adus in discutie si valoarea certificarilor tehnice Microsoft pe care le-au declarat in proces accelerat de pierdere a substantei profesionale.

Telenovela aceasta s-a epuizat, ramane insa intrebarea: cum recunosti valoarea in IT ? Dincolo de entry level nu poti pune intr-un test grila cunostiintele specifice unui anumit job deoarece problemele grele de care te-ai lovit si le-ai rezolvat sunt in general atat de specifice incat nu pot fi sumarizate, certificarile Microsoft nu mai sunt rezolvate de aplicanti pe baza experentei de lucru ci prin memorarea  raspunsurilor iar in companiile mari de IT romanesti exista destul nepotism si favoritism cat sa masluiasca CV-ul.
Din fericire astazi nu sunt nevoit sa gasesc raspunsul la aceasta sarada, pot insa sa fiu sceptic cand vad o diploma pe un perete, indiferent daca este de la Microsoft sau nu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu